agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2106 .



Cate o scrisoare despre Dumnezeu
personale [ ]
(revenire)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ovidiunq ]

2005-04-23  |     | 



"Dumnezeul cel viu nu poate fi decat marturisit, niciodata demonstrat.De unde reiese ca orice cuvantare despre Dumnezeu este una martirica, care trece prin cruce si duce la Cruce."(Sandu Tudor).

...Despre Dumnezeu se pot spune lucruri mari si multe, cuvinte cu miez si talcuri inalte.Despre Dumnezeu se scriu eseuri, poezii, romane, biblioteci; si totusi, lumea in care traim nu e una teocentrica, nici macar una in care predomina credinta in Dumnezeu. Dimpotriva, Dumnezeu(sau ceea ce inteleg oamenii prin Dumnezeu) e cam "dusmanit", neluat in seama, lasat undeva la urma sau chiar dat afara din viata oamenilor. Cine il da afara? -Noi, fiecare in parte.
Ne comportam ca si cum Dumnezeu nu ar fi, nu ar exista. "Nu noi suntem de vina, mi s-ar putea replica, noi asa le-am gasit pe toate; cand ne-am nascut noi, Dumnezeu era deja mort!..."
Asa sa fie? A murit oare Dumnezeul cel Viu al proorocilor , al apostolilor,si al Scripturii;oare a murit Dumnezeul slavit in Treime al Bisericii ?
Nu. Moarta este doar credinta in El.

Sincer si eu m-am intrebat de unde a pornit totul; cum s-a ajuns la filozofia "mortii lui Dumnezeu", cum de azi, chiar cuvantul "Dumnezeu" si-a pierdut orice semnificatie profunda si religiosa, si a ajuns un ornament calp care insa "da bine" in anumite momente. Asadar , m-am pus pe citit, analizat, comparat(e adevarat, poate am si "trisat" putin: m-am rugat Dumnezeului Viu) si am incercat sa transez istoria in felii spatio-temporale, ca sa o realcatuiesc la loc, de data aceasta cu talc, cu intelesul cautat de mine si poate de multi altii.
Concluziile nu sunt deloc tulburatoare, ci previzibile din capul locului. Ce conteaza insa este punctul de vedere din care sunt judecate lucrurile; acesta e esential in orice cautare. Revizuibil pe parcurs in functie de rezultatele obtinute, acesta trebuie sa fie totusi un punct de vedere crestin, ancorat in transcendent, caci moartea lui Dumnezeu nu se poate vedea cu ochi limpezi decat din prisma Dumnezeirii.
Ceea ce am inteles din aventura mea este ca exista doua feluri de oameni: unora le este foame de Dumnezeu, iar altora, nu.Primei categorii ii apartin sfintii si antihristii, cei care ating culmile desavarsirii, dar si ateii notabili, cei care blesteama Dumnezeul ce l-ar dori existent si prezent in viata lor. Chiar si refuzul este o cale de afirmare a evidentei, iar lipsa , criza, si deznadejdea iadului sunt de fapt cele mai mari strigate de durere ale fiintei catre Facator; strigate care pot sau nu sa ajunga rugaciuni.

