Introducere

Sincer vă spun că “PARADOX” este un album ... Steppenwolf (Circles Of Confusion, Give Me News I Can Use, Nothing Is Forever, Slender Thread Of Hope, The Fixer ... etc.!), și vă rog să-mi îngăduiți să citez, adițional, poemul lui Paul Graham, întru edificare: “/ Keep Your Identity Small / The 18 Mistakes That Kill Startups / Copy What You Like / The Hardest Lessons for Startups to Learn / Good and Bad Procrastination / The VC Squeeze / Ideas for Startups / What I Did this Summer / Inequality and Risk / After the Ladder / Hiring is Obsolete / Writing, Briefly / The Python Paradox / The Word "Hacker" / What You Can't Say / If Lisp is So Great / Design and Research /”.


Mort de foame
- cap. unu –

În continuare, ei da!, vă spun că-i vorba despre Paul, care zicea (cred că prin august 2004?!) că: “Într-un discurs recent am spus ceva care a supărat mulți oameni: faptul că ai putea să obții programatori mai deștepți care să lucreze la un proiect în Python, decât ai putea obține pentru un proiect Java. Nu am vrut să spun că programatorii Java sunt proști. Am vrut să zic că programatorii Python sunt deștepți. E multă muncă în a învăța un nou limbaj de programare. Oamenii nu învață Python deoarece le va aduce o slujbă, îl învață deoarece adoră cu adevărat programarea, fiind nesatisfăcuți de limbajele pe care le știu deja. ... Când spun cod sursă urât, oamenii se gândesc la Perl. Dar urâțenia superficială a lui Perl nu este aceea despre care vorbesc. Urâțenia adevărată nu constă în sintaxa dură, ci în construirea programelor având la bază concepte greșite. S-ar putea ca Perl să arate ca înjurăturile unui personaj din desenele animate: sunt cazuri în care îl întrece pe Python din punct de vedere conceptual. ...”.

Excepțional!

Numai că, adesea și ... câteodată/deodată!, paradoxul este citat doar cu numele primului dintre/printre (“?!”) autorii ai săi: “Paradoxul lui Russell” – de exemplu! –; și câteva variante populare ale sale ..., că până și Solomon Marcus a spus ce avea de spus despre “Paradoxul lui Russell”, sau paradoxul mulțimii tuturor mulțimilor, cum că ar fi și este și ar fi bine să rămână un paradox logic, așa cum bine “opinia” Wittgenstein: “ ... este cel mai mare paradox al logicii și matematicii contemporane”.
Că el, paradoxul, e preocupant, și chiar a tulburat mințile - matematicienilor și logicienilor, precum și mințile “băgătorilor în seamă” ... - e fapt consacrat deja.
Așa că, acest din urmă paradox (al “băgătorilor în seamă”) e de altă natură, e de natură a afecta, “în mod deosebit și îndeosebi”, teoria naivă a mulțimilor, deși se știe că “Teoria Mulțimilor” funcționează prin toate disciplinele matematice, cât și prin științele conexe, fie ele și cele socio-umane.

Chestiunea aceasta nu face decât să re-eleveze valoarea acestui paradox instaurat drept mare îngrijorare:

- precum, și ca, o anumită generatoare de “tensiune dramatică” în lumea matematicienilor și logicienilor inițiali, privind consistența și corectitudinea unei științe, a simplității și faimei sale;

- iar, pe de alta (aia a tălmăcirii/implicațiilor sale!) în diverse alte domenii, grație variantelor sale populare, altfel spus, paradoxul: “a capacitat” interesul tuturor, pentru că formulările sunt captivante, pentru că sunt și șocante uneori/adesea, și pentru că rămâne să discutăm, chiar, și îndeobște dacă nu sunt și amuzante.


Lecturi
- cap. doi –

Prima lectură: Andrei Pleșu; Adevărul ...
“România e, în multe privințe, o alcătuire paradoxală. De aceea e greu sistematizabilă, de aceea e greu de guvernat.
Reușim lucruri care, în mod normal, nu merg împreună. Reușim de pildă, ..."

Probabil că că e vorba de o metaforă, chestiunea asta cu România paradoxală, nu de un concept de lucru.


