De cum s-a început școala, tovarășul învățător a organizat o excursie cu copiii la Doftana și Slănic-Prahova. Diana era foarte fericită că pleacă de acasă, că merge să vadă și să cunoască locuri noi.
Mama nu mai contenea cu sfaturile: ”Ai grijă pe unde treci strada, să nu te depărtezi de clasă, ia o lămâie și pungă să nu-ți fie rău pe mașină, ți-ai luat un pulover mai gros? Că o să fie frig în salină ”
Diana abia aștepta să iasă pe ușă și să se suie în autocar.
După ce a tras o ceartă cu Andra pentru scaunul de la geam, au căzut de acord că una dintre ele să stea la geam la ducere și cealaltă la întoarcere. La ducere era rândul lui Diana, la întoarcere…”mai vedem” și-a zis Diana.
Când au coborât în salină, Diana s-a speriat un pic, nu-i plăceau locurile închise și întunecate, „Dacă se prăbușește tavanul?” și-a spus, simțea că se sufocă, nu-i plăcea acolo jos, abia aștepta să iasă la suprafață.
Fetița a rămas îngrozită de închisoarea Doftana. S-a înspăimântat văzând fiarele cu care au fost schinguiți deținuții, nu înțelegea de ce oamenii simt plăcere să-i chinuie pe alții lipsiți de apărare. Își imagina că dacă acele ziduri ar putea absorbi toată durerea și suferința celor maltratați acolo, probabil că zidurile ar urla și ar plange. Era convinsă că stafiile celor uciși între acele ziduri, vor bântui acel loc pentru totdeauna și cine știe, poate… și pe cei care i-au ucis.
La întoarcere s-au oprit la un popas să bea un suc, afară pe o terasă. Diana a văzut niște flori de câmp puțin mai încolo așa că s-a grăbit să bea sucul ca să-i mai rămână timp să culeagă și flori. După ce a făcut un buchet frumos, s-a îndreptat către mesele unde erau colegii ei.
S-a simțit privită de la masa pe lângă care chiar trecea și o voce groasă de bărbat a întrebat-o:
- Pentru cine sunt florile alea?
Diana s-a oprit și a văzut la masă trei ofițeri în uniformă care beau câte un pahar cu vin. Cel care o întreba-se era un bărbat solid, brunet cu mustață și cu păr grizonat pe tâmple
- Pentru mama, a răspuns Diana
- Și pentru mai cine? a întrebat din nou ofițerul
În acel moment Diana a simțit că radiază de fericire. I-a întins bărbatului toate florile cu amândouă mâinile, inima îi sălta de bucurie văzând că mai există persoane care iubesc florile chiar dacă sunt doar flori de câmp.
Bărbatul cu un zambet pe buze a luat florile și i-a mulțumit. Colegii bărbatului se uitau pasivi la discuția celor doi.
- Să le puneți în apă ca să nu se ofilească, zise Diana
Bărbatul a luat un pahar gol de pe masă, a turnat apă și a așezat florile în el.
- Cum te cheamă? a întrebat-o ofițerul, zâmbind și uitându-se în ochii ei.
- Diana
- Aveți copii? A întrebat fetița.
În acel moment zâmbetul bărbatului s-a transformat într-o grimasă, iar celilalți bărbați s-au uitat lung la Diana.
- Am avut o fetiță de vârsta ta, semăna foarte mult cu tine…
Își sprijini capul pe mâna stângă, lăsă privirea în pămant și cu o voce stinsă continuă:
- O chema Alina, a murit anul trecut într-un accident
Diana luată prin surprindere a dat să mai spună ceva dar din gât nu-i ieșeau decât niște sunete nearticulate. Diana privind cu milă chipul trist al omului, încearcă să-i simtă și să-i înțeleagă durerea ca și cum ar fi a ei. Ea își ridică o mână și o puse ușor peste mâna lui stângă în care-și sprijinea capul.
- Alina este printre îngeri, îi spuse Diana, sperând să-i aline durerea.
Bărbatul își ridică privirea încercând să zâmbească.
-Dacă zici tu Diana, așa este.
Bărbatul luând amândouă mânuțele fetii în mâinile lui îi spuse:
-Îți doresc să te faci mare Diana, să fii sănătoasă și fericită.
Când autocarul a pornit în trombă de pe loc, Diana i-a făcut cu mâna uitându-se în urmă cum praful ridicat de roțile autocarului îl învăluie pe bărbat într-un nor înecăcios.
- Eu stau la geam, zise Andra
- Da, da, tu stai.
Abia aștepta să ajungă acasă, îi era dor de cicăleala lui maică-sa, de pitica de soră-sa, de nebunul de frati-său și de copiii de la bloc și…de tata…când n-o bate.
- Ce mi-ai adus din excursie? A întrebat mama
- O piatră din sare, mami. Te iubesc mămico, ca sarea în bucate.