Te-ai gândit să iei o pauză? O pauză de timp, de oameni, de viață. Intr-o seară tuberculoasă de toamnă cu asfaltul luminat de ploaie și felinare chioare, traversat tot mai rar de umbrele grăbite, cu cafenele încărcate de fum, viitori artiști ratați și discuții grele, cu îmbrățișări tremurânde în stațiile de autobuz, sau mai pe scurt într-o seară tuberculoasă de toamnă și atât, să iei o pauză.
Pierdut într-un bar pustiu, ascuns de neoanele stinse, la cea mai intunecată masă poti să privești viața scurgându-se afară odată cu ploaia, fără să reușească să te ajungă, fata de la bar și copacii de afară legănându-se plictisit la unison în ritmul unei chitare sedate și fumul, mai ales fumul, venind de la țigara ta și de niciunde și adunându-se în tavan.
Timpul trece pe lânga tine ca un tren din care ai coborât undeva pe drum. Nu într-o gară. Gările sunt ude de o viață murdară ce curge fără oprire. Miros a transpirație, a mici din carne stricată, a bude infundate cu excremente si prezervative. In gări viața se transformă continuu, isteric în bagaje, posesori de bagaje, hoți de bagaje, cărători de bagaje, câiini și sobolani mâncători de bagaje, traficanți de tigări, de curve și de bilete. Sau mai pe scurt, gările sunt ude. Deci nu ai coborât sub nici o formă într-o gară. Undeva pe drum. Oricum e un tren destul de lung să te poți urca înapoi. Nici o șansă să il pierzi. Din păcate sau din fericire.
Trece și viața. Si umbrelele grăbite. Si ploaia. Doar tu stai. La masa ta. Cu berea uitată în față. Cu chitara care nu se mai oprește. Si puștoaica plictisită e în afara timpului cu tine. Numai ca puștoaica nu își dă seama. Sau nu îi pasă. La un moment dat în loc să te bucuri de pauză, s-ar putea să ti se facă frică, să te gândești ca lași prea mult timpul să zboare așa, de capul lui, că trece prea mult din viată fără tine și poate, te cuprinde panica. Atunci de ce să nu oprești timpul în loc? Da, evident că poți. Doar e pauza ta. Ajunge să vrei și viața se oprește. Umbrelele încremenesc. Si vântul. Si individul din statia de autobuz aprinzându-și o tigară. Picături de ploaie rămân în aer si ai putea să treci prin ele să faci un tunel. Sau un labirint. Sau pur și simplu să scoti mâna pe geam și să desenezi în ploaie vechea inimă străpunsă de sageată. Si ar rămâne acolo în aer până ai da drumul timpului înapoi. Ai putea, ar fi chiar un gest frumos, să te duci la femeia cu umbrela care a rămas pe bordură în mijlocul unui pas, să o iei si să o așezi mai în urmă pe trotuar. Altfel când vei da drumul timpului sigur o să cadă fără să știe măcar de ce. Dar e efortul prea mare. Mai bine te bucuri în liniste de peisajul împietrit de afară, de chitară, de berea caldă.
Sau... ai putea să te duci la fata de la bar, să o iei la o plimbare cu tine, să faceți împreună tunele prin picăturile de ploaie și să îi scrii în aer I LUV U. Sigur s-ar îndrăgosti de tine și ar fi iubita ta cât ai vrea tu. Doar nu timpul e o problemă. Dar și asta cere de asemenea un efort prea mare. In plus, când viața va porni iar cu siguranță te va uita și își va aminti ca are pe cineva sau ca oricum nu ești genul ei. Deci chiar nu merită.
Târziu, termini berea în silă. Te ridici. Ti-a ajuns. Lași banii pe masa jegoasă și recuperezi în schimb telefonul lipicios de băutură varsată cu zile în urma și zi după zi. Privirea fetei se îndreaptă spre tine, apoi spre bani fugitiv și iar spre tine. Ești verificat. Ai plătit deci poți pleca. Odată cu aprobarea ei, ploaia pornește. Zgomotul de afară te loveste brusc, dureros în urechi. Femeia țipă și împiedicându-se repetat
într-un balet ridicol reușeste să rămană cumva în picioare. Departe în statie, bărbatul termină de aprins țigara și îi aruncă o privire absentă în întuneric. Nu vede proasta pe unde merge...
Incet, fără nici o tragere de inimă, deschizi ușile îngălbenite ale toamnei și pășești și tu acolo afară.
Undeva în centru prin "cafe"-urile artistice pline de lemnarie second-hand, lumanări și meniuri cu sute de ceaiuri grețoase probabil s-au reluat deja discuțiile grele după un moment de nedumerire pe care nu l-a putut explica nimeni. Probabil cineva a comentat totuși zâmbind prostește: "a trecut un înger..."