Femeia de serviciu îl încîntă pe Matias. Mopul, mătura, găleata și cârpele ei îl fascinează.
Poartă o uniformă albastră, jachetă și pantaloni, cochetă și severă în același timp.
Ne arată, lipindu-și arătătorul de degetul mare, cât de mici trebuie să tăiem bucățelele pentru Matias și dă de înțeles că străinii ăștia habar nu au să crească un copil. Din când în când, cu o expresie radioasă pe chip, îi aduce lui Matias un bol cu terci fierbinte de mălai și orez. Este mâncarea care se dă aproape zilnic pacienților chinezi din clinică și credeam că Matias o va scuipa pe jos dar el deschide gura mare și înghite ascultător, privind-o în ochi pe femeia asta care, cu castronul și lingura în mână, suportă o metamorfoză uluitoare…seamană cu o madonă hrănindu-și pruncul.
Are un fel de autoritate în fața lui, pe care încerc s-o descifrez...în ton, în gest, s-o copii și s-o aplic și eu.
Matias e obosit, nervos, aproape sălbatic. În prima zi, când a răsturnat castronul cu paste pe masă și pe jos, pentru ca apoi să le culeagă și să le mănânce, m-a potopit o milă fără sfârșit, nu-mi puteam ține lacrimile. Or eu, eu nu am voie să plâng.
Îi plac străinii, cei care apar de nicăieri, îi zâmbesc cu toată gura și toată fața, care îi întind un deget și îl invită la plimbare.

Soarele sus, aproape 11. Matias culege chiloții de pe pervaz. I-am scos de la uscător și încă sunt umezi. De două ori a încercat să-i pună în tigaie, Acționează în mare tăcere când consideră că întreprinde ceva nepermis, și te poți trezi cu surprize amuzante sau dramatice.
Ei, niște chiloți în tigaie, amestecați cu polonicul, nu-i foarte dramatic.

E ora de somn, se foiește înainte să adoarmă, își caută locul pe canapea.
Adoarme întotdeauna cu fundul în sus și mâinile adunate sub el, genunchii îndoiți sub burtă.

Dimineață, înainte să se lumineze și înainte să mă dau jos din pat, au venit, într-un stol mic de 3, asistentele. Ciripind și gesticulând precipitat de parcă se pregăteau de evacuarea clădirii. Irina nu s-a trezit, ele au ieșit repede, eu n-am înțeles nimic.
Ieri Irina a făcut al doilea vaccin dintr-o serie de cinci și peste noapte a durut-o brațul, am chemat pe cineva să-i dea un calmant.
Dar cineva a zâmbit și a dat din cap de câteva ori...no, no, just hot water.

Vântul s-a oprit. O zi fără vânt....e ciudat, parcă lipsește ceva din coloana sonoră a zilei.