primăvara asta e anemică, n-are pic de vlagă
parcă-i atinsă de-o distrofie misterioasă și i s-au împuținat
rimele din sînge, lexemele îi putrezesc pe ramuri
pe membre-tentacule nu-i mai înfloare-o floare
nici adolescenții nu se mai plimbă mînă-n mînă pe alei
s-a uscat romantismul cotidian, doar flegme și teorii
prin cordul sărmanului anotimp se umblă cu bisturiul suficienței
acu' trei ani,prin martie,
am văzut o scenă tulburător de vie
doi provinciali, așezați pe-o bancă, se ciondăneau
hai bre, flory, zicea el, fermier din noua generație, să-ți fac o poză la statuia pereche
Me Eminescu & Ve Micle, să vază și soră-ta ce guano de porumbei p-acilea 'șa
erau, credeți-mă, atît de poetici în candoarea lor, încît mi-am întors capul să văd
dacă nu recita cineva ceva în ritm de romanță cu plopii și sara pe deal
a dispărut însă se pare și meseria de buciumar sau de tulnicăreasă
ce să mai zici atunci despre chestii grele noduri, necuvinte
cînd poeții au cerul gurii-ncleștat și nu-și iubesc defel cititorii
dar baiul nu e doar ăsta, în țara mea rea-bună-proastă-deșteaptă
mai mult se scrie decît se citește și nimeni nu sare ca ars auzind:
fugit irreparabile tempus, Postumus a surzit demult, în aule fîlfîie togile armani
argumentele vin din stomac și rîgîie-n eseuri inutile, scrîșnite
e mișto să fii sarcastic fără țintă și pașă peste haremuri de muze
îmi șoptea o fană de-a asta rujată pînă-n eu-i sensibil cu glossy din Bukowski and others
fii rău și cool ș-atuncea te ia succesul în brațe imediat
citind ce-am scris mă umflă rîsul
findcă argumentul meu zdrobitor e că nu-s poet neam
nada-i de aruncat la crăpcenii dolofani care scriu cu picioarele
nu de iambi ori trohei, ci din cele puturoase cu bătături zdravene veleitoase
nu mă puteți încadra în vreun tipar, lavră, ori gen
vă dau cu tifla așa non-poet cum m-am nenăscut
un moșneguț d' ăsta ranchiunos îmi spunea-ntr-o zi
că nu scriu cu-adevărat,ci doar zgîrii semne prin praf
l-am mîngîiat pe chelia gnoxei lui fixe
așa bre, doctule, cîtă dreptate poți să ai,
nu scriu, nu simt, nu pretind
mai mult decît pot digera
n-am retina-n vîrful degetelor nu sufăr de idiosincrazii, nu emit teorii
și mai ales n-am vreme să explic
mai bine fug, ca să dau un telefon
poate vin paramedicii degrabă
să resusciteze primăvara asta!