agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1156 .



Dumnezeu să-l odihnească în pace și... în limba română!
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Gatekeeper ]

2010-01-24  |     | 



„Reaprindeți candela-n căscioară / Că poetul nostru nu mai e – / A plecat acum în plină iarnă / Lîngă Dumnezeu, să dăinuie. // Doamne, dor aveai de poezie / Și de omul bun și răbdător, / L-ai trecut pe dînsul în vecie – / Ai uitat că este-al tuturor! // Toate le ierți, / Doamne de sus, / Dar nu suporți umilirea. / De ce l-ai luat, / Unde l-ai dus, / Cum să-i vedem nemurirea?!”...

S-a scurs un an. Un an de cînd Dumnezeu a intrat în chilia de dor de libertate a maestrului Grigore Vieru. Și-amîndoi, răniți și înghețați, se-ncălzesc acum cu bucurie unul lîngă altul ca doi frați. Și nu mai plînge Domnul singur printre astre, ci împreună cu poetul, cu lacrima limbii noastre. Un an fără „un om firav, dar extrem de puternic, care a crezut în lucruri în care alții nu mai cred, în limba română pe care el o respecta imens și de care alții își bat joc” (Răzvan Theodorecu). Așa a fost ultimul apărător al limbii române. Pentru colegi. Pentru prieteni. Pentru familie. Pentru frații săi de neam...

Chiar și pentru autoritățile comuniste, care, în pofida facturii antiromânești și a eforturilor de eliminare a fruntașilor mișcării de identitate națională din Moldova, a privatizat așa-zis înmormîntarea poetului, desfășurînd-o cu onoruri de stat și pe bani publici. Ei fiind cei care își bat joc de limba română, nu doar înjurînd-o cu calificativul „moldovenească”, dar și scuipînd în vorbitorii ei, au mimat un fel de respect și recunoștință pentru a nu permite unui popor umilit ca și poetul lui să se ridice din genunchi și să protesteze. Un popor care a plîns împreună cu poetul, a rîs împreună cu el. Și cînd nu a putut nici plînge și nici rîde, cînd n-a putut nici mîngîia și nici cînta, cu-al său pămînt, cu cerul său în față, poporul a tăcut atunce tot în limba sa.

Cuvintele Raisei Vieru, soția poetului, vor răsuna acum ca un testament: "Anul 2009 a fost un an fatal, dar ne-am dat seama că trebuie să ne luăm în mâini și să facem tot ce trebuie pentru Vieru pentru că el a fost nu numai al familiei, dar al poporului întreg și totuși nu numai al poporului nostru aici în Basarabia, dar al românilor de pretutindeni".

Este adevărat. În 2009 au încăput mai muți ani. Dar nu moartea poetului a fost începutul. Ci trecerea lui în nemurire, înveșnicirea lui. Dorul de libertate cu care lupta poetul în inima sa, inimă în care ardea candela neamului românesc, nu a mai putut răbda și i-a spart mușchiul și așa sensibil. Odată eliberat, primul lucru care l-a făcut, s-a plimbat desculț peste biata noastră humă, lăsînd urme pe zăpadă. Iar ele, înainte de a se topi, ne-au arătat drumul spre libertate. Ne-au luminat, albindu-ne umbra. Ne-au dat puteri să ridicăm destoinic capul, să-l înălțăm falnic în cerul poetului, fără a mai fi măcinați de frica că-l poate tăia sabia păgînă, și împreună să realizăm schimbarea, să aducem libertatea din inimă în brațe.

„Când nu va mai fi zăpadă, copiii vor face un om de iarbă, când nu va mai fi iarbă, copiii vor face un om de pământ, când nu va mai fi nici pământ, copiii vor face un om de piatră, când nu va mai fi nici piatră, umbra unui om de cenușă se va profila pe cer - și nu vor mai fi nici copii atunci...” În Vieru a încăput tot: și zăpada, și iarba, și pămîntul, și piatra, și cenușa... Tot ce compune acest neam.
Cît de mare este inima nostră, dacă în ea încape: un bust pe aleea clasicilor și altul la intersecția străzilor Alba-Iulia și Ion Crengă, o stradă în memoria poetului, școli, festivale?... De altfel, o stradă cu numele Grigore Vieru, oriunde n-ar fi, nu poate să nu se intersecteze cu o altă stradă, cu numele „7 aprilie 2009”. Chiar dacă primăria geografic va decide altfel, pe harta inimii noastre ele mereu se vor intersecta.

Și totuși, cît de recunoscători putem fi? Și de ce ar avea nevoie însuși poetul?

„Un nume curat - iată care este țărâna cea mai ușoară pe pieptul celui coborăt în pământ.” A spus-o însuși martirul Vieru, o spune și acum: „O spun să mă audă și plin de floare pomul: «Și din mormânt voi spune mulțimii adevărul»”.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!