Amprentă fiebinte
pe scoarță de copac
și urme mici de pași
pe drum.

Privesc în urma mea
și totul îmi pare
uitat și îngropat
în iluzii trecute prin timp.

Frunza nu mai e verde,
e neagră de-atâtea zile
de când n-a mai zâmbit
soarelui...

Copilul plânge încă
noaptea, sub plapumă,
căci știe și simte
cum moare în el tot...

Căutarea din mine
se zbate să găsească
în primul rând
pe Eu.

Tăcerea, însă,
a început să-mi povestească
c-o voce gravă
cum, ce va fi
și cum, ce este
încă...