Si eu care credeam că in pădurea asta nu există reguli de circulatie, că toate potecile au voie să-si spună visele pe care si-au păsit orizontul...
Nu-i asa.In pădurea interzisă nu e voie să serpuiesti la stanga, la drepata, pe mijloc, pe sus sau pe jos... ochiul fantă de râs-ranjit, pandeste fiecare abatere si dă cu ghiara s-agațe țărana de zbor, să tăvălească rădăcina curioasă din varful mugurelui plesnit de zorii ce atata de rar starnesc lumina...
hora ilelelor strict interzisă.
privighetorile gonite.
doar trufia zgomotoasă indolentă
are acces si invoire
pentru orice biciuire
a potecilor năroade
ce-au crezut că li se cade
a visa măcar că merg
dacă tot sunt puse in lanțuri
si-s păzite doar de sanțuri...

Si, pe aici nu se trece, decat cu ochii scosi, pusi in buzunarul de la ceafă,
cu mainile si picoarele zdrobite de inalt,
cu sufletul franjure de lacrimă ascunsă...
cu mintea dusă -
călăuză de abis
unde nici măcar un vis
n-are drept să se viseze...
mă opresc,
ce să mai zic cand am totul
ce nimic
m-ar opri intr-o cătusă
dacă in privirea-ti suie,
crezi ca-mi esti zidită usă?!