Din a doua categorie fac parte "micii sustinatori" ai lui Dumnezeu, credinciosii mediocri , mai bine zis "caldiceii" , cei care nu vor mult si nici nu sunt capabili sa ofere mult acelui Dumnezeu in care cred. In categoria asta nimeni nu se mantuieste si nimeni nu iese vreodata in evidenta decat prin micile mizerii prea omenesti,dovezi ale "cercului stramt".
Problema e in felul urmator: ca cei din urma intuneca orizontul si prezinta celorlalti o imagine proasta, slaba si neautentica a Dumnezeului crestin.Astfel, Dumnezeu devine un concept operabil des invocat in diferitele contexte filozofice, si e prezentat fie ca Deus ex machina, fie ca un tiran nemilostiv, care impune restrictii si da pedepse. Dumnezeul iubirii, Care se rastigneste si moare cu bratele deschise spre a imbratisa lumea pacatoasa, Dumnezeul Invierii si al mantuirii, Care se smereste pentru a Se prealsavi, si se coboara la nimicnicia umana pentru a o transfigura si pe om a-l indumnzei, Acest Dumnezeu, Viu si Sfant este inlocuit de mintile slabe ale veacului cu dumnezeul puterii, dumnezeul poruncilor si al limitarilor, dumnezeul care da unda verde dreptatii necrutatoare si porunceste razboaiele pentru a starpi faradelegea, dumnezeul-idol.
Spre falsificare pica deci accentul pus de lume icoanei dumnezeiesti.Si cine sunt "falsificatorii"? Chiar micii credinciosi si exponentii lor pe taram filozofic(am uitat sa spun ca teologia,cunoasterea in har si iubire- deci o experiere a energiilor divine- , se devalorizeaza, devenind "sacra scientia", o filozofie strict omeneasca, rationalista, lipsita de descoperirea divinului). La mijloc trec veacurile... Patina istoriei se depune inevitabil peste orice lucru si il invecheste, face din el o relicva, o ramasita materiala a trecutului. Tot asa s-a intamplat si cu dumnezeul-idol al teologilor-filozofi apuseni. Scolasticii au pierit, teologia naturala a lui Toma d'Aquino, care demonstra in chip incontestabil pentru contemporanii sai existenta lui Dumnezeu, a inceput sa fie...discutabila. Iar mai apoi combatuta furibund, negata, aruncata la cosul de gunoi. Cine mai stie azi despre cele cinci cai de aflare a lui Dumnezeu?...Eventual cei care se preocupa cu studiul acestui domeniu.
Daca scolasticii si filosofia tomist-aristotelica invocau existenta naturii in demonstrarea lui dumnezeu( da, cititorule, cu d mic), Descartes in soba lui inverseaza mecanismul si dumnezeu devine o premisa necesara existentei lumii. Deci in centru se afla acum lumea, omul, si nu dumnezeul lumii. Iata-ne ajunsi si in secolul luminilor; acum ,prin descoperirile stiintifice, prin teoriile sociale si filozofice, lui dumnezeu i se mai atribuie doar rolul de "mosier plecat de pe mosia lui" -deismul. Lumea capata incredere in ratiune, in puterile proprii, iese din negura nestiintei si conceptul de dumnezeu, atat de impunator odinioara, atat de terifiant si inexpugnabil, ii pare destul de pitic, scorijit si nesatisfacator."Daca Dumnezeu exista, in mod sigur El se afla in alta dimensiune decat in cea pe care o traiesc eu" pare a spune omul luminilor.
Filozofii insa nu se multumesc doar cu atata cucerire, si treptat dumnezeul crestin isi pierde orice sens, orice valoare. De fapt nu de filozofi e vorba aici , ci de o intreaga viziune existentiala care era deja prezenta in mase si teoretizata de elite. "Revolutiile care incep sunt credinte care sfarsesc"(Gustave Le Bon). Si intr-adevar, credinta in imaginea lui Dumnezeu, fie ea corecta sau falsa, era pe sfarsite. Acum apare Nietzsche, care indraznet si triumfator, pune pe calea gropii conceptul de dumnezeu; il declara mort. Din moment ce stiinta nu mai avea nevoie de el(inca de la Laplace), filozofia il privea cu ironie, iar stiintele sociale gasisera o morala si o cale mai buna, mai viabila pentru omenire, ce rost mai avea prafuitul si neputinciosul dumnezeu al crestinismului catolic ori protestant?
Secolul ce a trecut a stat inevitabil sub semnul lui Nietzsche, un secol al ororilor, al razboaielor, al relativismului si al diferitelor plagi care daca n-au distrus optimismul umanist, in mod sigur i-au slabit "audienta" ,ca sa zic asa. Ca urmare, post-modernismul si epoca contemporana, a carei definire exacta va fi data de generatiile care-i vor supravietui, generatiile viitorului. Un lucru e sigur si se poate vedea cu ochiul liber: secolul nostru nu debordeaza de credinta si,ceea ce-i mai tragic, nici nu mai are putere de a-L cauta pe Dumnezeu, pe Adevaratul Dumnezeu pierdut undeva pe parcurs. Parca omul contemporan, risipit in toate si obosit de toate, plin de deznadejdi si lipsit de certitudini ar zice: "Ce rost mai are?..."
(Eu unul am auzit des aceasta afirmatie ,si nu de multe ori chiar am spus-o, ranit sub greutatea crucii).

Oare calea se termina aici si cautarea ia sfarsit? Nu, acesta e abia punctul de plecare al adevaratei cautari; e razvratirea ultima si cea mai curajoasa a ta si a mea impotriva prafului depus peste cavoul lui dumnezeu.

Dumnzeul cel Viu al patriarhilor si nu al filozofilor(Pascal) exista, si marturii despre El exista; trebuie gasite numai. Si marturii pot da numai martirii, cei care sunt in stare de jertfa, in stare de har;cei care inca mai pot spune din experienta ca Dumnezeu este iubire, Dumnezeu este lumina si intru El este invierea noastra. O altfel de iubire, o altfel de lumina decat vede ochiul profanului si decat simte inima de carne a celui trupesc. Iar despre Inviere vorbesc chiar inimile in care ieri, azi si maine invie Hristos si le schimba radical viata.

Dumnezeu nu vine la un fotbal, Dane?
Eu zica ca vine, dar la alt fotbal decat cunosti tu. Din cand in cand iti mai paseaza pe furis, ori fatis, la firul ierbii vietii tale, ori de departe din cealalta parte a terenului. Important e sa-i razpunzi, sa-i pasezi inapoi, ca numai asa iese golul.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!