agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-06-26 | |
Dragul meu,
Citește singur, te rog, o primă dorință. Știm amândoi că ne cunoaștem, poate niciunl nu mai ține minte, dar amândoi știm. Speram că dacă vei atinge și tu aceeași foaie, îți vei aminti. Tot ce-mi doresc este să îți văd chipul, să te țin de mână... pune-ți degetul arătător aici ******, voi ști când ai să atingi, am degradat un puf de parfum dulce în acel loc, pentru a mă lua cu tine în gând de-acum în colo. Eu n-am să te pot simți, cu toate că mi-aș fi dorit... Te las pe tine să savurezi o parte din mine; și poate tot amalgamul de lacrimi încă de când m-am născut cu privire la cea mai imensă confuzie din viața mea care a durat peste 10 ani de chin ca să aflu adevărul, adevărul crud, care nu putea fi aruncat în urechile pure ale unui copil mult prea imatur ca să înțeleagă situația critică, doar așa. Nici tu, nici ea, nu v-ați gândit la mine, la cum o să mă simt eu când voi afla adevărul. Cel puțin ea se resemnează util, pe parcursul a 16 ani din viață a știut să fie acolo, măcar cu un gând. Tu nici nu cred că te-ai gândit la mine măcar odată pe an... Și acum ce, îți pare rău? Păi și... ce rezolvi? Îți ascunzi lacrimile în colțul ochiului? Dacă vede ea? Dacă vede femeia cea blondă o urmă de tristețe, te va întreba de ce. Iar tu ca un ostatic al unui regret o vei minți minuțios că vezi domne, "probleme la serviciu". Ai peste 40 de ani, îmi pare rău că îți distrug viața tocmai acum, când puteam să o fac de la bun început, abia acum mi-a sărit mie muștarul. Un singur regret am și eu, nu te gândi că numai tu ai așa ceva: acum 11 ani când erai în fața mea, un domn la 4 ace, înalt și bine-făcut cu pantofi lucioși (doar atât am indrăznit să privesc, mă intimidai încă de atunci, gândește-te doar că acum numai gândul la tine mă intimidează), n-am îndraznit să te privesc în ochi și am lăsat acest ultimatul să treacă pe lângă mine ca și când ai fi fost doar un strain... Ști că mă doare că nu am măcar o amintire cu tine, nu am nici măcar o privire de-a ta strânsă într-un plic. Uite acum am șansa să păstrez acești 2 ochi albaștri pe această foaie scrisă cu cerneală albastră, de parcă eu aș plânge cu cerneală albastră... Măcar acum voi ști că ai amintirea mea undeva în suflet și sunt mulțumită, în felul meu, că măcar această mică legătură cu grupa mea sangvină are 2 pui ce au la rândul lor un tată vrabie și o mamică vrăbiuță. Nu-mi rămâne decât mama, credința in Dumnezeu și a 9a minune, acest prim băiat care mă iubește și mă respectă. Sper doar că n-ai să arunci scrisoarea. Ne vedem acolo sus, bătrâne. Cu bine tată vrabie, Maria.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate