agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2063 .



Pentru Dumnezeul care nu mai acceptă nimic...
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ralucahelgiu ]

2009-12-14  |     | 




Cred numai în Dumnezeul meu care pentru mine există numai în chip de om. Și nu în chip de înger. El m-a ajutat să trec peste ce a fost mai greu. Dar cel mai tare, mi-e teamă să nu îl pierd pe Dumnezeu. El e cel care mi-a dat tot ce n-am avut până când l-am cunoscut.
E poate paradoxal să scriu despre aceste gânduri. Nu știu dacă o să fiu înțeleasă și de alții, dar, de Dumnezeu cu siguranță.
Au fost clipe când l-am întristat pe Dumnezeu cu tot felul de nimicuri care pentru el nu-și au rostul. El vrea să pară profund, nu e ca mine.

Odată Sorin P. mi-a zis în vis: ,,Să nu mai dezgropăm morții. De ce nu ți-ai făcut reportajele…?“ Pe mine toate aceste lucruri mă dor foarte mult. Sufăr imens de mult. Simt cum zilnic mă scurg. Nici nu mai vreau să știu de mine…
Dar, mi-eră frică să mă lupt cu adevărul. Atunci, mă decisesem să uit că există realitatea. Mă hotărâsem să trăiesc voit într-o lume ,,altfel“.
Nu mă interesa de nimeni și de nimic. Nici de mine.
Numai așa pot să-mi explic faptul că mă schimb extraordinar de repede. Stările mele sunt diferite de la o secundă la alta.
Alte explicații numai Dumnezeu mi le poate da. Dar, dacă se va întâmpla vreodată ca Dumnezeu să moară? Pentru mine momentul acela va însemna sfârșitul.
Atunci, nu mai contează ce se va întâmpla. Nu are nici un rost să trăiești clipa când Dumnezeu te lasă pe mâinile altora. Eu îi văd pe ceilalți ca pe niște dușmani, care nu vor decât să mă topească și să mă trimită în iad.

De ce trebuie eu oare să vorbesc cu Sorin P. cu dumneavoastră? Când S. ar trebui să mă lase să vorbesc cu el cu TU. Fără să-mi reproșeze lucruri care nu există, fără să mă facă să sufăr.
Eu nu am limite în nimic... Nu mă mai pot controla. Și toate acesta din cauza lui.

Mă întreb dacă Dumnezeu poate să fie de altă religie decât mine? Atunci, cum poate el să fie ca mine? Ce lucruri groaznice pentru alții. Dar foarte aproape de sufletul meu.

Nu vreau să fiu dusă în ospiciu. Deși, mi s-a spus că numai acolo aș mai putea practica ziaristica. Ce bătaie de joc completă. Și mai au pretenția să li se zică oameni. Nu știu dacă m-a înțeles vreodată cineva. Oamenii sunt mult prea lași ca să poată decide în locul tău. Și când o fac, îi apucă remușcările. Tot felul de stări care mai de care. Tot timpul altele. Pe care ajungi să nu le mai poți deosebi.