Lecturi
- cap. trei –

“ ... constatase deja (Andrei Pleșu; Adevărul ...!) Titu Maiorescu, că producem forme, pentru care ne lipsește cu totul fondul. Așa ceva nu e la îndemâna oricui. Și ceea ce e spectaculos e că, una peste alta, țara funcționează, așa paradoxală, așa improbabilă cum este!”.
Să dăm câteva exemple, numaidecât, tot din Andrei Pleșu - Adevărul / 10 iunie, 2009:
“33 de români pentru Europa
Politicianul n-are voie să hamletizeze. Nu-i trebuie decât tupeu. Și papagal (dar în ce limbă?). În rest, se descurcă.

Câștigătorilor de duminica trecută nu pot decât să le urez succes. ... Restul nu mai e treaba electoratului. Tot ce se poate spera e ca parlamentarii noștri europeni să tragă spuza europeană pe turta strămoșească și tot românul să prospere. Am ales jucători pentru un joc despre care nu știm nimic. Dar candidații? Câți dintre ei au avut și au idei limpezi despre ce-i așteaptă? Sunt sigur că mulți (poate cu excepția dlui Becali...) nu știu încă în ce constă “meseria” de parlamentar, sau, să zicem, ce diferență este între Consiliul European și Consiliul Europei. ... Restul nu mai e treaba electoratului. ... tiradele barbare ale dlui Becali. ... Sau când vor simți sub prezența mută a unor compatrioți simpla poftă de sinecură. ... Căci despre unii din noii noștri “europeni” nu vom mai auzi nimic. Vor vegeta obtuz în plen, ridicând, din când în când, mâna, la comandă. Cam ca acasă. ...”.

De data asta autorul joacă rolul viteazului ce-și umflă mușchii după ce s-a terminat războiul. Poate că dacă ar fi făcut treaba asta mai demult, cine știe, poate că Becali nu mai băga banii în fotbal, ci îi băga într-o Școală Europeană.


Lectură obligatorie: Foreign Policy România
- sau ... CAPÃÞÂNI PÃTRATE –

1. Ce interese majore are România în UE ?
Memo FP. Alegerile europene sunt cel mai bun moment să reflectăm la faptul că aderarea nu a fost decât un început. Ce proiecte poate avea România în Uniunea Europeană? Întrucât acestea trebuie să-i servească interesele, ce interese majore are România în UE?

2. Ce teme nu trebuie să rateze europarlamentarii români?
Memo FP. Indiferent cine a câștigat "euroalegerile interne", cei 33 de eurodeputați români vechi sau noi au de-acum misia de a lucra pentru întreaga Europă unită - și o vor face în conformitate întâi cu credințele grupului ideologic transnațional din care fac parte. Dar nu putem să nu ne așteptăm ca ei să lucreze mai ales pentru România! Indiferent de grupul politic...

La chestionarul FP România au răspuns profesori universitari de științe politice, analiști de relații internaționale și experți în domenii conexe:
- Dr. Zoe Petre predă istoria la Universitatea București.
- Iulian Chifu conduce Centrul pentru Prevenirea Conflictelor din București.
- Bogdan Iancu este jurist, lector dr. la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.
- Dr. Călin Georgescu este Director Executiv al Centrului Național pentru Dezvoltare Durabilă.
- Ruxandra Ivan este lector dr. la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.
- Alina Inayeh conduce George Marshall Fund România.
- Dr. Iulia Monica Oehler-Șincai este cercetătoare în cadrul Institutului de Economie Mondială al Academiei Române.

Zoe Petre:
1. Asigurarea securității la granița de est; asigurarea unei politici energetice comune și favorabile intereselor României; continuarea politicilor de susținere a agriculturii, de care noile state membre să poată beneficia cel puțin 10 ani; un echilbru rezonabil între UE și NATO în materie de PESC.
Pentru toate acestea, și în genere pentru a asigura României o poziție favorabilă în UE, e nevoie de un sistem coerent și diversificat de comunicare și alianțe cu alte state membre și reprezentanții acestora.
2. Există teme unde România are interese directe și unde parlamentarii trebuie să găsească numitorul comun între aceste interese și poziția grupului parlamentar la care sunt afiliați. Sunt și teme unde România nu are interese directe și unde se pot alia cu cei direct interesați, în perspectiva unei susțineri reciproce de viitor.

