ai mai crescut
i-am spus
și ca din alt timp luceau sub sticlă imagini
miros de lut și pădure tânără
înainte pe aici nu era nici un drum
fără turlă urcată din miez
apoi au venit păsările
mai mari decât mintea omului
bărbații vorbeau prin semne
ca niște ouă de paști
luminând șters
zugrăvindu-și pe dinăuntru sfinți
cu veșminte largi
deplasând simetria cum tăișul unei săbii
în celălalt trup al căutării
mă privea încolăcită pe un fir de nisip
adăpostind la sân morțile înțelepților
născându-le țeasta de timp a vieților într-un ritm alfa
o dorință ciudată încă umedă
și nu voi ști niciodată dacă am fost
înstrăinat bucată cu bucată
sau luat pe picioarele cocorului
scobit în realitate
mereu prea strâmt la umeri
luna ardea până la sfârcuri fâșie cu fâșie toate mamele
venite pe lume fără bucurii
coapte în umbră sensuri inaccesibile
învelite în motive de neliniște
destul, i-am spus
dar ea se repeta într-o curbură a pământului
vie și lucioasă
îmi atârna ochii strânși pe o margine lângă zidul casei
în locul unde soarele decupează litere
răstignit pe o lentilă de carne...