Cîte poate schimba un sunet de clopoțel. Pune în arhivă amintirile despre cele 3 luni fierbinți de vară în care soarele-ți era deșteptător, iar stelele erau niște lumînări care prelungeau veselia și te aduce în fața ușilor atît de bine cunoscute. Stînd cu un buchet de flori, care rămîne fără petale de atîta chinuială, te uiți la pragul școlii și te gîndești ” Ce mă impune să calc aceste trepte? ” Uitîndu-te împrejur nu-nțelegi și totuși calci. Intrînd simți o bucurie, de parcă intri pentru prima dată și totodată o melancolie. Acest cocteil îți face sufletul să lăcrimeze, mai ales dacă ești absolvent și știi că acest sunet de început zvonește pentru ultima dată.
Ana era o fată tînără,sprintenă, vie, chiar dacă era eliberată de educația fizică. Avea doi ochi frumoși ca un răsărit de soare, culuoarea lor era greu să le afli, căci doar te uitai la dînșii și erai furat. Unii spuneau că erau albaștri ca cerul, alții ziceau că erau verzi precum frunza de primăvară, iar alții credeau că erau negri ca noaptea. Unicul care știa cu precizie culoarea lor era pașaportul. Zîmbetul ei te făcea să te simți ucigaș, căci ai omorî pe fiece care i l-ar fura. Pe lîngă frumusețe era și deșteaptă. Știa să facă lucrurile cu cap. Mai ales acum cînd are de trecut un ultim vals de cunoștințe în fața celor de care se tem toți și numele cărora face inima să bată mai repede, adică în preajma examenelor. Era iubită de profesori și de colegi. Această dragoste o înduioșa atît de mult în acest început, însă de ultim an școlar.
Pentru alții, însă,era o nouă chemare să intre în lumea cunoștințelor. Unii intră, alții se prefac că intră. Mihai era pe la jumătate, el era pe gînduri să răsfoiască cărțile sau să le dea noi înapoi. Acest lucru l-a făcut 10 ani, și într-unul nou iarăși se puse pe gînduri. Să spui că-i prost, n-ai putea, să spui că-i geniu, tot n-ai face. Ai putea spune că lenea îl mai ea cu dînsa prin excursii. De-ar fi mai harnic ar putea fi primul în toate.
Erau în clase diferite,dar se cunoșteau, nu cine știe ce de bine, însă pentru un „ noroc ” ajungea. După primul sunet de clopoțel au plecat în clase. Ana învăța la profil real. Dorea să devină economist. Era convinsă că o femeie trebuie să poată să-și asigure supravețuirea singură. Avea o diriginte tînără, care era gata să asculte și să dea sfaturi în care era competentă. Elevii o iubeau, fetele pentru aceea că aveau o soră mai mare, iar băieții pentru pișcăturile gingașe. Era profesoară de limba și literatura română. Ea le-a adus aminte că este un ultim an de studiu și după aceea vor trece în viața mare. Cu cuvintele „pînă mîini” s-au despărțit.
Mihai era la fel realist, însă cu viitoarea profesie nu s-a decis. Se gîndea să devină avocat ca taică-său sau medic ca maică-sa. Unicul lucru care-l făcea cîteodată să mai murdărească caietele cu pixul era diriginta sa. Era o femeie de treizeci și ceva de ani, avea un băiat pe care l-a crescut singură de mic, căci bărbatul ei a murit la război. După cei 27 de omuleți din clasă era ochi și urechi. Se străduia să țină sub control totul și i se primea. Cîteodată mai ridica vocea, alte ori ridica palma, dar elevii nu se supărau dacă mai erau scărpinați pe la ceafă, căci știau că au meritat. Tot după merite erau și mîngîiați cu un cuvînt dulce. La toate cîștigurile ea punea umărul. Matematica pe care o preda o înțelegea și cel mai tont copil. Putea să gasească acele cuvinte care ar interesa și ar pune mintea să lucreze puțin. De mai multe ori accentua că:
-Matematicieni poate nu veți fi, dar fiecare băiat trebuie să știe să măsoare o grădină pentru a pune un gard, iar fiece gospodină trebuie să știe să socoată cît de cît pentru veni de la piață măcar cu ceva producte și cu cîteva monede rătăcite prin buzunar.