Bogdan Iancu:
1. Interesul principal al României în UE este reformarea României.
2. Europarlamentarii români pot folosi această platformă, în măsura în care doresc și mai este încă posibil, ca pârghie pentru reformarea propriei țări - o reformă pe care, din varii motive, Comisia a ratat-o total în faza de preaderare. De fapt, printr-o pseudo-reformă însoțită de statutul de egalitate formală - Mecanismul de Cooperare și Verificare, cum vedem deja, este un simulacru -, Comisia chiar a legitimat anormalitățile status-quo-ului românesc.
Anormalitatea principală a sistemelor post-post-comuniste este consolidarea unor grupuri de interese care își apară acum pozițiile 'sloganizând' principii ale statului de drept, independența justiției - sau autonomia universitară, la urma urmelor - să zicem pentru a bloca orice reformă a sistemului sau porțiuni de sistem asupra căruia au câștigat drepturi cvasi-feudale - sistemul judiciar, de pildă.
Independența justiției este un lucru minunat, dar judecătorul nu trebuie să fie doar independent, ci și profesionist, competent, independent nu doar față de politic ci și față de superiorii săi etc. Independența justiției în forma ei extravagantă românească a apărut, adică a fost constituționalizată, în 2003, la euroamendamente, și apoi implementată prin legile organice din 2004 și ca urmare a presiunilor premature și primitive ale Comisiei în această direcție - primitive, deoarece nu au luat în calcul decât o dimensiune a problemei. Când Comisia a înțeles acest lucru și a încercat să o sprijine pe doamna Macovei în încercarea de reformă, era deja prea târziu.

Iulian Chifu:
1. Poziționare conformă cu dimensiunile și numărul populației în funcțiile din cadrul UE.
Promovarea intereselor pe dimensiune energetică - proiectul Nabucco și culoarul energetic sudic, în general. Poziție comună față de Federația Rusă, inclusiv la nivelul negocierii prețului comun la gaze (pentru a nu altera piața, prin produse energetice furnizate preferențial, la prețuri politice, pentru unii dintre competitori).
Aplicarea politicii de concurență și ridicarea tuturor limitărilor protecționiste, inclusiv în ceea ce privește forța de muncă și recunoașterea diplomelor pentru cetățenii români.
Intrarea în Spațiul Schengen la data propusă. Primirea în zona Euro fără restricțiile instituționale aplicate noilor state membre sau amânarea intrării în zona Euro pentru o nouă perioadă de creștere stabilă, după încheierea perioadei de criză.
2. Reorganizarea instituțională. Creșterea rolului Parlamentului în raport cu Comisia. Diminuarea rolului arbitrar al Comisiei în anumite decizii și punerea sub control parlamentar a executivului comunitar. Acceptarea Consiliului European drept cameră superioară decizională a Parlamentului.
Amplificarea domeniilor în care decizia să se ia comunitar, prin dublă majoritate, nu prin formula interguvernamentală. Energie, Extinderea, Politica de vecinătate, Parteneriatul răsăritean, Sinergia Mării Negre. Crearea/participarea la relațiile/comisiile speciale – pentru Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Azerbaijan. Transformarea Comisiei într-una cu responsabilitate politică - nu cu acord între părți -, cu menținerea rolului statelor.

Călin Georgescu:
1. Toate interesele majore ale României sunt legate, într-un fel sau altul, de apartenența la Uniunea Europeană. Până acum nu am prea reușit să facem două lucruri: (a) să ne articulăm în mod clar interesele și (b) să depășim postura de candidat și să ne comportăm ca stat membru, cu îndatoriri, dar și cu drepturi depline.
2. În mod realist, o selecție de priorități va trebui să-și facă fiecare eurodeputat, în baza propriei competențe și percepții asupra temelor importante pentru România și pentru Europa. Desigur, se vor cristaliza specializări de nișă - de exemplu, pe dezvoltare durabilă, infrastructura de transport sau energie, justiție și afaceri interne, politică externă și de securitate etc. -, dar avem nevoie și de afirmarea unor viziuni mai largi asupra viitorului construcției europene și rolului UE ca jucător global. De-acum înainte, europarlamentarii români vor fi monitorizați “la sânge”, nu numai în baza statisticilor participării la ședințe, ci și a rezultatelor concrete.

Ruxandra Ivan:
1. Conceptul de “interes național” a fost adesea criticat în literatura științifică a Relațiilor Internaționale din cauza imposibilității de a-i da o definiție generală sau de a-i preciza conținutul altfel decât în mod subiectiv. Interesul național nu este ceva care se află undeva acolo și trebuie descoperit și promovat, ci se construiește prin agregarea intereselor particulare ale membrilor unei societăți.
În mod ideal, interesele României în Uniunea Europeană nu ar trebui să fie stabilite nici de mediul academic, nici de vârful clasei politice, ci de cetățenii acestei țări. În acest context, nu putem să nu remarcăm lipsa unei dezbateri publice serioase pe această temă în România, care ar contribui la cristalizarea unor direcții de acțiune care să ghideze politica guvernului în Consiliul de Miniștri. Aceste direcții strategice, stabilite prin consultarea cetățenilor, ar trebui să aibă o anumită continuitate chiar și în condițiile alternanțelor la guvernare.
Există, desigur, câteva teme care par să aibă o pondere deosebită pentru țara noastră în ultimii ani: coridoarele energetice care leagă Rusia și Asia Centrală de Europa, politica de vecinătate și Parteneriatul Estic – la care România ar putea avea o contribuție importantă, dar și temele legate de repartizarea subsidiilor agricole și a fondurilor de dezvoltare regională.
2. Europarlamentarii români ar trebui să participe mai activ decât au făcut-o până acum la dezbaterea privind viitorul Uniunii, precum și să contribuie la eforturile de a rezolva problema deficitului democratic prin aducerea deciziei cât mai aproape de cetățean. Ei pot avea un cuvânt de spus în ceea ce privește bugetul Uniunii, și aici România ar putea fi interesată în menținerea unor fonduri pentru agricultură sau pentru regiunile cu deficit de dezvoltare. De asemenea, problema restricțiilor la libera circulație a forței de muncă din România către unele țări europene ar putea fi abordată și ea în cadrul acestui for decizional.
Ceea ce europarlamentarii – atât cei români, cât și cei din alte state membre – vor face cu siguranță este să promoveze viziunea partidelor pe care ei le reprezintă, și este firesc să fie așa, deoarece acesta este principiul de funcționare al Parlamentului European. Aceasta este instituția care reprezintă, în interiorul Uniunii, interesele popoarelor europene și ale majorităților care le-au acordat votul. În hemiciclul de la Strasbourg, parlamentarii nu se așează în funcție de țara de proveniență, ci de grupul politic.
Prin urmare, de cele mai multe ori, parlamentarii români nu vor avea o poziție unitară cu privire la chestiunile dezbătute; convergența de opinii va fi mai probabilă între europarlamentari din țări diferite, dar din același grup politic. De asemenea, activitatea fiecărui europarlamentar va fi orientată cu precădere spre temele de interes ale partidului său: este foarte probabil ca reprezentanții trimiși de PSD să fie mai interesați de problematici cu o dimensiune socială importantă, iar cei liberali să fie mai interesați de chestiunile ce țin, de exemplu, de politica concurenței.

Alina Inayeh:
1. Reducerea decalajului economic față de celelate țări membre ale Uniunii și valorificarea poziției geostrategice - la frontiera Europei, în regiunea de importanță strategică a Mării Negre și în vecinătatea Rusiei.
2. Ca parlamentari din partea unei țări în permanență arătată cu degetul ca inadecvată pentru Uniune și doar tolerată în clubul european, sper din tot sufletul ca ei să lucreze la capacitate maximă și să nu rateze nicio temă, pentru că trebuie să dovedească din greu ca nu suntem ultima gaină din coteț - și nici măcar penultima. Dar, mergând pe ideea avansării intereselor majore ale României, atenția maximă va trebui acordată temelor ce țin de politica de vecinătate - Parteneriatul Estic vs Sinergia Mării Negre, parteneriatul strategic cu Rusia, tratatele cu țările din Regiunea Mării Negre. Și poate, în mod deosebit, viitorul și apropiatul Tratat al UE cu Moldova.

