agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-11-07 | |
Ieri a venit la mine un prieten. De departe. Din Olanda. E tot român. A cam râs de mine. Și asta m-a cam enervat. I-am zis că sunt mecena. I-am dat bani unuia să își scoată o carte. Niște panarame de poezii. Cum naiba, a luat și un premiu. Habar n-am pe unde. Și mi s-a zis că sunt mecena. Eu am făcut-o mai mult de gura lu’ nevastă-mea. Că mie nu-mi place ocupația asta. Poeziile-s pentru femei. La mine n-ai să găsești vreodată vreo carte de poezii. Eu fac bani. Cu asta mă ocup. Da’ mecena dă bine. Sună mișto. E de bonton, cum am auzit. Și olandezul ăsta, cum râd eu de el, cică nu există mecena fără un tablou în birou. Ce tablou, de care tablou. Am un ditamai seiful după poza mea. Pentru ce tablou. Cică afară toți oamenii de business, cum sunt eu, au un tablou. Unde mai pui că tabloul nu aduce bani. El zice că aduce. Că e ca vinul. Cu cât mai vechi, cu atât mai scump. Chestia asta m-a cam deprimat. Dacă e musai să am tablou, o să-l am. Sun la secretară. Nici ea nu știe ce tablou îmi trebuie. Nu mă interesează. Vreau unu tablou. Scump. Cel mai scump. Să nu mai prind pe unul că râde de mine. De mine nu râde nimeni. Eu sunt primul. Mă urc în limuzină. Direct la o galerie din oraș. O doamnă în costum mă întâmpină. E surâzătoare, amabilă. Cred că mi-a văzut costumu’ scump și ceasu’ din aur. E și normal. Îi spun că vreau cel mai scump tablou. Și să fie unicat. Să nu mai aibă nimeni. Îmi spune că nu există două tablouri la fel. Eu insist. Să fiu sigur. Am mai văzut eu la cocktail-uri două rochii unicate la fel. Mă duce într-o cameră plină de tablouri. Mi le prezintă. Asta mă plictisește. Nici nu am timp. Îi spun să mi-l dea pe cel mai scump. Îmi arată unul cu preț în euro. Cu câteva zerouri. Nu mi se pare scump. Mai scump, zic. Îmi arată un fel de broșură. Se referă la tablouri. Cică să fie în ton cu personalitatea mea. Ce personalitate? Că eu nu am personalitatea unui tablou. Văd că sunt mai multe tipuri de tablouri. Asta e culmea. Pe pânză, în ulei, murale. O groază te termeni tâmpiți. Silabisesc. Cr-o-chi-u. Clar-obs-cur. Rac-ur-si. Contre-jo-ur. O serie de pictori. Îmi pierd răbdarea. Îl cer pe cel cu cele mai multe zerouri. Îmi spune că am făcut cea mai bună alegere. Ca de obicei, zic. Dau să plătesc. Tipa continuă. Ce fel de ramă doresc. Asta-i culmea. Păi tabloul nu are ramă? Cică pot să mi-o aleg. Că rama pune în evidență tabloul. Aud ceva de genul totunitar. Vreau o ramă din aur. Totuși, cam mult pentru un tablou. Zic să fie doar poleită în aur. Tipa îmi spune că nu cadrează. Că un lemn rar e mai potrivit. Femeia nu e normală. Eu îi spun de aur, ea de lemn. Am hotărât. Aur. Auzi,lemn. Să râdă toți de mine. Plec plin de sudoare. Trebuie să ajung la arhitect. La tablou trebuie să fac o cameră nouă. Camera tabloului o să-i spun.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate