agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1593 .



Marea este...
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ix ]

2009-08-28  |     | 



Cât de departe este marea, cu valurile ei calde și îmbietoare. Ziua, marea era veselă și se juca cu noi, sau ne jucam noi cu ea... Ziua, marea ne era ca un prieten, genul de prieten care se înțelege bine cu toată lumea, spune glume dar poate fi și serios, ascultându-te, sfătuindu-te.
Marea este infinită.
Pe plajă, sub același cer mă odihneam eu, sub același cer te odihneai tu, iar în fața noastră, marea cânta un cântec dulce.
Câți oameni priveau apa mării în același timp în care o admiram eu, dar în diferite teritorii? Câți oameni erau alintați de valuri în momentul în care eu, lăsam marea să devină parte din mine, intrându-mi prin pori? Câți oameni s-au unit, prin mare?
Noaptea, marea lăsa veselia la o parte, și devenea melancolică. Plaja era pustie. Cântecul mării nu mai era vesel, devenea trist, un cântec de dor...
Marea...
Noaptea, nisipul îmi ajungea în păr, când mă așezam pe plajă. Stăteam unul lângă altul, uimiți de transformarea mării. Valurile sunt cel mai bun instrument. Parcă le aud încă, aud cum se spărgeau la mal la fiecare sfârșit de vers.
Cât de departe este marea, iar cântecul ei nu ajunge până aici. Noi îi țineam companie mării, noaptea. Poate în capătul ei, alți doi îndrăgostiți îi țineau companie crezând că sunt singurii care o fac.
M-am întins pe nisip. Valurile. Din când în când, auzeam valurile spărgându-se, printre șoaptele fierbinți. Din când în când, marea îmi amintea unde mă aflam. Nisipul îmi intra în ureche, printre haine, în păr, nisipul ajungea până și pe buzele tale. Am înghițit nisip, înghițind marea, înghițind astfel o parte din tine.
Marea a văzut totul. Marea a văzut lumea de la început și până astăzi. Marea a fost martoră. A văzut cum oamenii se îmbrăcau mai puțin sumar la plajă, pentru ca acum să-i vadă goi. Marea a văzut cum într-o seară, când soarele era pe cale să dispară de pe cerul senin, un bărbat a sărutat mâna unei femei, pentru ca apoi s-o însoțească la o scurtă plimbare pe plajă. Într-o mână ea ținea umbrela, cu cealaltă îl ținea de braț. Domnișoarei i se vedeau doar gleznele, la care domnul s-a uitat cu o curiozitate tipic masculină.
La sfârșitul plimbării, tot în fața mării, s-au așezat pe nisip, cam în locul în care s-a întâmplat să rămânem uimiți de cântecul valurilor, și el i-a zis :
”Domnișoară, știți, aș dori, dacă se poate, să vă mai văd.”
Iar ea, rușinoasă peste măsură, dar flatată :
”Mi-ar face o deosebită plăcere.” Apoi i-a dăruit o scoică găsită de ea.
Și acolo stăteam noi, nisipul mi-a invadat urechea, iar eu te-am întrebat :
„Îți plac gleznele mele?”
Iar marea e martoră. I-ai furat o piatră, mi-ai dat-o mie. Poate că era piatra la care ea, ținea cel mai mult. Piatra avea sculptată în ea o inimă. De unde putem noi știi că nu mi-ai dat în dar tocmai inima mării?
Marea a văzut tot. Oameni blânzi, oameni duri, oameni mari, oameni mici, oameni care-i înțelegeau cântecul, oameni care se făceau doar că-l înțeleg. Ca o femeie adevărată, marea a avut admiratori care au văzut în ea o apă,numai bună de scăldat, dar și admiratori care au văzut infinitul, care s-au scăldat în ea doar pentru a-i înțelege mai bine cântecul, căldura, pentru a deveni una cu ea.
Și devii una cu ea, noaptea, când, ca și cum v-ați cunoaște de-o viață, intri în apa ei. Hainele ți se lipesc de piele, ești rece, ud, dar fericit. Devii una cu ea, când valurile se izbesc de tine nebune, cu pasiune, cu devotament. Valurile vin mereu la mal, marea e infinită, valurile promit să vină, și vin. Marea îți e fidelă, deși are milioane de iubiți. Þi se dedică oricând, și zi, și noapte.
După ce i-ai cunoscut valurile așa cum te cunoști pe tine însuți, te așezi pe nisip și te uiți la cer. Încă se aude cântecul mării. Închizi ochii și simți cum ești luat de valuri, din nou. Plutești pe mare, nu vrei cu niciun preț s-ajungi la mal.
Stăteam pe plajă, unul lângă altul, culcați pe nisip. Era noapte și amândoi iubeam marea, era noapte, și, ascultând muzica mării, cântecul valurilor, m-ai sărutat.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!