agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-03-11 | |
Un cuvânt atât de vechi care parcă mereu rămâne nou. Încerci să îi găsești data expirării și vezi că nu are așa ceva. Un cuvânt care a rezistat încă de la început și care există până și azi. Toată lumea vorbește de dragoste, toată lumea caută dragoste și cu toate astea încă ne întrebăm: ce este dragostea? Dragostea este cea în numele căreia se fac multe astăzi.
Cu toate că și-a cam pierdut adevărata însemnătate, ea încă mai supraviețuiește așa cum poate prin persoane și locuri care încă îi mai dau prioritate. Dacă vei întreba astăzi ce este dragostea vei primi fel de fel de răspunsuri și foarte posibil vei fi debusolat când vei vedea că marea majoritate vede dragostea într-un fel anume. Într-un fel diferit de tine. Și până la urmă, ce este această dragoste care te ridică dar te și coboară? Când găsești dragoste nu reușești să ascunzi acest lucru. Devi altfel și aceasta se vede prin tot ceea ce faci. Într-o singură clipă poți ajunge în centrul universului. Spusesem mai devreme că te poate coborâ. Să nu mă înțelegeți greșit. Lipsa ei te poate doborâ! În ziua de astăzi poate nu se mai acordă aceiași valoare dragostei. Se vorbește mai ușor despre ea. Se vorbește superficial. Ce ușor se ajunge la termenul „Te iubesc!”. Și totuși, aceasta este dragostea? Oare, dragostea nu se transformă treptat doar în pasiune? Ce transformări a suferit dragostea de-alungul timpului? Am putea doar să ne uităm puțin la numărul tot mai mare de divorțuri. Undeva se greșește. Ceva nu mai funcționează cum trebuie. Foarte probabil marea greșeală este confundarea dragostei cu o simplă pasiune. Și cum le poți deosebi? Cum îți poți da seama că nu ai doar o pasiune pentru cineva? Ei bine, pasiunea trece. La început e extraordinar, iar în timp, focul se stinge. Dragostea este exact invers. Începe firav și pe zi ce trece începe să se facă tot mai mare. Din pasiune nu poți face sacrificii pentru persoana iubită. Astăzi dragostea este percepută greșit. Auzisem că de în Germania se vor face certificate de căsătorie valabile pe o durată de șapte ani. După șapte ani dacă cei doi nu se mai înțeleg se pot considera necăsătoriți fără a mai fi nevoie de vreun divorț. Dacă se înțeleg bine nu îi obligă nimeni să își reînoiască certificatul de căsătorie. În special tinerii cred că dragostea este o destinație. Ceva pe care trebuie să îl atingi. Dragostea a devenit o destinație în ziua de astăzi iar aceasta este de altfel o greșeală. Dragostea trebuie să fie un mod de viață, trebuie să fie modul tău de a „călătorii” prin viață. Dragostea nu are cantitate, unitate de măsurare, nu are contraindicații, nu expiră, nu costă nimic, se poate împărți GRATUIT. Mai mult dragostea este singurul lucru pe care dacă îl dai nu sărăcești și din contră: te îmbogățești! Cu siguranță că dacă cei care caută dragostea vor oferi dragoste, vor primii și ei dragoste. După cum proverbul spune „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”, tot așa ceea ce ai vrea să primești, oferă tu mai întâi. Când vorbești de dragoste, acest principiu funcționează la capacitate maximă. Atunci când spui „Te iubesc” din tot sufletul și este vorba de dragoste, este imposibil să nu oferi ce ai mai bun și la rândul ei, acea persoană să nu ofere ce are mai bun pentru tine. Dragostea este acel lucru care mișcă rotițele Universului. Îndrăzniți, dragostea nu mușcă!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate