...a trecut mult timp, timp în care nu am mai avut timp să vorbesc... să vorbesc cu mine să vorbesc cu ei, acum sunt din nou, eu și cei patru pereți, pereți cu care aveam discuții îndelungate, despre viață, despre ei, despre mine, despre...tot.... acum, din nou, eu și cei patru pereți ai mei, stăm...însă nimeni nu spune nimic... ei tac, eu îi privesc... de ce nu spune niciunul nimic...? poate că nu mai îndrăznesc să spună ceva... te-au văzut și pe tine, oare ce cred despre tine?...nici nu contează părerea lor, oricum nu spun nimic...eu singur...gândul meu cu mine...stă și nu spune nimic, nu mai știe nici el ce să spună, a spus multe până acum...multe te-au făcut să râzi, multe te-au făcut să plângi...acum nu mai spune nimic... nu îndrăznește să mai spună ceva... un alt gând l-a copleșit, un alt gând i-a indus o mare teamă că de va mai spune ceva te va pierde, dacă nu cumva s-a întâmplat deja...nu știe ce să zică, teama îl stăpânește, alt gând nu îl lasă... cei patru pereți tac... nici măcar peretele geam care de multe ori găsea măcar câteva cuvinte de îmbărbătare, acum nu mai spune nimic, până și pentru el e prea mult... acel gând se pare că i-a speriat și pe ei...dar eu ce vină am... eu nu le-am făcut nimic, cu mine de ce nu vor să mai vorbească...?.... nu stiu...dar cum pot afla un răspuns dacă ei nu zic nimic... de o săptămână întreagă somnul nu se mai lipește de genele mele... poate că am gândit ceva prea tare și ei au auzit și acum nu vor să mai spună nimic... oare i-am supărat cu ceva...?....dar cu ce...? eu nu m-am gândit decât la tine... la noi... mă uit la ei... sunt tăcuți...singuri...din tot ce mi-au spus fiecare a suferit cândva... fiecare a avut sufletul sfârtecat, fiecare a deznădăjduit... acum toți sunt singuri.... iar eu...le țin companie singurătății lor...nimic nu îmi mai aduc aminte... nimic nu vreau să îmi mai amintesc din suferința lor.... au suferit prea mult...acum sunt singuri...singuri alături de singuratatea mea... ce gând nebun!... a sperit pe toată lumea... de ce trebuie să fie așa...?... de ce nu poate să își vadă de treaba lui...? teama a pus stăpânire peste toți... peste ei... peste gândul meu... dar oare, gândul ce face unde este...? te caută pe tine...? dar de ce...? te-a pierdut cumva și el nu știe...?... s-a ascuns și nu vrea să se mai arate... unde este oare și ce face...?...of... ce vrea oare acel gând de la noi....?.. de la mine... de la ei...pace nu ne dă....aș vrea să îl scot...dar nu pot...tu unde te-ai duce....?....stau... singur cu cei patru pereți ai mei...niciunul nu zice nimic...niciunul nu îndrăznește să intre în vorbă cu mine...de ce oare...?...le este teamă de ceva...le este teamă să nu spuna ceva ce m-ar întrista și mai tare...nu știu... bănuiesc...le este teamă să îmi spună ca te-am pierdut.... dar eu nu te-am pierdut... de ce să le fie teamă de asta...? le este teamă să îmi spună ca noi nu putem trece peste toate... dar noi ne iubim, de ce nu am putea trece peste toate...?... nu știu... nu vor să spună nimic...stau și se uită la mine... parcă cu milă...de ce să le fie milă?... între noi totul va fi bine....of...gândul nu îmi dă pace...îmi spune tot felul de lucruri...despre tine, despre mine...nu îmi dă pace... vreau liniște! m-am săturat de el....liniște...oare unde voi găsi această liniște....?...eu vorbesc ei tac...oare?...iărși ce gând nebun...moartea...e liniștitoare....toate dispar....ce gând nebun, pereții mei se uită la mine îngroziți...ca și cum m-ar întreba: “Moartea?!?”...dar nu spun nimic...tac în continuare...da...moartea...