București, 1881

Domnul meu,
 
Veți fi observat, cu o părere de rău pe care țara întreagă o împărtășește, că partidul care ne guvernează nu mai vede în statul român o ființă de sine stătătoare, un produs al istoriei unui vechi și vrednic neam, o manifestare a geniului nostru popular, ci o unealtă pentru realizarea unor ambiții personale, un obiect pentru experimente, unele premature, altele primejdioase, în fine un teren de esploatare în folosul unei asociații ale cărei tendențe se pretind a fi politice dar sunt și în mare parte curat personale și țintesc la îmbogățirea fără merit și fără muncă a membrilor cari simulează a profesa religia politică a liberalismului.
Acesta e un crud adevăr, domnul meu, dar el trebuia spus odată căci numai el ne dă cheia pentru a pricepe unele fapte, a căror rațiune suficientă nu se poate afla în mintea omenească, ci stau cu mult mai adânc, în voințe vicioase, în instincte degenerate și în corupție politică.
Pentru această corupție, care nu vede în politică un mijloc de armonică dezvoltare al aptitudinilor și calităților unui popor, ci un mijloc de parvenire și de îmbogățire, nici o instituție nu mai e sfântă, nici o tradiție neatinsă, nici un simțimânt național și istoric vrednic de respectat. Pentru această corupție biserica noastră, școala noastră, împărțirea istorică a țării, legăturile vechi și de bună-credință între proprietatea mare și cea mică, justiția, Coroana Regelui chiar nu sunt decât afaceri de combinație, ca și când toate acestea n-ar fi organe vii ale unui popor viu, ci șuruburile și resorturile moarte ale unei mașini moarte cu cari politicianii pot să facă ce vor.
Cum că așa este, domnul meu, cum că însăși forma în care exista statul român de la chiar sfintele sale începuturi și până azi, e numai o chestie de espedient pentru politicianii noștri, ați putut vedea din declarațiunea d-lui C. A. Rosetti în Cameră că „d-sa e republican, că a e treaba copiilor d-sale de-a introduce republica". Va să zică forma tradițională a existenței noastre publice, coroana Basarabilor Munteniei și al neamului Mușatin din Moldova, cari împodobesc azi fruntea unui coborâtor din dinastiile cele mai vechi ale Europei — toate acestea sunt un espedient timporar, o unealtă pentru mănținerea la putere a unui partid, ceva cu care se poate transige, care, de-a fi sau de n-a fi, e indiferent.
Știți asemenea că toată țara dorește inamovibilitatea magistraturii. Nenorociri politice cari s-au început deodată cu secolul al XVIII și cari n-au contenit decât la jumătatea întâia a secolului nostru au întunecat conștiința vie a țării, au înlăturat dreptul consuetudinar, au făcut tabula rasa cu toată comoara de dreptate vie care conducea poporul nostru în vremile vechi și făcea aproape cu totul de prisos orice lege scrisă. Intrarăm în contact cu popoare moderne; raporturi moderne s-au născut între noi; insuficiența vechilor codificațiuni ne-a făcut să adoptăm codice nouă și din acel moment dreptul a încetat a fi o datină și a devenit o știință; o știință care se câștigă cu greu, care trebuie învățată. Într-adevăr, tinerimea noastră s-a pus pe acest studiu; avem o generație temeinică de buni și probi juriști cu care s-ar putea ocupa funcțiile judecătorești în mod permanent. Astfel poporul s-ar deprinde cu legile nouă; permanența personalului ar produce o permanență a jurisprudenței și cu timpul echitatea legilor nouă ar intra tot atât de mult în conștiința vie a poporului ca și echitatea legilor vechi.
Dar o asemenea justiție inamovibilă, al cărei personal s-ar numi pe baza titlurilor și ținându-se seamă de superioritatea acestora, n-ar mai fi o unealtă politică a guvernelor, de aceea guvernanții noștri n-o vor. Ei vor ca partidul care alege deputați republicani și socialiști adeseori, să aleagă și pe magistrați, ei vor ca convingerile viitorului magistrat să fie în opoziție poate cu dreptul public și privat al țării. Ei vor electivitatea magistraturii pentru că vor să aibă magistratura în mână, precum au administrația e. Nu funcționarea neatârnată și armonică a organelor statului o vor, ci robia tuturor acestora sub idei timporare, sub expediente zilnice. Ei nu vor ca statul să reprezinte stabilitatea și să aibe vertebre puternice, ci totul să fie moale, fără caracter rezistent, totul să cedeze patimei momentane, apetiturilor e momentane, ba chiar stării timporare de corupție.