agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-02-26 | |
Întâmplările istorisite mai jos sunt recente, încă mă simt marcat. Vin cu ele aici pentru că ar putea fi utile persoanelor de vârsta a 2,5 - 3-a.
Acum trei săptămâni am fost la medicul de familie, cu care sunt prieten de peste 20 ani, pentru o chestie minoră. Dacă tot am fost, mi-a dat să fac niște analize, ultima oară aveam colesterolul cam mare. Când le-a citit, s-a luat cu mâinile de cap: - Dane, ai glicemia de 211, asta inseamnă că ai diabet. Limita superioară e 110, iar tu ai aproape dublu. Dar ca să fim siguri, mai faci o dată peste trei- patru zile, numai glicemia. Prima oară, singura precauție fusese să nu mănânc și să nu beau nimic în dimineața respectivă. De data asta am fost mai atent la mâncarea de seară. Saltul a fost spectaculos, am coborât la 164. - Dane, tot e mult. Așteaptă încă cinci-șase zile și mai faci odată analiza. Dacă ai peste 150, te trimit la Centrul pentru diabet. Dacă ai între 140 și 150, te trec pe regim sever. Doamna de la Centrul de recoltare, care deja mă cunoștea, îmi spusese că are influență tot ce mănânci și bei cu 48 ore înainte. Așa că am trecut pe ciorbă de zarzavat. Vă dați seama cu câtă emoție am luat ieri rezultatul analizei. Când m-am uitat, prima tendință a fost să sar într-un picior de bucurie. Din păcate, când puținul păr pe care-l mai ai e alb, nu-ți permiți gesturi extravagante în public. Ciudat cum stă uneori bucuria în niște cifre seci – 132 ! Azi am fost iar la medic și am tras concluziile. Se pare că de vină a fost o cură masivă de fructe, pe care am ținut-o câteva săptămâni – mere, pere, banane, portocale, mandarine, minole, grapefruit… Câte cinci-șase fructe pe zi. În plus, eu de ani de zile beau zilnic două cafele, fiecare cu două lingurițe de miere în loc de zahăr. Se pare totuși că fructele mi-au dat pancreasul peste cap. Pentru a exemplifica, medicul mi-a povestit la despărțire: - Dane, apropo’ de fructe, să-ți povestesc ce am pățit acum câțiva ani. Mă cheamă soția unui prieten, îngrijorată la culme. Mă uit la el, părea să fie în comă alcoolică, dar nu băuse nimic. Am întrebat ce a mâncat și, cu greu, și-au amintit că mâncase vreo 10 mere. Ei bine, astea, în cantitate mare, nu mai pot fi anihilate de acidul din stomac. Și atunci fermentează și produc alcool. Urmarea (pentru mine, nu pentru cazul cu merele) – o dietă ușoară: fără făinoase, fără zahăr și, în general, fără dulciuri, fără sucuri, maxim un fruct-doua pe zi, o linguriță-două de miere pe săptămână. După o lună îmi fac din nou glicemia și mai vedem. Am scăpat ieftin, trag speranțe să petrec un Paște normal între sânii familiei. Altă întâmplare. Acum câteva zile, dimineața, mă pomenesc cu mijlocul înțepenit. Știți cum e și, dacă nu știți, nici nu vă urez să aflați: câtă vreme stai în aceeași poziție, e suportabil. Dar când te așezi pe scaun sau când te ridici și mergi, durerea te cocoșează, și la propriu și la figurat. În ziua respectivă, pe la prânz, am fost la o înmormântare. Întâmplător, răposatul –un poet cunoscut pe plan local- în ultimii ani mergea cam aplecat, sprijinit într-un baston. “Sper că nu mi-a lăsat boala moștenire”. Vorbesc cu o doamnă, o veche cunoștință căreia îi cumpărasem un roman în trei volume și îi povestesc ce mă doare. - A, trebuie să fie un mușchi inflamat. Știu un remediu fără greș, Gheara dracului, se găsește la orice Plafar. Te ungi în locul respectiv și ia durerea cu mâna. În biserică, am încercat să-mi aduc aminte numele și mă tot încurcam între Gheara ursului și Gheara lupului. Așa că o întreb iară pe doamna respectivă: - Cum ziceai că se numește alifia aia ? Se uită în tavan și îmi zice cu fereală: - Gheara lui Ucigă-l toaca. Abia afara revine cu explicații: - E Gheara dracului, dar nu puteam să-l pomenesc pe dracu’ în biserică. A avut dreptate, la un minut după ce m-am uns cu alifia, durerea a dispărut și am rămas numai cu o jenă ușoară. Iar numele unguentului, datorită întâmplării din biserică, nu-l mai uit niciodată. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate