agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1007 .



Prima infamie
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Adeliyna ]

2009-06-10  |     | 



Tradare? Oare asa se numeste acest sentiment straniu ce-mi zboara prin sufletu-mi gol, agitat de neputinta de sine, incarcat totusi de sentinta ce ma leaga pe viata poate, de constiinta ce ma macina zi si noapte? Dar nu e prea tarziu pentru stergerea cu burete a timpului scurs. Poate ca mai am o sansa. O mica sansa ca s-o ajut pe ea. Poate ca ea mai are o sansa. O sansa mica s-o ajut pe ea. Prietena mea cea mai buna.
Intamplarea neobisnuit de ciudata a facut sa mergem la o petrecere, o nimica toata. Credeam noi. Dansam si beam sucuri, dansam si iar beam… Pana cand am pierdut-o. A fost prima data cand poate ca o pierdusem pentru totdeauna. Sau nu. Am cautat-o. N-am gasito. Am plecat. Era tarziu. Ma uram! Nu raspundea la telefon. Dar n-am uitat acele clipe de blocare .
A doua zi vine extreme de vesela, iar eu nervoasa. Era ciudata. Erau drogurile.
Poate ca a incercat doar din curiozitate. Nu ma mir. Mereu a fost o curioasa. Odata incepute nu se mai termina si iar incepe. Credea ca avea totul sub control, credea ca ea a fost cea care a pacalit drogurile. Dar nu. Am inteles. Dar cum a fost doar prima data, a urmat si a doua oara , apoi a treia oara si tot asa. Drogurile pusesera stapanire pe ea.
Dar de la o simpla “incercare” a inceput sa fie pura dependenta. Era altfel. N-o mai recunosteam. Se afla intr-o captivitate perpetua si o veselie neagra. Era turbulenta dar constienta. Atingea miezul existentei ei, intorcandu-se la vremea inocentei pierdute, cand a savarsit prima infamie. Nu mai sta ce sa faca singura si goala intr-un univers de catran, pitita pe o planeta pe care n-o pretuia, o planeta de vis, in care gazele din jurul ei fac sa apara o lumina intr-adevar divina, reala, si un cer albastru care naste in inima ei un elan nedefinit, sentimentul eternitatii fara sfarsit, fara inceput.
Poat ca raiul era mai aproape pentru ea si nu si pentru mine. Sau poate ca abia acum s-a reintalnit cu el, certata fiind de un simplu racnet iesit la suprafata, ademenita de ceata densa, incurcata in ierburi pamantii si inalte, orbita de minciuni.
Sarcastica dar plina de viata se certa mereu si cu ea insasi.
Era dotata cu o intuitie adanca a abisurilor umane. Ea traia in lumina pe care si-o procura din droguri. Droguri care ii inlantuisera sufletul si trupul.
Desi nu avea nici o treaba cu lumea avara din jurul ei. Poate ca ii placea. De fapt, cu siguranta ii placea, ii placea lumea ei luminata de lumini ce licareau atunci cand se droga, una fara griji, in care plutea totul in jurul ei, pana si ea.
Era doar un zambet si o veselie. Surasul ei insemna amarul meu neputincios. Am cautat si m-am gandit mult la salvarea ei; era posibila, imi spunea sufletul meu. Si chiar asta am facut. Am fost salvarea ei. Si cred ca in adancul sufletului ei chiar a vrut cu adevarat sa o salvez. Am simtit asta.
Dupa mult timp de stat alaturi de ea si cu ea, in orice clipa si in orice loc, in orice mod, m-am straduit sa o salvez. A suferit. Era neputincioasa fara acele droguri. Cu greu am scos-o din aceasta inchisoare, in care era legata cu lanturi grele de fier, legata de maini si de picioare dupa gratii argintii inchise cu lacat. Am simtit pana si eu ca am fost legata de maini, dar m-au dezlegat vointa si credinta staruitoare, extrem de puternica care se nastea in mine pentru a o salva. Dar nu mai e aceeasi.
Nici nu mai stiu daca aceasta rana s-a mai inchis vreodata in sufletul ei spulberat de extaz cu sila sau a zburat odata cu fiecare picatura de indoiala, de regret.
Drogurile au ucis ce a fost mai bun in ea, i-au naruit sperantele, ucigandu-i bucuria de a trai. Nu stiu ce altceva as fi putut face in situatia respectiva. As vrea sa pot da timpul inapoi, sa fim la fel ca inainte, sa ne bucuram de clipele petrecute impreuna… dar nu se mai poate… roata vietii nu vrea sa se mai intoarca. Stiu, e dura, dar asta e realitatea cu care ne confruntam si nu ii putem face fata pentru ca nu ne nastem pentru a ucide un vis, ci pentru a-l implini, si anume visul de a trai.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!