ing. jr.Toth Arpad, 48 de ani , Chiuruș, autorul.

1.

- Era prin anul 1984 și coboram dimineața devreme cu trabantul, cu șeful meu de district, Péterfi Lehel. Atunci eram pădurar. Era pe la șase fără un sfert și făcusem circa 15 km de la Comandău spre Covasna. Pe la o curbă, Lehel îmi arată un izvor, cu apă rece ca gheața, limpede și bună. Mai mergem vreo cinci minute și nu departe de planul înclinat din Covasna, mai sus de acesta, aproape de o curbă, vedem că iese în fața noastră un urs de mărime mijlocie, dinspre pârâu, din stânga, traversează drumul și cum pe partea dreaptă a drumului erau niște dale mari de beton, care protejau malul, se repede cu viteză să sară peste acel obstacol, care era ca un gard înalt din beton. Nu a sărit la înălțimea necesară, alunecă și cade direct în fund! Mai încearcă a doua oară, dar acum neavând cum să-și ia elan, alunecă din nou, nu se poate cățăra și cade din nou. Erau, dacă îmi amintesc bine, de circa 2 metri înălțime,așezate în poziție verticală. Se duce apoi pe drum în jos, circa 30 de metri, ocolind obstacolul respectiv. La început era la vreo 7 metri de noi, maxim 10 metri. Bineânțeles, noi am încetinit din timp și priveam spectacolul captivant. Era negru, dolofan, de mărime mijlocie. Nu se prea uita la noi, doar o singură dată, la început. Era prea ocupat să facă "săritura la înâlțime" , dar nuprea avea de ce să se prea agațe, ca să-i reușească. Era foarte grăbit.


2.

Altă dată, eram cu pădurarul Cotici Ioam pe culme la Ménesbérc sau Meneșberți, cum vă convine mai bine a se pronunța. Eram prin apropierea observatorului de cerbi, al cărui exterior era verde, la a cărei vopsire participasem și eu. Era prin 1981 sau 1982. Cotici Mă întreabă dacă văd ursul. Îi zic că nu văd nimica! Îmi spune să stau liniștit, nemișcat. O ursoaică cu doi pui din anul anterior, era pe acolo. Gonea puii de pe la spate și a dispărut în desiș. Nu era prea departe de noi. Cotici râdea de mine, că nu o observasem de la început, că ce fel de silvicultor voi deveni, dacă nu sunt atent la orice se întâmplă în jurul meu!


3.

Prin anul 2000, mergeam cu pădurarul Macovei Nicolae cu mașina, să-i fac inspecție, la Dârnăul Mare. Era pe la ora șapte treizeci dimineață, spre opt. Deodată pe partea dreapă, cum mergeam cu mașina, la circa 10 metri, vedem un urs mijlociu, negru, care se ducea din rariștea de la marginea drumului, spre o vale, pe care a traversat-o și o lua spre deal. Noi am coborât din mașină și ursul cum ne-a văzut, s-a întors puțin oblic spre noi, oprindu-se din mers, apoi a luat-o repejor spre deal, în salturi mici și dese. Am rămas privind peisajul miraculos, îmbălsămat de prospețimea naturii de dimineață, în oceanul verde al pădurii de rășinoase și vrăjiți de simfonia coloristică maronie, a covorului de pe sol, de lângă pârâiașul care se lăsa ușor, ușor, alunecând la vale.

4.

Eram la o vânătoare de mistreți, de prin pădurile Târgului Secuiesc. Era o pădure rară, de foioase și deasuprea mea, spre deal , nu departe, la circa 30 de metri, era șeful de ocol de pe vremea aceea, 1984-1985 dacă rețin bine anul, un dr. inginer. Se aud gonacii cum fac gălăgie din față și deodată ne trezim, că pe la mijlocul distanței dintre noi doi, din spatele nostru, trece repejor un urs. Privim unul la celalalt cu domnul inginer, dar nici nu apucăm să sfârșim cu mimica ivită pe fețele noastre în semn de întrebare, că oare ce caută acest urs printre noi, care intră în goană, că văd că trece încă unul în urma lui și dinsus de șeful de ocol, în acelașitimp, mai trece unul. Noi nu ne-am mișcat și urșii și-au văzut de drulmul lor. Primul urs din cei trei, când a ieșit, la vreo 6-7 metri s-a întors pe jumătate spre noi, s-a oprit puțin, dar și-a continuat apoi drumul. Ceilalți doi au trecut valvârtej. Parcă nici nu se interesau de noi, atâta erau de grăbiți. Curioasă era treaba, că toți urșii mergeau în direcție opusă, veneau din spatele nostru și mergeau în direcția de unde veneau strigătele gonacilor.

5.

Era prin anul 1975, vara, când eram cu bunicul și bunica, la cules de zmeură. Eram pe la Șapte Izvoare, prin pădurile de prin împrejurimile satului Păpăuți. Bunicul ne ducea la zmeură, în locuri de el știute, unde se găsea din belșug, dar erau zone des frecventate de urși. După ce am mâncat de amiază, bunicul îmi spune să rămân liniștit lângă găleata de zmeură, că se duc prin apropiere să culeagă zmeură și se întorc repede. Nu trec nici cinci minute de la plecarea bunicilor, că pe lângă mine, la vreo șase metri, paralel în dreapta, aud un foșnet intens și rupturi intense de vreascuri, de crengi uscate. Prima dată am avut impresia și îmi făceam iluzii că poate sunt bunicii. Dar sunetul s-a întețit. Vedeam cum se mișcă, cum se culcă tufele de zmeură și după ce a trecut de mine, am văzut o spinare neagră, așa că nu mai încăpea nicio îndoială că era un urs. Am rămas în continuare liniștit, dar m-a cuprin o senzație de frică intensă. Am început să mă rog. Peste vreo zece minute au sosit și bunicii și m-a întrebat dacă nu am auzit un zgomot prin apropiere. Mi-a spus că era ursul, a trecut nu departe de ei, de unde culegeau zmeură și i-au văzut urmele cum au venit spre mine.