Călătorind pe aripi perene de îngeri și demoni, am descălecat un pui de suflet și l-am așezat domol în călimară. S-a zvârcolit trei zile și trei nopți prin abisuri, încercând să-și găsească avântul să zboare. Cu fața îngropată între frunze, se dăruiește zorilor apoase ce uită numaidecât cum să plângă.
În urmă au rămas doar vreo doi stropi de hârtie așezați armonic.