podul de piatră se dărâmă
cine sunt eu să stau dreaptă când totul curge
oamenii erodează
încet și sigur
au auzit despre mine
vor să mă cunoască mai bine
zâmbesc tac știu că toate astea nu înseamnă nimic
ei au impresia unei legături aparte, o conversație profundă
așa se întâmplă când ești doar oglinda în care ceilalți își aranjează ideile
ca pe niște fire acoperind golul creștetului

nimeni nu plonjează în el însuși asta ne e profunzimea
dincolo de luciul suprafețelor se ascund animale cu dinții mari
ne ferim pielea ochii etanșeizăm
dacă ne atingem de adevăr dezinfectăm febril cu doze mari de socializare
turma a dat mereu senzația siguranței
cuvintele urcă de-a lungul spatelui încleștează capul în mâini parfumate
iluzia identității ce închisori catifelate se ascund aici my love

viața se împarte în înainte de tine și după
nopțile există doar pentru tentația abandonurilor tale umede perfecte
cunoscute de gura tuturor femelelor la care încă nu se vede cum
gravitația mușcă din carne cu poftă
pe dinăuntru urletul mi-a fost îmblânzit de biciul cu plumb al realității
din labele lui mari n-a mai rămas decât un scâncet de copil speriat