În acea zi Mihai cu colegii au convenit să se-ntîlnească pentru a sărbători începutul anului școlar.Zis și făcut. Pe la vreo patru și vreo cîteva sute de secunde toți s-au adunat. Au plecat la o cafenea, așezîndu-se au început să povestească unul altuia despre lucrurile înfăptuite în această vară.Mihai tăcea , îi plăcea să vorbească, dar acum asculta atent. Și doar o vorbă a unui coleg ” Mi-am găsit o prietenă,pe care o iubesc la nebunie ” a trezit un zîmbet ușor pe buzele lui. Toți îi știau istoria.
Vara trecută el a întîlnit o fată. Ambii au plecat într-o excursie pe o trei zile în străinătate. El s-a îndrăgostit la prima vedere.Dar iși impunea ochii să se uite în altă parte. Și-a găsit în scurt timp ocupație: să vorbească. Dacă s-ar fi dat premii pentru vorbit mult și cîteodată în dodie, el le-ar lua pe toate. În sfîrșit au ajuns la destinație. Obosiți, prăfuiți , dar s-au dus cu toții să facă cunoștință cu orașul. Orașul era mic, dar era într-atît de frumos că uitai că nu ești acasă și ți se părea că trăiești acolo de-o vecie. S-au așezat să încerce gustul băuturilor răcoritoare, căci termometru arăta mult și-ți făcea senzația că ești în pustiu. Mihai a făcut cunoștință cu domnișoara. O chema Ina ,era mai mică cu an decît el ,trăia la 30 km de orașul lui. A încercat să facă ochi dulci, dar nimic nu i se primea, de parcă un copil din clasa întîi într-un colectiv de maturi. A tăcut aceste trei zile mai mult decît toată viața lui de pînă acum. Tăcea și se uita. Cînd vedea că întoarce ea ochii la dînsul, deodată își găsea altă țintă. Dar nimic nu-l putea minți că era o zînă, nici măcar miopia lui. A făcut o poză la telefonul lui și stătea cu telefonul în mînă. Dacă te-ai uita la el , trebuia vreo zece minute să-l găsești, căci domnul știe pe ce planetă era. Și nici după ce a aflat că Ina se întîlnea cu cineva ,nu se putea opri. Ea era ca un narcotic pentru dînsul, chiar dacă ura înșelăciunea. Cele trei zile au trecut ca o boare de vînt. Toți s-au făcut prieteni și se simțeau de parcă ar fi cunoscuți de ani. Ajungînd acasă nimeni nu-l recunoștea. A făcut cîteva clipuri , ce le-a pus pe internet. Toate pentru dînsa. După ultima capodoperă s-a decis, și-a strîns toate puterile și a scris: „ As vrea sa-mi auzi glasul din suflet cum strigă TE IUBESC ”. A așteptat răspunsul o zi, apoi încă una și apoi i-a sunat. I-a răspums un om. El a întrebat: ” - Pot să o aud pe Ina ” , El i-a răspuns: ” - Nu, de acum nimeni n-o va mai putea auzi, a nimerit într-un accident cu trei zile-n urmă ” . Mihai a scăpat telefonul din mînă. A intrat pe pagina web unde-și expuse clipul, și-a început să citească pierdut comentariile. Și-a dat de unu scris cu trei zile-n urmă: ” Îmi place, niciodată n-am văzut un om atît de pasionat și îndrăgostit în mine, știu cine ești. Mulțumesc . ” Această frază îi colinda mintea totdeauna.
Mulți știua această istorie, inclusiv și Ana. Dar a trecut deja un an și toți oare cum ne făceam griji pentru dînsul. Cînd colo am văzut niște colegi de liceu așezîndu-se alături de noi. Deseori vedeam că-și pierdea ochii prin coridoarele liceului, dar nu știam de ce. Și nici atunci nu ne-am priceput la picioarele cui se închina genele lui. Minutele treceau, nimeni nu le căuta urma. Soarele ne lăsa la randevu cu luna și stelele. Cu cît seara ne cuprindea, cu atît mai mult simțeam o privire. Se uitau unul la altul de parcă căutau adîncul ochilor. Într-un moment Ana s-a sculat și a plecat de la masă spre un plop ce creștea acolo de ani grei. Mihai și-a luat telefonul a privit înc-o dată la o poză, l-a lăsat pe masă și ca un fulger s-a rupt din poalele noastre în plop de parcă dorea să-l taie în două. A ajuns lîngă ea și fără nici un cuvînt a cuprins-o și i-a șoptit la ureche „ - Mă tem să iubesc, dar nu pot să mă abțin, vreau să-mi iau viața de la capăt" .