Ce oameni, ce lume. Câtă răutate, invidie, nefericire. O aud pe mama spunând că ea nu mai are nici o speranță. Asta face viața din om. Când era tânără, avea vise mari și toată viața înainte. Acuma se lovește la tot pasul de oameni scârbiți, care nu-și fac treaba cu plăcere. Funcționarii care lucrează cu publicul ar trebui sa zâmbească mai mult, să fie mai respectuoși. "Clientul nostru e stăpânul nostru." Asta ar trebui să aibă ei în cap.
Toți se duc după bani, mai rar găsești unul căruia să-i placă ceea ce face. Mi se pare atât de urât. Chiar nu pot și ei să își schimbe puțin mentalitatea? Noi românii, om avea noi cultură, dar la capitolul respect stăm foarte prost. Ne mai mirăm de ce merg lucrurile atât de prost. Nu zic că viața e ușoară, dar un zâmbet chiar nu strică.
Mă rog să nu ajung și eu așa. Nu vreau să ajung o funcționară scârbită care-și petrece timpul gândindu-se de unde să mai scoată bani. Sunt tânără și am vise mari, iar de viață nu m-am lovit încă. Poate nu știu prea multe. Cei mari îmi zic că o să văd eu cum e, dar ei sunt invidioși că eu am tot timpul din lume să mă realizez. Râd de visele mele. Foarte bine, să râdă. Voi învăța și mă voi lupta să-mi îndeplinesc visele. Și nu voi lăsa pe nimeni să mă întoarcă din drum.
Mi se vor schimba visele, prioritățile. Dar voi fi mereu cu zâmbetul pe buze. Poate nu voi avea tot ce-mi doresc, dar eu în sinea mea voi fi fericită. Și mă voi purta frumos cu cel care are nevoie de mine. Toți vom avea nevoie de cineva la un moment dat.
Ziceam de mama. Ea e un om cum nu mai e pe lumea asta. N-o zic doar pentru că e mama mea. O admir pentru câte a realizat. Cine a mai făcut două facultăți, și încă Medicina și Dreptul? Cine a mai crescut de tânără doi copii? Cine a reușit să plece din țară și să ofere celor doi copii șansa vieții? Nu numai asta, dar își ajută părinții, prietenii și nu cere nimic în schimb. Și cum e răsplătită? Numai profitori și invidioși, oameni care n-au fost capabili să se realizeze. Ar trebui să-i cadă la picioare.
Am și eu o întrebare. De ce oamenii ca ea sunt o raritate? De ce majoritatea renunță la visele lor, dând vina pe circumstanțe? De ce devin răi?
Nu viața e urâtă, oamenii sunt.