Simt varsta amintirilor tot mai obsedanta, mai apropiata. Nu pot sa-i dezleg sensul pentru ca am parcurs din plin varsta in care amintirile se imbogatesc, devin indecise nestiind care sa domine; amintiri timpurii sau hibernale. Nu asi putea spune ca e varsta unei maturitati coplesitoare, mai degraba a unei imaturitati excesive. E varsta parerilor de rau, varsta cand poti fi tulburat de monotonia apei sau de tulburarea ei. Si de aceea mi-e teama sa nu clachez si sa raman strans legat de imaturitatea acelei varste sau din contra, sa pasesc involuntar, brusc, prea devreme intr-o maturitate insensibila incat sa nu mai pot descoperii frumusetea dezamagirilor sau a noptilor pline de femei spumoase, imbibate in amor spiritual cand cuvintele si dialogurile devin zone erogene, iar incantarea psihica, un preludiu dus pana la extaz.
Pe K. am cunoscut-o intr-o vara, intr-un spatiu brut, nefinisat, incarcerat parca in compozitia vizuala a vre-unui cer de vanilie. Privind acum inapoi, realizez ca amandoi am fost supusi unui test pur spiritual din care K. nu a rezistat si a cedat prea devreme, pustiita-n sinea ei si bantuita precum un strigoi. A-si fi cerut pentru ea o culoare proprie sa se poata diferentia de restul femeilor scoase pe panda ca niste copii prost xeroxate(inca mai cred ca ea poate). Si desi prematur am observat ca in ea arde scanteia, am incercat sa supravietuiesc tentatiei de a cred ca e o iluzie. Intr-un moment chiar incepuse sa se inventeze singura. Eram multumit ca va ajunge acolo unde prea putin ajung si de cate ori o intalneam o vedeam tot mai clara, mai inaltatoare, stralucitoare in felul unei inovatii. Dar pentru ea aceste momente erau derutante si acum stiu ca ea nu va putea iubi niciodata. Mi-e teama in schimb ca va ramane un suflet renegat, bantuit de amintiri simple de o calitate si de o originalitate precara, dar care se poate strecura nevazuta in multimea de pe strada fara ca cineva sa poata banui ca in ea a stralucit odata acea scanteie.
Ultima data cand am vazut-o era stinsa, insa mai avea stralucirea de alta data. Ar fi vrut sa-mi spuna ceva, iar eu in schimb sa-i marturisesc atatea si atatea, dar era prea tarziu. Nu si-a deschis ochii intr-un moment bine determinat, acum nu mai are de ce s-o faca.
Am privit-o si am inteles... K. nu si-a cumparat aripi.
Pacat.