Monica Oehler-Șincai:
1. Voi aborda trei interese majore ale României, ca membră a UE:
1.1. UE este construită pe un set de valori comune tuturor statelor membre (libertate, democrație, egalitate, solidaritate, respectarea drepturilor omului etc.). Totodată, Uniunea funcționează pe baza unor mecanisme de piață și principii bine conturate la nivel comunitar (spre exemplu: libera circulație a bunurilor, serviciilor, capitalurilor și a persoanelor).
Odată cu aderarea la UE, România a preluat de jure aceste valori, mecanisme și principii, prin adoptarea aquis-ului comunitar. Totuși, de facto, acestea sunt preluate doar pe măsură ce mentalitatea se schimbă, iar schimbarea mentalității este un proces de durată. După cum indica și Douglass North – unul din fondatorii neoinstituționalismului –, eșecurile din plan economic înregistrate în state membre ale UE (NSM), printre care și România, se datorează tensiunilor dintre noile reguli formale și vechile reguli informale.
Așadar, adoptarea acquis-ului comunitar reprezintă condiția necesară, dar nu și suficientă pentru reformele structurale din România. Dezvoltarea infrastructurii, a industriei și a agriculturii, protecția socială, consolidarea clasei de mijloc din România sunt în principal rezultate ale voinței politice interne și în subsidiar efecte ale deciziilor de la Bruxelles, Strasbourg și Luxemburg. Din păcate, “forma fără fond” există și astăzi, după mai bine de 150 de ani de la manifestarea și “atestarea ei documentară”.
1.2. Ca stat membru al UE, România are unul dintre cele mai reduse niveluri ale PIB-ului pe locuitor și ale productivității muncii și o pondere redusă în PIB a cheltuielilor pentru protecția socială. În prezent, România beneficiază de prevederile politicii comunitare de coeziune, având drept obiectiv major reducerea disparităților economice dintre statele membre. În cadrul obiectivelor de convergență și cooperare teritorială europeană, România are dreptul să acceseze circa 6% din bugetul de 347 miliarde euro prevăzut pentru perioada 2007-2013 (deci aproximativ 20 miliarde euro), prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune. Capacitatea României de a absorbi aceste fonduri depinde, însă, tot de calitatea guvernării / guvernanței.
1.3. Adoptare monedei euro în 2014-2015 este un alt obiectiv major de politică economică, aceasta implicând o convergență atât nominală, cât și reală cu țările din Zona Euro. Îndeplinirea criteriilor de convergență nominale (stabilitatea prețurilor și a cursului, rate ale dobânzii apropiate de cele ale țărilor din zona euro, deficit bugetar și stoc al datoriei publice moderate) trebuie să se realizeze în paralel cu implementarea reformelor structurare (convergența reală). Principalele două avantaje ale adoptării euro constau în eliminarea riscului valutar și reducerea costurilor (de tranzacționare, administrative, ale capitalului), ceea ce subliniază necesitatea adoptării monedei unice.
2. Nicio temă nu trebuie ratată... Deputații din Parlamentul European - deci și cei 33 de deputați români - trebuie să urmărească prioritățile comunitare, nu pe cele naționale. Nu toate statele s-au dovedit etice în cadrul UE, deși stabilitatea oricărui sistem - fie economic, fie politic - depinde atât de bunăstarea propriilor cetățeni, cât și de cea a vecinilor.
Totuși:
- atunci când o propunere legislativă afectează propriii cetățeni, este necesară intervenția.
- a fi deputat în Parlamentul European (în calitate de “stea căzătoare” sau “stea în ascensiune”) nu înseamnă ruperea contactului cu realitățile din țară.
Dar care ar fi temele prioritare de pe agenda Parlamentului European?
- Soluții pentru combaterea euroscepticismului?
- Adoptarea Tratatului de la Lisabona?
- Armonizarea legislației din domeniul protecției sociale?
- Simplificarea legislației?
- Reforma sistemului financiar, în cooperare cu țări din afara UE și instituțiile internaționale?
- O politică anti-criză comună?
- Schimbările climatice?
- Securitatea energetică?
- Protecția consumatorilor?
- Reducerea treptată a subvențiilor?
- Procesul de extindere (continuarea ori suspendarea sa temporară – eventual după aderarea Croației)?
- Cercetarea-dezvoltarea-inovarea?
- Educația?
- Reglementarea lobby-ismului?
- Rezolvarea problemelor lumii a treia?
- Integrarea rromilor în societate?
- Crima organizată?
- Imigrația ilegală?
- Protecția animalelor?
Pentru fiecare inițiativă europeană există opinii pro și contra. Opiniile eurofililor diferă de cele ale euroscepticilor, însă de multe ori, opiniile sunt împărțite chiar în cadrul aceleiași tabere!
Prioritățile țărilor net contribuabile diferă de cele ale țărilor net beneficiare de fonduri comunitare. Aceasta subliniază încă o dată ideea că deputații din Parlamentul European trebuie să urmărească prioritățile comunitare, formulate în mod obiectiv, nu pe cele naționale, iar principiile etice trebuie să guverneze orice măsură adoptată.
În plus, ca unică instituție a cărei reprezentanți sunt aleși în mod direct de către cetățeni, Parlamentul European trebuie să se caracterizeze prin transparență, iar contactul și schimbul de informații cu cetățenii trebuie să aibă un caracter permanent. Numai astfel pot fi identificate și atenuate cauzele euroscepticismului.

Chestiunile de mai sus dau senzația că ar fi vorba de artileria grea. Din păcate e doar un foc de artificii.

Doriți detalii minime despre repondenți? De ce nu și despre res-ponsabili ... ?