Am auzit telefonul în minte. Aș fi vrut să nu mai pot vorbi, să mi se oprească cuvintele pe buze și să atârne așa, agățate. Tu, păreai aceeași din urmă, un pic distantă, un pic frumoasă...și imposibilă.
Nu mai sunt același din cauza vieții. Nu pot să mut munții și să întorc pagina cărții în urmă. Timpul este exact ce ziceau, dar nu au dreptate că poate vindeca orice... Nu poate vindeca nimic. Am închis și închid în continuare pagină după pagină și aștept să se termine cartea.
Am descoperit o comoară și privesc la ea cu dor. Este închisă și mă chinui să nu deschid porțile. Ce caut eu să privesc în ochii tăi când tu mă simți atât de bine? Vreau să scriu în cuvinte ce simți tu și să nu plec așa ușor nicăieri. Nu am ce să mai simt decât aerul din interiorul tău, fără gând, fără ezitare...doar plăcerea deschisă, judecată și aruncată.
O să îți dau harta gândurilor mele și ai să vezi oceane care au tapet în loc de soare și ziduri laterale, cer albastru deschis pe care să îl atingi cu mâna și să simți pânza pictorului, și aripi de pasăre liberă lipite cu un lipici slab care nu le ține decât de formă. Ai înțeles ceva. O singură persoană înțelege și acea persoană este în ceața visului și a trecutului.
.....
Cuprind gânduri în secunde și explicațiile pentru ceilalți și viața lor nu mă lasă să îmi trăiesc viața. Sunt atât de înmărmurit de oameni și noile lor principii, sau eu sunt încă un copil care se spală în cada viselor de demult. Am vrut să te văd în fiecare săptămână, să știu că pot să văd măcar o dată pe săptămână un răsărit de soare. Am reușit să văd în orice există pe Pământ un sens fără sens. Am reușit să nu mai găsesc nimic. Am mici plăceri, cum ar fi să mă adâncesc în ochii tăi negri. Am mici plăceri cum ar fi să ascult cum vibrează fericirea din tine când dormi, să îmi imaginez că visezi și râzi în vis.
.....
Ilustrul gând se îneacă acum în informații și oboseală. Aș vrea să mai descriu un vis cu tine, dar sunt prea multe. Mă zgârie, în minte, obscenitatea lucrurilor care mă fac să te dezbrac cu privirea, dar îmi dau seama că așa poți să mă împlinești, cu vise începute de mine și terminate de tine în realitate.
Azi îmi fac bagajul și plec iar în lumea speranțelor. Am găsit portița, am găsit răsăritul de soare pe care îl doream, am găsit motivul. Am aflat tot și până acum am încercat cu disperare să acopăr, omor, distrug explicația reală... și am reușit. Am șters tot, și o iau de la capăt să încerc să trăiesc iar clipele primului sărut...și lacrimile de după. Drumul cel lung pe care nimeni cu mai trăiește.
.....