Mănuși

Cum trăiesc într-o țară caldă e tare ciudat să porți mănuși.Uneori sunt necesare, poți să folosești cel puțin una din ele...
Să provoci la un duel imaginar o persoană care se ascunde în mănușa călduroasă a minciunii, crezându-se, cel puțin, purtătorul de cuvânt al asociației semisecrete al potrivirii cuvintelor , chiar și cînd e posibil să fie 35 de grade afară! Poți să ceri mănuși de vară sau de iarnă, chiar dacă niciodată nu-i iarnă aici în țara pământului roșu. Sunt unele persoane sincere care, au preferat frigul și dezrădăcinarea, și-au luat tălpășița,neaceptând urcușul prin purtarea echipamentului de armată, neacceptând sacrificiul pentru poporul care l-a zămislit. A apărut frica...ca forma de echilibru! Și la toaletă nu poate face... cînd e întuneric sau, dacă e ceva suspect în separeul de alături! E Timidul...zice-se!
Mănușile sunt semnul confortului, dacă se potrivesc și la îmbracaminte. Uneori zăresc mănuși nepotrivite, precum a unui clown sau a unui polițist, pe post de dirijare a circulației cuvântului, când el, cuvântul vine de la sine, din inspirație, iubire, cicatrici și nu trebuie dirijat, doar corectat, să fie sunetul flautului, să ajungă direct la inima Anonimului, care să se recunoască!

*

vremea

Ba e cald, ba iar plouă...în Haifa.
O zi am făcut plajă...
o alta zi a fost sharav sau hamsin ( cerul e plin cu nisip, nu puteam respira)
De la o extrema la alta... pe parcursul unei singure zile,se schimbă vremurile, se schimbă oamenii,
se schimbă lumina,
se schimbă importanța lucrurilor, prioritățile, gustul, prietenii, ecoul.

Nimic nu e cum a fost...dar sunt optimistă.Mireasma primăverii,iasomie,iasomie și vis!
Nu ma mai uit înapoi să nu-mi intre în ochi fumul de țigară, să nu-mi fac sânge rău pentru o vorbă sau alta!
Trăim odata, "traiește-ți clipa"!
Un prieten bun din Arizona mi-a trimis odată o brațară indiană care, se zice că poartă noroc, mă inspira pe atunci...sau îmi amintea de curbura spațiului, de cuibul care mi l-am cladit undeva, pe un vârf de munte!
Brățara a ruginit, s-a oxidat, culoarea cuprului, oală coclită...iar prietenul s-a volatilizat în cireșele mele amare, pe vremea lor, când încă internetul se năștea ca o floare rară!
Toți ruginim în ani...alergăm alergăm... Forrest Gump- Ne mai ramâne doar Nostalgia, așteptarea pe o bancă, într-o stație imaginară, ca o formă de echilibru!
Dar astăzi a luat foc pădurea pe care am privit-o de sus, mai ieri...Haifa sub o pâclă de fum. Miroase încă a ars!





abuz de încredere


Se risipesc toate necazurile:
m-am rupt de oamenii care-mi produc
răul interior,
m-am rupt de obligativitatea
de a fi la curent
cu tot ce se întâmplă,
mi-am construit o apărătoare mentală
forțată de împrejurări.
refac din cioburi tot ce a fost frumos,
desfac în mii de fire ghemul cel vechi
al amintirilor de aur.

să ascult aceleași discursuri
în diferite interpretări,
citind revistele
ferfenițite și îngălbenite,
căutând entuziasmul zilelor de altădată
abuzând de propria-mi disponibilitate
de a-mi recunoaște bifurcarea simțurilor,
trezite în sfârșit,
ascunsă în miresmele binecunoscute
dar suportabile ale Haifei,
care mă protejează,

un cerc magic
pe care mi l-am construit,
necesar și de nerăstălmăcit.
(galateea)






bianca marcovici (c)