agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-04-17 | |
Recunosc ca am avut momente cand tot ce doream era sa fiu lasata un pic in pace, momente cand doream sa fiu singura. Trebuie sa fiu undeva ascunsa de restul lumii ca sa pot sa ma gandesc la tine. Lumea nu trebuie sa stie. Nu este important pentru nimeni altcineva. Uneori linistea parca vibreaza, parca e palpabila. Noaptea cand e bezna de-ntuneric si linistea e mai profunda, pot sa ma ascund in locul meu de meditatie si atunci ma gandesc la tine. Imi aduc aminte cum o data am cautat mai disperata decat orice fiinta un loc unde sa fiu lasata in pace si m-am ascuns pe treptele scarii care da inspre iesirea prin spate a locului unde eram. Acum locul meu de pace e la o prietena acasa. Ea locuieste singura acolo si are un loc minunat. Stateam o data pe balcon la ea cu trei foi in mana. In timp ce fumam o tigara incercam sa-mi concentrez mintea asupra celor ce stateau scrise pe respectivele pagini. Dar vantul ce venea drept din fata ma invaluia si vecinii ascultau o melodie care o puteam auzi in surdina. Predominant era ritmul de tobe si era ceva mai putin comercial dar nespus de incantator in acea melodie si ridicandu-mi privirea simteam cum sunetul si vantul care imi venea direct in fata, treceau prin mine. In fata balconului se deschide o curte interioara care in acest anotimp e doar verdeata, facand abstractie de sapte sarme de rufe stranse intre ele pe care de obicei stau atarnate maxim trei obiecte vestimentare. Noaptea daca vantul trece printre ele par fantasme intr-o mare de intuneric. Lumina artificiala care patrunde noaptea in curte e extrem de slaba, mai mult o impresie palida de lumina. In spate sunt doi copaci, un cires si un nuc foarte mare care vara ascunde la umbra-i o banca de lemn. Chiar la banca de lemn priveam si eu atunci, si langa ea, mai bine zis in jurul ei era singura portiune neacoperita de iarba, semn ca mai multi locatari ai blocului au gasit loc de refugiu sub nuc. Asta nu conteaza cu adevarat caci eu cand stau acolo locul e numai al meu, iar banca asta de lemn, pustie in marea de verdeata o gasesc imbietoare spre meditatie. Ma duce cu gandul la Marin Sorescu, la Iona si la memorabila repica a personajului n-as face nimic altceva decat o banca de lemn in mijlocul marii ... ar fi un lacas de stat cu capul in maini in mijlocul sufletului.
Asta reprezinta banca pentru mine si acolo pot sa stau gandindu-ma la tine, cand ti-am scris prima scrisoare era o seara placuta acolo si nici nu ma gandisem sa ti-o dau vreodata, de fapt nici nu ti-am dat-o. Poate atunci ma gandeam ca incercarile mele literare ti-ar parea puerile. De atunci am mai prins ceva curaj. Ma ajuta enorm sa imi adun gandurile in scris, le pot constientiza mai bine. Astazi mergeam pe strada, sunt atat de frumoase strazile astea de aici, sunt oarecum pitoresti pentru ca e multa natura si cum era o adiere de vant, prin aer zburau pufuleti din pomi, sti de care, albi si pufosi despre care se zice ca daca ii prinzi iti prinzi norocul si atunci eu de obicei am tentative sa ii prind cand sunt vreo 2-3 prin aer, doar ca astazi erau peste tot caci vantul batea tot mai tare si ma izbea aerul cald, plin de pufuleti. Nu umblam sa ii prind ci sa nu-mi intre in ochi, dar era un peisaj frumos, o zi calda cu multa lumina si multi pufuleti prin aer. Eram imbracata intr-o camasa roz cu un guler alb, destul de mare dar totusi se vedea decolteul unde aveam atarnat la gat un medalion mic albastru cu auriu, oval care reprezinta in interior pe Fecioara Maria. Cand m-am uitat in oglinda, acasa, paream nu stiu, sobra, aveam parul tot strans intr-un coc demodat, ca o baba si eram nu stiu, parca de moda veche, dar si oglinda e veche, era a strabunicii mele, e masiva din sticla si cristal, cu o rama ovala si ornata destul de complicat, nu prea se potriveste cu nimic din camera mea, dar eu o iubesc. La un moment dat a inceput sa fulgere si se auzeau tunete, atunci am lasat computerul si am deschis larg amandoua partile ferestrei (balconul meu e inchis, desigur ai observat) si am stat asteptand ploaia. Am fost intotdeauna indragostita de ploaie caci ma elibereaza, ploaia ca si tine imi creaza un puternic sentiment de libertate. Dar ploaia avea stropi marunti si nu incepuse sa se dezlantuie. Doar vantul agita copacii si la un anumit moment o creanga mai fragila a cedat si a cazut. Cunosti melodia pe care o canta Pittis cu refrenul �Ploaia care va veni�le va potopi pe toate ...etc�.� ? asta era pe buzele mele si am lasat ploaia sa mi le sarute, ma gandeam la sarutul tau. Intotdeauna ma gandesc la tine cand sarut ploaia, fiind ca ti-am scris chiar un pic mai sus, ploaia, ca si tine imi ofera senzatia aia unica, fiorul acela aproape electric. Cred ca nu iti dai seama cum, nu-i asa? Imi amintesc de ultima data cand a plouat, a inceput sa ploua torential si stateam acolo privind din fereastra cum fulgera si ma gandeam la tine pentru ca apoi peisajul sa ma duca inspre povestile gotice de groaza cu astfel de ploi, apoi m-am gandit la cainii fara stapan si m-a cuprins mila si atunci am vrut sa ma gandesc la ceva placut si mi-am intors din nou gandul la tine. Cand s-a lipit camasa de mine de uda ce era si parul care mi-l desfacusem atarna ud si moale lipindu-se de obraji, am intrat si m-am dus sa fac dus, am deschis si acolo fereastra, caci vantul batea in directia buna si imi aducea ploaia in casa. Acum nu ploua asa, chiar cred ca nu mai ploua deloc si nu mai sunt atat de romantica, am deschis iar computerul si am reintrat in modernism lasand in urma mea vechile povesti gotice. Dar ceea ce eu mi-am dat seama este ca timpul care il pierd cu aceasta singuratate nu se va mai intoarce. Poate ti se pare exagerata preocuparea mea de a nu irosi clipa, stiu ca viata nu e o cursa contra cronometru, dar asta nu inseamna ca e bine sa pierdem notiunea timpului. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate