”Ana al-Haqq”



Notă: Abu al-Mughith al-Husayn ibn Mansur al-Hallaj (cca. 858 – 26 martie 922) maestru sufist persan, mistic și martir al dragostei divine



Aceasta este povestea vieții lui Al Hallaj. Povestea urii care a uitat că odată și ea a fost dragoste și povestea dragostei care s-a răsfrânt în ea însăși. Ca un vultur, un suflet de la porțile absolutului, și-a desfăcut aripile și a coborât o clipă în valea existenței materiale. Anii lui pământeni nu sunt importanți decât în măsura în care Adevărul poate fi drămuit în carne. Pașii lui s-au așternut peste deșerturile Arabiei, peste Asia Centrala și India. Sângele lui a rostit pâna în ultima clipă Adevărul. Cuvintele lui au rămas la fel de vii până azi.

Al Hallaj nu poate fi ignorat. Nu poate fi decât urât sau iubit. Nu există cale de mijloc. Blestemul lui e blestemul maestrului care a hotărât să rupă tăcerea. Blestemul inițiatului care a decis să vorbească mulțimii. La început miracolele, care au adunat mii de adoratori în jurul lui, apoi ura născută din îngustimea minții, din teamă și necesitate politică, acuzațiile de apostazie, anii de închisoare, la urmă drumul către eșafod și chinurile născute din rafinamentul unor minți bolnave… Tuturor acestor harpii ale destinului, Hallaj le-a întors oglinda unui suflet în care nu mai exista ură nici măcar pentru diavol. Nu mulți sunt cei care pot transmuta frica de Dumnezeu într-o dragoste atât de mare. Asupra lor, pacea.

Pe strazile Baghdadului, în piețe și în moschei, de multe ori vorbele lui Hallaj au răsunat astfel: “O, musulumanilor, ajutați-mă! Salvați-mă de Dumnezeu până ce nu va fi prea târziu! Aveți milă de acest blestemat.” Ca întotdeauna, oamenii și-au văzut de treaba, neîncercând să înțeleagă. Într-o buna zi ireparabilul s-a produs sub ochii lor. Al Hallaj, cel nebun de iubirea lui Dumnezeu a disparut și în locul lui a ramas Adevarul.“Eu sunt Adevarul” a spus El pentru ca nu mai putea spune altceva. Oamenii s-au oprit brusc și au simțit o neliniște. Apoi au simțit nevoia să facă ceva… orice… pentru a-și recăpăta certitudinile.

Din mila califului acelor vremi, Al Hallaj a bucurat cu prezența lui una din închisorile cele mai sordide ale Baghdadului timp de 9 ani. Apoi mila califului s-a terminat. Din rațiuni politice, Al Hallaj a fost ridicat în furci.

“O, Hallaj, de ce mergi atât de nepasator la moarte?”, au întrebat oamenii

“Ce sunt moartea sau viața pentru cel care stie?”, a zis el

“Iubitul meu n-are vină
El m-a cinstit cu vin, ca o gazdă
pe un mult prea drag oaspete,
în gradina casei sale.
Iata, acum a cerut sa fie aduse
o sabie și o rogojina.
Aceasta e rasplata celor ce beau vin vechi
În tovarașia batrânului leu.

Calaul i-a tăiat mâinile. Hallaj a râs si a spus:
E usor sa tai mâinile unui om legat, dar numai un erou poate sa taie mâinile acelor atribute care il separă pe om de Dumnezeu”

Apoi calaul i-a tăiat picioarele. Al Hallaj a râs din nou și a zis:
“Am batut lumea în lung și în lat cu ele. Acum am altele, cu care pot sa cutreier alte lumi. Încearcă sa le tai, n-ai să reușești.”

Apoi i-au scos ochii, i-au taiat nasul și urechiile. Oamenii au strigat. Unii îl blestemau, alții plângeau pentru el. Înainte să îi fie tăiată și limba, Al Hallaj a spus:

“Doamne, nu îi întoarce pe ei de la Tine, pentru cele ce fac acum. Laudat să fii că m-au tăiat în bucăți pentru Tine și că îmi vor tăia capul pentru slava Ta. Cât pentru cel care se afla în extaz, dragostea Ta e prea de-ajuns.”

Dincolo de moarte, sângele lui a continuat sa repete “Eu sunt Adevarul” . De aceea, cadavrul lui a fost ars. Și cenusa a continuat să repete același lucru… până când a fost azvarlita în râu… și din râu a curs mai departe spre oceanele lumii.

Doua nopți mai târziu, Shibli, unul dintre discipoli a avut un vis în care l-a întrebat pe Hallaj: “Cum vor fi acești oameni judecați și pedepsiți?”
“Nimeni nu va pedepsit, a spus Hallaj.” Cei care știu ca nu am greșit și au stat lângă mine, au cunoscut Adevarul și au făcut-o de dragul lui Lui. Iar cei care au vrut să mă vada mort, au facut-o din necunoastere, dar tot pentru slava lui Dumnezeu. Amândouă taberele să fie binecuvantate.”


Sunt asternute aici câteva din versurile și gândurile lui Hallaj:

Eu sunt cel pe care îl îndrăgesc

Eu sunt cel pe care îl îndrăgesc,
cel care pe sine Se iubește:
două suflete în haina unui trup.
Cei care mă vad Îl vad pe El -
cei ce Îl vad pe El, ne văd pe amandoi…


Spiritul Tău se-îmbină cu-al meu

Spiritul Tău se-îmbină cu-al meu
Așa cum vinul se strecoară-n apă
Tot ce Te atinge, mă atinge
În toate starile sufletului, Tu ești Eu



Al Hallaj a mai spus:

“Eu sunt Adevarul…. Dumnezeu se manifesta în toate. Nu mai există între mine și Adevăr explicații, dovezi și semne care să mă lamurească. Nu mai există decât lumina lui Dumnezeu, ca o flacară. Cunoscatorul a devenit una cu cel cunoscut. Cel etern a fost dintotdeauna aici.”

“Credința și necredința se deosebesc doar în nume. În adevar nu exista nici credință si nici necredință. În locul în care se întalnesc, amândouă se dizolvă în Esență. Iar Esența este realitatea însași.”

“Am devenit un ne-credincios si ne-credința e datoria mea, dat fiindcă provoacă ura asa zișilor credincioși… Fie ca Domnul să te ferească de manifestarea exterioară a legii religioase și fie sa iți dezvaluie realitatea ne-credinței pentru că manifestarea exterioară nu e cunoaștere ci doar idolatrie. Manifestarea exterioară e cauza dualitații, si a desparțirii de Dumnezeu.”

“L-am vazut pe Dumnezeu cu ochiul inimii mele. Și am spus: fără îndoială că ești Tu. Doar pe Tine te văd în toate. Pe Tine nu te vad decât prin Tine. Tu ești cel ce domnește peste toate locașurile, fără să fii în nici unul din ele… acum înțeleg totul în chiar clipa dizolvarii în Tine… Tu esti răspunsul căutării mele.”


Bibliografie:

“Tales from the Land of Sufis” – Mojdeh Bayat & Mohammad Ali Jamnia, Shambala Publications Inc., 1994

“Hallaj, Mystic and Martyr” – Louis Massignon, Princeton Paperbacks, 1994

“The Sufis” – Idries Shah, Anchor Books Inc., 1971