Kovács Ferencz, Păpăuți, pensionar, fost muncitor forestier. A avut 80 de ani, in anul 2008.
Această întâmplare a fost povestită în anul 2008 doamnei profesoare Bede Erika din Sfântu Gheorghe, ziaristă, care a avut amabilitatea și mi-a pus-o la dispoziție spre publicare in anul 2011, dată la care dl. Kovács Ferencz nu mai este printre noi. Traducerea acestui articol apărut în ziar, din limba maghiară în limba română, a fost făcută de către mine. Articolul este mult mai vast, dar am extras doar această poveste legată de urși.

Pe vremuri erau urși dansatori pe aici, prin toate părțile. Prin piețe, târguri, țiganii distrau oamenii cu dansul urșilor, dar în perioada lui Ceaușescu li s-a interzis. Atunci le-au dat drumul la urși în pădure.
Odată am fost trimis cu un prieten într-un parchet de exploatare. Am cutreierat pădurea și când am obosit, ne-am așezat într-o poieniță pe un fag lung, care era doborât.
I-am zis: Mă Laci, ce pădure frumoasă este acolo, mai sus. Asta trebuie văzută! Apoi am ieșit singur, pentru că el obosise foarte tare și a rămas acolo șezând. Mă uit încoace, mă uit încolo, mă uit la arbori - erau arbori foarte mari. Odată mă întorc în spate și văd o grămadă de păr și văd că se mișcă, respiră. Ce tare m-am mai intimidat! Laci tot striga de jos: Este lemn frumos? Ce vezi? Dar cine a avut curajul să zică ceva? Apoi, deodată grămada de păr a sărit ca un arc. A fost urs, un urs mare! A apărut lângă mine și ne-am privit unul pe altul. Păi unde să fugi? Deodată se oprește în fața mea și a început să mă miroase. A început cu partea de jos a pantalonilor, m-a mirosit peste tot, în sus și în jos, încât îi simțeam răsuflarea caldă. Și acum spun că era un urs dansator, că dacă nu, mă omora în acel loc. Dar m-am și încălzit foarte tare. Laci de jos striga întruna. Apoi iute m-am întors și fugi devale! Dacă ar fi fost un iepure în fața mea i-aș fi zis: Dă-te la o parte cumetre că eu fug din fața ursului! Am fugit la Laci în poieniță, nu m-am uitat în spate deloc. Laci mă întreabă: Ce e cu tine mă Feri? Îi zic: Uite ce am pățit. M-a mirosit ursul. Așa ceva nu există! - a zis. Ne-am așezat acolo din nou, pe fag și deodată văd că îi tremură sticla în mână, devine alb și arată în spate. Mă uit în spate, păi ursul venea devale. No, unde să fugi? Ursul a coborât la cinci metri de noi,a făcut o curbă și a plecat. Nici cu atâta nu ne-a stimat, să vină să ne vadă cum tremurăm, acolo pe fag.
De multe ori am văzut eu ursul! Odată ies - șchiopătând, că mă durea piciorul - în parchet, la oameni.Acolo, pe drumul pe care mă duceam, erau tăiați câțiva plopi. Mă duc șchiopătând cu o bâtă și deodată un plop a început să trosnească. Ce e? - întreb intimidat. Păi, a sărit un urs colosal, mare! Era unul gulerat, care avea o cravată albă. Acela e mai periculos decât ceilalți. Iese acolo în fața mea, începe să urle. Unde să fugi? Dar nici nu puteam, așa m-am speriat! Când a început să urle guleratul, mai sus pe pășune, l-au auzit ciobanii și au fugit devale. Când a văzut ursul câinii, a făcut o săritură și a dispărut în mare grabă. A fost destul bai pentru mine, că au venit toți câinii la mine. Era acolo o stivă de metri steri, eu repede m-am suit pe ea din fața câinilor, dar ei aproape să mă muște. Să dea boala în voi, le zic, ursul e acolo, tăbărâți-l pe el, nu pe mine!
A venit apoi ciobanul și a asmuțit câinii pe urs, iar eu am scăpat.