agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-02-21 | | Nu m-a infiat cuvantul si totusi am venit pe lume fluture. In viata mea de zburatoare am invatat ca intamplarea e o ineptie si nu m-am eliberat de sacrul timp. Sa spun ca dintr-o intamplare m-am nascut ar fi o nebunie. Acum, ca mi-au crescut si aripi, hai sa imi invatati istoria. Pregatirile secrete mi le-au inceput demult, misterul fiind trairea mea profunda. Intr-un inceput m-am orientat fata de spirit, ca sa-mi urmez un destin albastru. Ar fi trebuit sa ajung o linie subtire, dar n-a fost asa si m-am mazgalit cu viata. Mai in fata isi facea in permanenta loc uimirea. Si reveneam de la un capat la altul al meu. Eram cum radeam, cum plangeam. Eram fericit arareori, iar contradictiile se adanceau. La tot ce spun si “tu sunt eu si nu te bagi inca de seama”? Traim intr-o lume de fluturi. Timpul ma grabeste, pierderea lui imi e fatala. Dar se intampla si reversul, timpul fiind expert in viclenie. Nu-i cer decat sa-mi lase clipa sa o caut si sa ma smulg din tihna vesnica, caci numai asa gandul va iradia in “nuantele de alb”. Va incepe zborul prin iluzii. Dar zborul e ca vinul bun si, de sus, vad cum semintele cersesc caldura. Fructul negasit nu-l gust. Nici simturile nu ma mai ajuta. Imi place sa ma opresc in iarba cruda, sa tremur din aripa si pentru voi, ceilalti fluturi muritori. Apoi, ma caut in zborul cel inalt si odihnesc albastrul imprejur. Contemplu cerul sa trec cu vazul meu viata netraita si umbra nemuririi. Se face ca stau, ca ma odihnesc. De fapt stau pe malul unei idei si nu termin sa o rumeg.Neputincios in fata rationalului din lume, ma acopar iar cu aer. Imi reiau locul in lumea unde stau de paza fluturi-eunuci. Daca mi se va reface pulsul, voi fi stapan pe vid sau cel mult pe vant. Deocamdata, vantul fluturifor ma duce in miezul meu de ganduri. Sunt cu centrul de pretutindeni si ma citesc cu spaima. Gandul si fara de cuvant va penetra in cer. Doamne, ia si gandurile mele, si creaza-mi un umil dar sincer drept de autor; ba mai mult, clipa de ieri, de azi, lasa-ma sa o pun deoparte, sa tin la ea ca la o semnatura data de un autor pe propria-i carte. Ce-mi spune ziua? Ma simte vinovat ca toate celelalte si imi spune ca in timpuri fineseculare nu e loc sa-mi bat cuie ruginite in talpa goala, sa imi inchid amaruri trecand de oameni si sa nu mai privesc cu nostagia frunzei moarte. Izvoarele ce se retrag geloase, simt marunta cuta a durerii mele. Cu totii raspundem de teroarea acestui univers, de unele confuzii indelung gandite. In lumea aceasta a fardurilor contrafacute bubuitul meu de inima precoce ma singularizeaza. Sunt insecta de padure ce se retrage si revine; nu mi-a fost de ajuns sa ma indragostesc de tot ce este trecator si sterge urme. Cu dragostea de gat am s-o rup cu traditia. Aripile vor porni spre dragostea adevarata. Orice fluture-femela, cu un minim de sensibilitate, reuseste sa citeasca in ochii unui fluture-mascul indragostit. Caut iubirea adevarata si e atat de greu sa o gasesti! Dragostea trebuie sa fie posibila in viata reala, si as vrea sa fiu fluturele intelept care si iubeste. Insa nu iubesc doar efemerul, ci imi place iarba, floarea, piatra si mai presus de toate il iubesc pe Creator, pe Soarele ce m-a ajutat sa ies din crisalida. Ma intreb din cand in cand, oare am ajuns la inaltul zbor? Vantul ma alunga inapoi, aripile se opresc ascultand. In timp ce trec oceanul, voi ruga Soarele sa-mi purifice sufletul de frica, sa nu-mi arda aripile neobosite si ma voi odihni pe vreun catarg de nava ratacita. In acel moment, alfabetul bibliei mele va circula in vene, iar materia mea va fi luata de la inceputuri. Nodul destinului nu va putea fi desfacut si voi cauta teste de imprumut. Dar in Lumea Noua ma petrec tot in narcise. Si aici florile au acelasi miros, nectarul lor e doar in aparenta dulce... Delirul nu da semne ca se stinge. Cat voi avea zile, s-o mai lumina! Ca si cum as mai avea atatea de vazut, ziua imi tine-n mana flacara, iar noaptea ma trezeste-n somn cu picuri grei de apa. Ar trebui sa fiu in alta parte, dar departarea mi-e furata. Nu, nu pot lasa nici o fisura in dragostea care o port. Ma doare cand in caderea garoafei poti citi alunecarea sfintei drame a iubirii. Iata cum deschiderea spre iubire implica imbogatire. Cine nu ma amesteca, in cele din urma ma va da afara, ma scoate de la inima. Durerile mele nu sunt mari, doar continue. De ce nu mi-e lasat chipul sa creasca undeva, inauntru? Chiar am un chip ce nu se poate ascunde, ce nu se poate amesteca? Daca-mi va creste chipul acolo unde inima imi simte, ma voi rostogoli pe dinauntru de dumnezeire. Accept mersul, zborul inainte, ca nici o zi nu e la fel. Fericit e cel ce face primul zbor sau primul pas! Si daca nu stiu sa zbor, sa merg si tot este sa cad, atunci sa cad de la cea mai mare inaltime. Nu ma indepartez de visele mele, de Lumea Noua, de iubire, si deschid ferestre. Un ciripit de pasarele sau o noua melodie dimineata imi aduce aminte de toamna vietii mele transformata in primavara de apoi. Eu stiu altfel sa cant: decibelez noaptea prin falfaitul la ureche. Desi se spune ca fluturii au un destin cenusaresc, lacatul zarilor stand intotdeauna pentru noi inchis, astept iarna sarbatoreste. Ceva trebuie sa vina! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate