… sunt mai furios decât furtuna din ultima seară și rup precipitat pagina calendarului, evident, cu ziua douăzeci. O mototolesc între palme și îmi încerc dexteritatea de aruncător la coș… Și când privesc rezultatul!? Alte vremuri… Sportiv, tânăr, neliniștit, totul cu A.
Îmi frec mâinile, mai frec un ness și nervii altora, pe ai mei așișderea, „parchez” în redacție și încerc să mă caut, ba în portofel, ba în buzunarul pardesiului ce l-am pus la naftalină, ba mă mai caut și pe mine din când în când. Și ce găsesc? Nimic interesant, în afară de datoria ce o am la stomatolog. Reușesc să-mi întorc buzunarele, că vine ceasul să-mi plătesc ziarul ce tocmai este la tipografie, și dau peste o înștiințare de la fisc. Am luat un premiu de la o instituție de cultură și nu am declarat venitul. Înghit cu noduri vreo două guri de cafea, trag un fum de țigară și mă înec. Tocmai nu mi-am plătit taxa forfetară.
Îmi bag picioarele în… șlapii cumpărați de mama și îmi opresc pe buze un strop dintr-o înjurătură. O apuc de un braț și plec cu zâmbetul artificial pe buze, la terasa din colț, să mă întâlnesc cu un prieten.
- Salut, măi Impact, zice „bronzatul” din „Prepeleac”!
- Sal, îi răspund eu, cu zâmbetul împrumutat de la amanet.
- Ia, de zi… ce pot să fac pentru matale?
- Dă și mie cu împrumut câțiva verzi…, și încep să-i enumăr necesitățile, mai puțin pe cele de ordin fiziologic.
Facem „tranzacția”, cu dobânda de rigoare, și uit să-mi pun centura de siguranță, uit că nu am voie să vorbesc la telefon, normal, când conduc mașina. Uit că tocmai m-am împrumutat de niște bani și îmi bag, din nou, piciorul. Nu în șlapii cumpărați de mama, ci tocmai în pedala de accelerație. Și… Pac! Trag pe dreapta, deschid geamul, semnez „sentința” și plec „liniștit” către altundeva. Unde? Habar n-am.
Un lucru e însă clar. Promit…