oricât aș vrea să fug de adevăr, tot simt nodul din gât. oricât aș încerca să rămân cu visul care m-a adus până aici, nu se mai poate... trebuie să deslușesc durerea care mă fulgeră, tunetul care se apropie, topazul mystic pus să țină locul curcubeului... sau să te iubesc în alt timp, cu fire din poeme, șoapte și fotografii. să rămân acolo, închisă în zâmbet, ca și cum sufletul ar fi un con de brad desfăcut pe neașteptate de un sărut!
azi, ploaia naște o înserare din urme de dor. nu știu dacă bănuiești ce reci îmi sunt sânii, ce subțire mi-e somnul, ce ștanțată mi-e tăcerea... cerul are litere din psalmi, mir de nard și cruci de argint lucrat în filigran. mă botează cu singurătate, ca să luminez ora de asfalt, pe care se strâng porumbeii să guste firimituri de oraș blestemat să treacă prin mersul indiferenței, prin plictiseala afișată abuziv!
nu știu ce vei alege. scrisul lung, chinezesc, politica unui ciuline sau semnătura propriului proces-verbal... logica, psihologia sau filozofia... o frunză plângând, un anotimp suspinând sau o iubire cu dureri, numărând inimi de viori... nu știu ce vei alege. pe poteca mea sunt lucrurile simple, tainele unor sfere prin care se vede cum trece copilăria, rostogolind castanele fierbinți ale dragostei!

5 septembrie 2009, 18:54