agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2387 .



Spune, omule
personale [ ]
povești scurte

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [aleena ]

2009-09-06  |     | 



Un om mergea pe drumul său.
Și mergea abătut, cu gândul că așa i-a dat lui Domnul, să meargă întruna și odihnă inimii să nu afle nicăieri…

Într-o zi, pe când îl apăsau gândurile, de parcă, deși fericit, ducea cu sine o povară grea, aude un glas al nimănui:

- Spune, omule, M-ai văzut tu pe Mine, vreodată în viața ta?

- Păi, cum, Doamne, tocmai Tu, Care le știi pe toate, mă întrebi asta?

- Te întreb, omule.

- Atunci află, Doamne, că Te-am văzut.
Eram mic și mama îmi spunea povești despre Tine, și eu știam că sunt adevărate, pentru că ea nu mă mințea niciodată.

- Da, omule și copilule, Eu eram. Și nu ai fost curios să știi cum arăt?

- Ba, da.
Multă vreme după aceea, m-am rugat în fața icoanelor Tale, și ale Măicuței Tale, și ale sfinților care îți semănau, cu toții, atât de bine…

- M-ai văzut și în icoane…
Și unde zici că ți-am mai apărut?

- Apoi mi-ai apărut, Doamne, în seninul Cerului.
Pe când ascultam glasul păsărilor. Și frunzele foșnind în răsuflarea vântului.
Și stelele care, noapte de noapte, ardeau de dragoste pe bolta Ta infinită…
În acestea și în multe altele, care mi-au grăit, în minunate feluri, doar despre Tine…

- Bună vedere ai! zise Domnul, adăugând:
Și te-ai oprit la păsări, la frunze, la vânt, la stele?

- Nu, Doamne, cum aș fi putut?
Nu Te-ai făcut Tu Om?
Nu Te-ai întrupat Tu, ca să Te vedem și să Te cunoaștem cu adevărat?

Dumnezeu păstră o clipă de tăcere…

- Cu bucurie ți-am descoperit Chipul în fiecare dintre prietenii, ba chiar și în cei ce se dădeau drept dușmanii mei…
Și am zărit Frumusețea Ta, ca o taină - ca o cunună a desăvârșirii, la care fiecare suflet ar putea să ajungă, dacă ar voi…

- Și te-ai oprit aici, unde ai crezut că Mă vezi cel mai bine?
Nu cumva ți-am scăpat în altă parte?

- Poate mi-ai scăpat, Doamne, atunci când am început să iubesc din tot sufletul ființele pe care mi le-ai scos anume în cale.
Atât de mult le-am iubit, încât uneori uitam să Te mai privesc…
Totuși, nu ai plecat niciodată din inima mea…

- Și nici nu voi pleca, omule…
Dar, spune, ajunge aceasta oare ca să Mă vezi cu adevărat?

- Nu ajunge, Doamne.
De aceea sunt tot timpul pe drum…



.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!