îmi întărește acest gând nebun...de ce nu îmi dă pace....?... de ce nu își vede de treaba lui?... unde este gândul meu...?... unde ești tu... nimeni nu e...eu singur...cei patru pereți ai mei...singuri...singurătatea lor, ține companie singurătății mele...niciunul nu zice nimic...te-au văzut... oare ce cred despre tine...?... despre noi...nu știu, pentru că nu vorbesc cu mine...niciunul nu spune nimic...m-am săturat de singurătatea lor... m-am săturat de singurătatea mea...tu... unde ești?....gândul meu...unde este...? nu știu ce să mai zic...am spus multe...poate prea multe și te-am făcut să suferi...eu nu am vrut decât ce este bine pentru noi doi...atât...cândva spuneai că nu ți-ai dat seama că ai sacrificat relația noastră...acum spui, că eu am cerut prea mult, dar nu am dat nimic în schimb...mă întreb...oare ce am cerut mai mult decât ceea ce am oferit...iubire...iubire pentru tine...și ți-am cerut iubire penrtu mine... nu ai înțeles...de ce nu vrei să înțelegi...nu ți-am cerut să renunți la nimic, ce era peste puterile tale...nimic...ci doar ți-am cerut să fim una...noi doi...așa cum e firesc...așa cum spune Scriptura...aș vrea să ne judece lumea...să spună fiecare ce are de spus... aș vrea să ne judece ei...pereții mei...dar nu vor să mai spună nimic...m-au auzit gândind...mi-au auzit gândul tău...te-au văzut...dar nu au spus nimic...și nici nu vor să spună...eu sunt singur...ei sunt singuri...tăcuți...din când în când se uita la mine...cu milă...de ce...?... noi ne iubim...nu?... putem trece peste....of...de ce a trebuit să spună ceva din trecul tău...al vostru....mintea ta numai acolo este...știu sigur...ce gând nebun!... nu vrea să îmi dea pace...îmi tot spune că aștepți din moment în moment să mă părăsești...ca totul s-a rupt în sufletul tău...ca ce se întâmplă acum este doar o perioadă de acomodare...că tu te-ai decis deja...că eu semăn prea mult cu... ce gând nebun...unde este gândul meu...?... unde ești tu...de ce oare crezi că am cerut prea mult...?... tu știi că nu am vrut decât să ne fie bine...am făcut tot ce am făcut doar ca să ne fie bine...iar tu nu ai mai văzut nimic din toate acestea...nu mai vedeai decât un singur lucru...și prin asta...s-a sacrificat tot... de spui că te-am părăsit...?... de ce spui că eu ți-am trezit toate amintirile....?... ce mai aștepți...?....nu am cerut decât să fim noi... de ce nu ai putut face asta...?.... de ce nu vrei să o faci acum....?... îți mai spun ceva...: Dumnezeu îl primește pe cel din ceasul al unsprezecelea, ca pe cel din ceasul întâi...de ce nu vrei să ne salvăm....of... gând nebun...nu știu ce să mă fac cu el...îmi tot spune că tu nu mai vrei....doar el vorbește cu mine... și nici măcar nu vorbește cu mine...doar aruncă vorbe în vânt pe care eu să le aud....eu sunt singur...înconjurat de cei patru pereți ai mei...oare...?....când ți-am cerut eu să nu mai fii tu...să te anulezi...? prin ceea ce am făcut....?... dar eu...? oare eu nu am lăsat nimic în urmă...? oare eu am venit cu toți și toate după mine....iar tu ai renunțat la tot...?...oare de ce nu ne lasă în pace...?...oare de ce nu te eliberează...?....oare...? de ce nu vrei să vezi nimic...nu te vreau decât pe tine... nu mi te ofer decât pe mine...te vreau așa cum ești tu...dar tu ...? de ce nu mă vrei așa cum sunt eu....?....sunt singur....sunt trist...am crezut mult în dragostea noastră...în dragostea ta...acum...nu știu ce să mai cred...tu spui...că eu semăn...că toate amintirile tale...dar nu te-ai fi gândit....dar cineva a vorbit....tu pui preț mai mult pe alte vorbe...decât pe ceea ce am spus eu...cum mă iubești pe mine...? de ce suferi....?.... marea ta iubire e îndreptată spre altcineva...eu mă iubesc pe mine...dar în egală măsură te iubesc și pe tine...însă tu...ai pus mai presus de dragostea noastră...altă iubire...care nu se amestecă și nici nu se confundă...oare...?...când îți vei da seama...?...oare când va fi prea târziu...? de ce nu te lasă...?.... de ce nu îți dă drumul din lanțul iubirii...?...de multe ori, din dorința de a face prea mult bine, faci mai mult rău... de ce nu vezi asta...nu sunt nebun....doar te iubesc... și nu te vreau decât pe tine...nu mai vreau pe nimeni...alături de tine capătul pământului mi se pare ca e aci... alături de tine, timpul mi se pare veșnic...alături de tine...simt viața cum crește în sufletele noastre...dar tu nu vezi asta...de ce?... pentru că mai presus de toate este altă iubire....acum cine se iubește mai mult pe sine...?...am renunțat la tot...aș face asta oricând fără să clipesc...pentru ce...?.... pentru iubirea ta...dar tu....dacă eu am spus că plec...tu ai considerat ca fug...dar dacă eu ți-am cerut ceva...tu mi-ai spus să plec...eu ce să fac...unde să mă duc...?... nimeni nu îmi spune nimic...nici măcar cei patru pereți ai mei cu care vorbeam mereu...nici măcar ei nu îndrăznesc să mai spună ceva...singur...eu cu singurătatea celor patru pereți ai mei...nimeni nu spune nimic...de ce...?...pentru că e bine...acum e bine...din nou ești tu... din nou ești aceeași de dinainte...dar la tine...de ce nu se gândește nimeni....?....dacă tu așa erai fericită...de ce nu au respectat lucrul acesta...?...au lăsat la libera ta alegere...însă întotdeauna a existat un “dar” ascuns pe care tu nu l-ai văzut....eu da...și ai zis că sunt egoist, că nu mă iubesc decât pe mine...trist este sufletul meu...dar dispus să te iubească...tu...ce spui?...oare cine nu poate renunța...?...oare cine iubește mai mult pe altcineva...?....suferința ta te doare mai puțin...față de suferința... deși...am avut dreptate...deși și eu cerut câte ceva...și nimeni nu a respectat...deși...și tu ai spus că vei face să fie bine...nu s-a întâmplat nimic....acum...de ce mă iubesc mai mult pe mine...pentru că te-am iubit pe tine...dar tu mai mult pe...iubirea e diferită...de ce nu vezi asta... de ce nu vezi nimic...plâng...îmi plâng singurătatea...pereții mei...tac nu spun nimic...fiecare își plânge singurătatea... plâng de tine...plâng de noi...de mine... ce îmi pasă...ce iubesc...iubirea este împărtășită în măsură neegală...de ce...? pe cine am iubit mai mult...? pe cine am pus mai presus de tine...?... pe nimeni...nici măcar pe mine...și tu știi lucrul acesta mai bine ca oricine...dar...am văzut și eu...că iubirea ta e mare...însă nu către cine trebuia să fie mai mare.... de ce...?... și ce rost își mai au lacrimile acum...oricum... de ce am plecat...?.... să ne fie bine... dar a mai plecat cineva odata...și?... rezultatul care a fost...?...”uite vezi”...dacă nu cu aceste cuvinte...măcar a lăsat să se înteleagă... de ce spun toate astea...?... pentru că sunt singur, cu cei patru pereți ai mei...singur...stau și mă întreb...oare cine pe cine a lăsat singur...?... eu sunt singur...?... tu...?... de ce crezi că ți-am cerut să uiți de tine...?...de ce...?...ți-am cerut doar să mă iubești...dar iubirea tu ai confundat-o...ți-am spus...și mi-ai răspuns ca înțelegi......eu ce să mai fac....eu nu mă iubesc pe mine... te iubesc pe tine...dar mai presus de orice...iubești pe altcineva....de ce sunt eu mai egoist decât tine....?...oare cine a cerut să renunțe la cine....?... eu nu ți-am cerut să renunți la tine...ți-am cerut doar să mă iubești...tu în schimb nu ai renunțat la nimeni...și nu ți-am cerut să te anulezi...ți-am cerut doar să mă iubești...pe mine mai mult ca pe oricine...de ce spui că nu vezi iubirea mea...?...eu nu ți-am cerut să iubești pe nimeni... ce trebuia să fac să îți dovedesc iubirea, mai mult decât am făcut....?...la ce trebuia să mai renunț, ca să fi renunțat amândoi în egala măsură...ca dacă le-am compara...nu știu cine s-a anulat mai mult...ți-am spus de multe ori...nu sunt fratele tău...așa cum ai considerat...și nu numai tu...eu unde sunt în sufletul tău...pe care treaptă a scării iubirii...?...tu ești pe prima în sufletul meu... nimeni nu te calcă în niciun fel, și nimeni nu îți cere să renunți la nimic din ceea ce ești tu...nimeni...nu sunt nebun... doar te iubesc...ca un nebun....cred ca am spus deja prea multe...nu știu... nu mai știu nimic...nimeni nu mai spune nimic...cei patru pereți ai mei tac...în singurătatea lor...