M-a învăluit cu suflarea ei încă dinainte de a deschide prima oară ochii.
Mă urmărește ca o umbră oriunde aș fi, orice aș face.
Uneori vreau s-o gonesc, dar ea se agață de mine și spune ca nu-i vremea încă și că mai avem multe lucruri de făcut împreuna.
Odată a vrut să plece. Am strigat-o cu disperare și am rugat-o cu lacrimi în ochi sa rămână. I-am promis că mă las de fumat, că nu mai mint și multe altele pe care, în momentul ăla mă credeam în stare să le fac. Am mințit-o. N-a fost convinsă, dar mi-a zis: "Mai ai o șansă"
Știam că, dacă mă părăsește, încap pe mâinile celeilalte.
Cealaltă mă pândește. Demult. De când m-am născut.
Abia așteaptă să mă înhațe.
De câteva ori am fost gata-gata să-i cedez, dar m-a speriat răceala atingerii ei și răsuflarea de gheață.
Știu că, oricum, tot mă va avea. Voi fi a ei, într-o zi. Dar amân momentul cât mai mult. Ori, măcar încerc...