Nu cred că Dumnezeul de lângă mine mai vrea portrete, nu cred că mai vrea descrieri care nu-și au nici un rost. Au devenit atât de inutile, atât de nesigure. Adevărul este, că îl simt tot timpul lângă mine. Tot timpul mai aproape. Orice mi se întâmplă, cu el în suflet mă simt mai aproape.
Poate că numai el mă poate salva.
Dar, dacă se îmbolnăvește? Dacă o să i se întâmple ceve de rău? Þin la el, mai mult ca la mine. Nici nu vreau să-mi dau seama de ce?
Dar, dacă o să plece departe, fără să se mai întoarcă? Dumnezeul meu este și el singur, deși nu vrea să recunoască. Dă impresia că ar fi un om dur și fără scăpare. Eu însă știu că minte.
De ce oare nu vrea și el să fie fericit? De ce trebuie să se chinuie? Nu e viața destul de complicată și pentru el, atât de nefericită? Atât de plină de neîmpliniri, de rateuri care mai de care.
De ce oamenii trebuie să mintă? De ce trebuie să se zbată pentru ceva ce deja le aparține? Cel de Sus stabilește totul în viață. Și oricât te-ai împotrivi, tot Cel de Sus face apropierile între ființe. Oricât ai încerca să te eschivezi, până la urmă Cel de Sus știe ce face. El niciodată nu greșește. Nu e ca noi, unii cu suflet mai bun decât alții.
De ce oamenii mint, de ce sunt lași, de ce nu vor să-și dea seama că greșesc? De ce, de câte ori încearcă să ajute, se va găsi cineva care să le răpească din acele clipe de fericire.
,,Căci nu vei fi niciodată fericit, dacă nu-l vei face pe cel de lângă tine fericit.” Așa m-au educat ai mei când eram mică. Poate că au greșit, învățându-mă acest lucru.
Nu mi-au arătat că oamenii nu-s la fel ca mine. Au greșit foarte mult. Acum e prea târziu să repare greșelile făcute cândva. Lipsurile se repară numai dacă îți dorești. Eu m-am săturat să tot vreau ceva ce nu se poate. Mai vreau ca și alții să-și dorească ascest lucru. De ce numai eu?

M-am săturat să tot fiu înțepată. M-am săturat de jigodii, de lepre, de cretini. M-am săturat să-i tot văd că umblă pe lângă mine. M-am săturat de oameni de mâna a doua, care se cred cu totul altceva. Ei nu știu decât să jignească, să fie răi și cruzi… Nu știu cum pot zice unii dintre ei că mă iubesc. Cuvinte mult prea mari pentru a putea fi zise.
Ele trebuie să fie simțite și trăite, nu numai spuse…


Eu una, m-am săturat de atâtea mizerii. Acestea mi se întâmplă zilnic.
Și mai cred că îmi fac bine înțepându-mă? Habar n-au că nu intravenoasele, intramuscularele, perfuziile, spitalele, ,,Eminescu“ sau ospiciile mă vor vindeca.
Sunt sătulă de atâta teatru și de actori. M-am săturat să fiu cu fiecare altfel. De ce toate astea? Când și așa viața este destul de scurtă. Și plină de bisturie de tot felul…, de diferite mărimi. Care nu îți mai pot reda eliberarea.
M-am săturat de atâta invidie.
Dumnezeule, să nu mă lași, orice s-ar întâmpla. Să nu pleci departe, să nu te mai pot vedea. Dacă o vei face vreodată, să-mi spui măcar. Să nu mă lași să te aștept.

Sunt conștientă de faptul că mă distrug zilnic din ce în ce mai mult. Plâng, țip și urlu. Fără să mă pot opri. Tu ești unicul care știi de ce…
Oricum, simt că nu mai are rost nimic din ceea ce fac.
Greșesc extrem de mult și m-am săturat să mă gândesc tot timpul la ceea ce a fost. La toate gândurile care nu mai pot dispărea. Sunt sătulă să alfu noi diagnosticuri înșirate pe rețete diferite.
Prefer să trăiesc o viață în minciună, să-mi fac rău, dar, să fac ce-mi spune conștiința.
Fără să mă împiedic și fără să mai cad.

Sorin P. nu mai dorește să-mi vorbească. Își pune ajutoarele să-mi răspundă. Și după ce insist îmi rostește cuvintele de parcă n-ar mai fi el.
Cred că l-am îmbolnăvit. Mi-e teamă să nu moară. Lumea se sfârșește odată cu el.
Mi-a zis odată în vis că ,,te naști și mori singur”. Nu e adevărat ce-mi șoptește. Numai pe hârtie am curaj să-l contrazic. Altfel, poate se îmbolnăvește și mai rău. Și așa e obosit și plictisit... Nu pot rezista să-l simt așa. Mă chinui și mai și... Tu nu înțelegi! De câte ori mai trebuie să-ți spun.
M-ai condamnat pe viață. Deși, nu vrei să recunoști. M-ai condamnat la o nefericire permanentă și ești perfect conștient de ce mi-ai făcut.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!