Concursul internațional
George Enescu ediția 2009


A scrie despre concursul George Enescu la circa două luni după ce a avut loc s-ar putea să nu mai intereseze pe nimeni. Și totuși ...
Duminică 6 septembrie 2009 la Ateneul Român a fost organizată gala laureaților concursului George Enescu.
Președintele festivalului ne spunea cu această ocazie că Bucureștiul a devenit centrul mondial al muzicii prin participarea unui număr record de concurenți la cele trei secțiuni – vioară, pian, compoziție.
Sigur, așa e când organizatorii acordă gratuitate pentru cazarea tuturor concurenților străini! Aș fi curios în ce țară se mai întâmplă asta !
A mai adăugat ilustrul comentator „premiile, evident, au fost în număr limitat dar importantă e participarea, toți cei care au fost prezenți în această competiție au respirat aerul muzicii enesciene”!
Și aici am de comentat ceva.
Sunt unii concurenți care au culoarul deschis, restul sunt de umplutură, doar pentru a aureola și mai mult pe câștigător. Cum ar suna o astfel de știre?
„A ieșit pe locul doi concurând de unul singur!” sau „A câștigat locul întâi deși a fost doar un candidat înscris în competiție!” Așa, cu 180 de concurenți, tam-tamul se aude până în cel mai îndepărtat colț al Planetei.
Dar să revenim la ce s-a întâmplat la Ateneu. Au urcat pe scenă toate cele trei jurii, de nu-i mai încăpea ....podiumul!
Spunea Ministrul Culturii „ n-am redus bugetul festivalului și concursului pentru a nu face rabat la calitate”.
Să fim serioși ! Se făcea rabat la calitate dacă juriul avea în loc de nouă inși, șapte, sau cinci ?!
Singura grijă a organizatorilor ar fi fost ca membrii juriului să fie nu numai profesioniști, dar și caractere, să manifeste onestitate în aprecieri.
Câștigătorul din acest an la vioară a cântat Concertul pentru vioară și orchestră de Sibelius. Cum s-a prezentat în celelalte etape nu pot spune, nu am fost prezent ... dar dezamăgirea a fost totală ascultându-l cum a interpretat acest concert în gală! Și mă gândeam la juriu și îmi spuneam, iată pe cine promovează. Câștigătorul era paralel la capitolul expresivitate! Mai ales în partea a doua unde putea să se desfășoare, tânărul doar mima trăirea lălăind inadmisibil notele!
Evident, el „interpreta” cum îl învățase profesorul, propria personalitate era zero!
Am zis ascultându-l „Ce prostuț !” deși o doamnă din spatele meu, care se lăuda că a fost profesoară la Santa Cecilia în Roma și că a avut cinci masterate spunea „Ce vrei dragă, pentru vârsta lui ... e destul de bun ... „
De vină că violonistul a ajuns pe podium este doar juriul, dar modul cum a sunat concertul se datorează și dirijorului, un bătrânel care de mult trebuia să pună bagheta în cui și să lase tineri precum Tiberiu Soare să dirijeze.
Președintele festivalului spunea despre pianistul câștigător „membrii juriului l-au votat în unanimitate”. Într-adevăr, pianistul m-a entuziasmat și pe mine.
Alături, o elevă în clasa a X-a la Liceul George Enescu, pianistă, exclama fără nicio reținere „E genial!”. Eram de acord cu ea!
Mă gândeam ascultându-l că de cele mai multe ori instrumentiștii de valoarea acestuia sunt eliminați încă din proba întâi doar pentru a crea liberă trecere „loazei” care este pe listă și trebuie să urce neapărat pe scenă. Sfidând orice evidență„ „juriul și suprajuriul” promovează de multe ori falsele valori!
Dacă juriul de la vioară l-ar fi desemnat în unanimitate și pe violonist, președintele festivalului ne-ar fi anunțat ! Cum nu a făcut-o cred că cel puțin un membru al juriului a fost de altă părere ! Poate chiar mai mulți...
Chiar și așa n-are importanță, „organizatorii” au întotdeauna grijă să asigure o majoritate, indiferent cum se va prezenta alesul, cel dinainte stabilit a urca pe podium.
Dacă ar fi onești, unii membri ai juriului ar putea „povesti” ce s-a întâmplat în culise !
Dar cum asta? Pe urmă vor mai fi ei nominalizați să facă figurație ?
Tristețea mea a fost estompată de pianist, de modul cum a sunat orchestra condusă de Florin Totan interpretând Concertul pentru pian de Rahmaninov.
Aș spune mai multe despre concurs și festival, despre bugetul acestuia, dar mai bine nu, vorba unei eroine din filmul „Giuvaierul Palatului” care se transmitea pe TVR 1: „De vină sunteți voi că ați ajuns aici, nu v-ați supus puterii noastre ...”
Și cele două protagoniste din film, reprezentând binele, inteligența, bunătatea, ajung la închisoare, una din ele este chiar omorâtă...
Cine știe, conștientizând răul, poate că binele va ieși vreodată la suprafață !


Nicu al Popii