agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-02-27 | | Paul Leibovici despre „Espresso dublu la Ierusalim” - Versuri de Bianca MARCOVICI Am citit cartea cu cele 74 de poezii - creații ale Biancăi Marcovici. Am recitat câteva din versurile poetei. Atunci da, atunci le-am putut gusta cu adevărat. Versurile acestea sunt scrise pentru a fi recitate, interpretate. Imaginea primelor lecții de respirație le-am întreprins sub îndrumarea prof. Baldovin care m-a învățat să recunosc farmecul versurilor , atunci când le recităm, când le dăm în vileag conținutul prin modul de pronunțare. Versurile Biancăi Marcovici sunt construite în așa fel, au o arhitectură care poate fi prețuită cu adevărat, dacă știm cum și în ce fel trebuie luminate cu reflectorul graiului. Afirm, de la bun început, înainte de a mă apleca și a le desluși gândurile, sentimentele poetei care au stat în spatele operei, fără a le recita nu aș fi putut așterne pe hârtie, măcar un cuvânt. Ieșirea spre public, spre înțelegerea acestor minunate versuri, e determinată de modul în care recitatorul știe să pătrundă și să descifreze coloritul cu nuanțele pe care poeta le aplică grupului de cuvinte, adesea accentul căzând pe un singur cuvând central. Mai mult decât orice, poezia aceasta care deține un anumit ritm interior , a cărui conținut contemporan se cere a fi grăit, auzit și numai apoi perceput. Mesajele celor 74 de poezii, fie cu caracter local, patriotic sau intim, ale unei dragote deschise nu pot, nu se cade a rămâne între scoarțele – chiar a unei grafici potrivite, căci valoarea lor crește odată cu perfecta interpretare, recitare. Sclipirea acestor versuri, valorificarea lor maximală cere o bună interpretare, lectori care au știința purtării arcușului, ale coardelor vocale. Versurile autoarei își cer dreptul la libertatea cuvântului pronunțat, așa precum „vinul” cu sau fără scorțișoară, nu poate să rămână închis într-o sticlă, păstrat undeva într-o colecție. Vinulversurile trebuie gustat, respirat într- un anume fel, picătură cu picătură (citește: silabă cu silabă). Numai atunci inhalăm parfumul, le simțim gustul care ne va rămâne pentru timp îndelungat. Versurile Biancăi se cer recitate cu știința lectorului specializat în descifrarea coloritului, nuanțelor, descoperirii miezului atomic, a acelei particule dătătoarea impulsului. „Turnul de fildeș” al poetei este axat în contemporanietatea din care se inspiră și căreia îi oferă „ultimul cuvânt/ Într-o zi norocoasă”. „PATRIA”în gândirea și simțirea poetei , nu e locul în care s-a născut și a trăit, nu e nici bucata de pământ pe care pășește zi de zi. Patria o vede, o simte și o întruchipează copiii. Aceștia poartă steagul viitorului. Ei sunt recitatorii sublimelor versuri născute din crezul interior al poetei. „Patria e poezia,/ Lumina ochilor copiilor noștrii,în veci!” Poezia Biancăi Marcovici e sădită în brazdele adânci ale pământului. Problemele pe care le ridică, le dezbate pe scurt și caută să ni le transmită nouă, pentru a le împărtășii cu noi. Personajele fără nume, mulți-puțini le descoperă gândurile ascunse ,,îi privesc în ochi o singură dată / Și oftez știindu-i doar de la prima privire’’ Aceste personaje „...furând cuvinte /puse în slogane,” nu sunt cei care au curajul, de a semna „pacea” adevărată, ci doar ,,ca doctorii în filozofii mărunte’’ ei se rezumă la ,,tratate de pace... între armă și armă, între terorism și omenie”. Cel ce nu știe că poeta e și muziciană, cunoscătoare a corzilor vibrante al gingașului instrument numit vioară,e suficient să citească câteva din versurile acestei cărți pentru a fi impresionat de gingășia cu care Marcovici tratează instrumentele muzicale. Harpa. Dragostea pentru clasicul instrument pe a cărei coarde, David și-a deschis inima și gândirea: ,,mai găsește o a doua ca mine care împletește privirea cu muzica iar viața cu surâsul,harpa ta, harpa ta! „ Nu te-ai risipit atâta timp, în aburi de cafea al anonimatului poet! Categoric nu!,pentru că tu Bianca Marcovici ești cea care ai găsit în coarda cuvântului rostit o gamă largă de nuanțe, pe care le unduiești cu măiestrie. La auzul versului tău, vibrează melodia vieții! Corzile sensibile ale cuvântului rostit sau scris exprimă melodii inspirate din cotidian. Dacă intenționezi sau nu să exprimi adevărul vieții.... desigur, răspunsul e pozitiv, da! Cu toate că „Niciodată nu mă pregătesc pentru tine spontan îți redau cum sunt cum uneori nu vreau să fiu, capăt forma ta nemăsurată închid ochii și-ți scriu.” Această observație a poetei e bine venită. Din sutele de versuri ale tale, reiese cu claritate... inspirația mea/ curge din izvorul nostru comun. Această „Muză” e viața! „Vocea interioară”, acea chemare instinctivă a poetei a condus-o de-a lungul anilor spre cercetarea vieții, a problemelor care frământă oamenii de toate categoriile. Această chemare „Vocea interioară” a îndemnat-o să strige adevărul. Această „voce interioară” îi spune: „Sunt mai puternică decât ei zic și mă împing în valuri să primesc în față stropii de venin!” „Veninul” e societatea, oamenii căci nu este „pădure fără uscăciuni”. Problema unică este ce predomină în marea familie?!!! Dar poeta împinsă de „vocea interioară”, de necesitatea de a spune adevărul, răspunde: ,,nu mă las/ Sunt mai puternică de cât ei zic.’’ Și astfel vede, ascultă și apoi afirmă cu o logică limpede, adevărul și numai adevărul. Bianca Marcovici nu stă închisă în „Turnul de fildeș” cu toate că scrie... ,,În camera mea Poate o lampă cu becul aprins Poate o carte deschisă....” Dar B.Marcovici iese în lumea unde probleme sunt atât de variate, unde „Cimitirul elefanților e deja îngrădit” Strigând: „mi-e frică de hoți, sunt mulți, Doamne! Care vor să smulgă flideșul viu,” „Fildeșul” nu e decât adevărul, adevărat al cotidianului, pe care ea, poeta l-a decoperit, l-a netezit și sub condeiul ei ni-l redă cu prospețime, gingaș „ultimul cuvânt Într-o zi norocoasă !” Traducerea versurilor Biancăi Marcovici în limba ebraică realizate de Tomy Sigler sunt o contribuție pozitivă la răspândirea creației poetice a poetei, printre masele de degustători ai poeziei. Ar fi interesant, ba chiar emoționant o „seară poetică” în cele două limbi. Ascultătorii sorbind „Espreso dublu „ ascultînd glasul poeziilor în cadrul unei fest la care să ia cuvântul unii analizatori ai poeziei alături de poeta Bianca Marcovici. Sursa, Viața noastră, 25 februarie, Tel Aviv |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate