agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-01-30 | |
17 Iulie 1991
Ora 4,45 – sună ceasul. Mă trezesc cu gândul la ce va urma. Ultimele pregătiri înainte de plecare. Mă spăl, mă bărbieresc, beau o cafea, mă îmbrac. Mă grăbesc, deoarece la ora 5,30 aștept mașina în fața blocului, să mă ia. Soția mă urmărește cu privirea permanent. Îi pup pe toți și cobor. Aștept circa 15 minute. La balcon soția. Ora 5,45 – sosește mașina și am plecat. Ajung repede la dl. ing. I. I., șeful meu. D-na I. îl conduce până la poartă. Ora 6,00 – plecăm. În drum îi luăm pe dl. dr. ing. I.P. și pe dl. dr. I.M., care pleacă la București. Ora 6,51 – intrăm în aeroport și-mi arunc privirea pe ceas, apoi pe tabela de plecare. Cursa 401 – Tirana – Roma pleacă la ora 9,00. Destul timp de așteptat, dar eu îmi fac probleme pentru că trebuie să sosească și mașina Dacia papuc de la institut, care aduce 3 colete pe care le luăm în Albania. Mă frământ, înainte-înapoi, în sala de așteptare, apoi afară. La ora 7,10 văd mașina și-i fac semn delegatului, nenea H.F., să aștepte. Încă nu a sosit d-na ing. E.S., de la firma de export, cu formele de vamă pentru colete și cu biletele. Ora 7,26 – în sfârșit sosește. Mă precipit să luăm coletele. Acestea sunt foarte grele. Trebuie să le luăm sus, ca orice bagaj de mână și sunt foarte grele. Pun și eu mâna, pe lângă șofer (care zice că are lumbago) și delegat. Coletele trec de control și în sfârșit sunt sus. Mă trec toate nădușelile, pentru că este foarte cald, eu sunt îmbrăcat în costumul gri și am mai și cărat lăzile. În aeroport sunt foarte mulți tineri albanezi, care se întorc acasă, din România. Sunt foarte mulți, cu pachete foarte voluminoase. Ne strecurăm literalmente printre ei cu bagajele noastre și cu cele trei colete. Se face operațiunea de vămuire. Se cântărește totul. Dl. ing. I.I. și d-na ing. E.S. se duc să plătească pentru excedentul de bagaj cu CEC-ul institutului. Eu rămân. Vine o vameșă tânără, care nu controlează nimic, dar ne pune pe toate bagajele tichetele de vamă. Ora 8,30 și abia scăpăm de vamă. Intrăm în sala de așteptare. La free-shop sunt țigări de toate felurile, ieftine, pe dolari. Nu cumpăr nimic, deoarece nu am primit încă niciun ban. Așteptăm puțin și se anunță cursa de Roma. Ieșim printr-o poartă, cu biletul în mână și cu bagajul personal, la un autobuz, care ne așteaptă. Autobuzul ne duce la scara avionului TU 155 – compania TAROM. Mă grăbesc la coborâre din autobuz și urcare în avion să ocup un loc mai bun, deoarece sunt pe apucate. La scara avionului o stewardesă împarte călătorii, cei pentru Tirana într-o parte, iar cei pentru Roma în altă parte. Ocup un loc lângă fereastră, foarte bun. Nu sunt ocupate toate locurile. În compartimentul pentru Tirana suntem noi trei, încă un român, apoi o familie (soț și soție), iar restul tineri albanezi. Aceștia s-au așezat ca la ei acasă, vorbesc tare, râd și sunt fericiți că se întorc acasă. Eu aștept decolarea cu puțină teamă. Vom zbura la mii de metri altitudine, circa 1 oră și 10 minute. Ora 9,20, avionul începe presurizarea și pornește motoarele. Urmează un tur pe pista de decolare. Totul se zdruncină. Pista nu este netedă, iar motoarele trepidează. Îmi fac probleme cum voi rezista. În sfârșit decolăm. Stewardesa ne-a obligat să ne punem centurile de siguranță. Avionul ia înălțime. Nu văd nimic, sunt ceva nori și la un moment dat apare soarele. Suntem deasupra norilor. Nu simt nimic deosebit și mă relaxez. Întreb pe dl. ing. I.I. cât este ceasul și constat că au trecut 15 minute. Jos, observ focuri ca la Brazi și Teleajen. Îmi dau seama că suntem deja deasupra orașului Pitești. În acest moment 2 stewardese încep să împartă la fiecare pasager câte o tavă cu felurite mâncăruri, apă minerală și cafea. Pe tavă erau 2 feliuțe de cașcaval, 2 feliuțe șuncă Praga, măsline, roșii, 1 pachet 10 g unt, 1 buc. brânză topită, 2 buc. chifle, 1 buc. gem căpșuni, 1 pahar suc TROPICANA, furculiță, linguriță, cuțit din plastic. Mănânc și beau cu reținere. Nu știu ce efect au asupra stomacului. Încet, încet, simt că nu sunt probleme. Termin cafeaua și-mi arunc privirea pe fereastră. Jos, spre dreapta este Belgradul. Oare, când am ajuns! Mă relaxez complet. Văd pe fereastră munții, care par foarte aproape. Și, dintr-o dată, suntem deasupra Mării Adriatice. Apa este albastră și parcă nemișcată. Privesc cu uimire și încântare. Ne apropiem. Avionul face un mic viraj și oprește un motor. De la mare înălțime plonjăm spre mal. Iată și țărmul. Coborâm. Se vede câmpul foarte bine. Sunt parcele lucrate, de grâu, porumb, care alternează. Apar sate izolate printre copaci. Aeroportul Tirana este la 26 km de oraș. În circa 10 minute aterizăm și ne ducem în sala de așteptare. Bagajele sosesc după circa 20-30 minute. Sunt toate, inclusiv cele 3 colete mari ale noastre. La aeroport încă nu ne așteaptă nimeni. Trecem de vamă, într-o altă sală. Așteptăm delegații de la firma de import. Pe aeroport este d-na V.K., de la această firmă, dar se ocupă de o delegație de chinezi, care a călătorit cu noi. Ne spune câteva cuvinte de îmbărbătare și de bun sosit, apoi pleacă. În sfârșit, vin cei de la firma de import, A.K și E.C. cu 2 mașini. Eu plec cu o mașină, dl. ing. I.I. și d-na ing. E.S. cu alta. Ne apropiem de oraș. Drumul este asfaltat, dar foarte îngust. Nu se respectă regulile de circulație. Pe drum sunt animale și oameni, care nu se feresc deloc. Apare în zare Tirana. Orașul mi se pare destul de mic, casele sunt fără tencuială sau cu tencuiala cojită. Aspectul general este de neîngrijit. Ajungem la hotel, unde întrebăm cât costă o cameră și aflăm că este 45 USD pe noapte. Nu ne convine. D-na ing. E.S. a primit doar 20 USD pentru dormit. Luăm hotărârea să plecăm la Berat (distanță 120 km de Tirana), unde este un hotel, care este mai ieftin. Întârziem în holul hotelului circa 2 ore, după care plecăm la Berat. Este foarte cald. Albanezii sunt cu o oră în urmă. Facem circa 2 ore până la Berat. Pe drum privesc peisajul. Pe dealuri, plantații de măslini, apoi alți arbori, dintre care recunosc palmierii și tisa. Ce curios: palmieri lângă conifere! În sfârșit Berat, hotel TOMORI. Ne cazează la etajul 3, fiecare în câte o cameră. Nu este apă, așa că mai coborâm un etaj, la 2. Stau în camera 205 cu 2 paturi, singur, dar nu este nimeni în hotel. În jurul hotelului și pe străzi se observă un mâl gros. Pare să fi fost o mare inundație aici. Întrebăm și ni se confirmă: apa a fost de aproape 1 m. După ce ne instalăm, facem o recunoaștere prin împrejurimi. O piață largă, o geamie, un grup statuar panoramic, blocuri de locuit cu maxim 4 etaje. Nume de magazine curioase. În multe a pătruns apa și mâlul și se face curățenie. Ne întoarcem. Seara dl. ing. I.I. mă servește cu țuică adusă de dânsul. Beau puțin, mai stăm de vorbă și ne culcăm. 18 Iulie 1991 Mă scol devreme, mă bărbieresc, mă spăl, mă îmbrac mai lejer: pantalonii de la costum și cămașa albă cu mânecă scurtă, îmi pregătesc servieta cu documentele, îmi fac o cafea și la ora 7,30, ora locală, cobor în holul hotelului. Ne așteaptă 2 mașini. Plecăm spre orașul Stalin (actualmente Kuciova ), la 16 km de Berat, unde se găsește institutul. Drumul este plăcut, străjuit de copaci înalți. Apar în zare o mulțime de sonde. Pe drum circulă oameni cu vite sau fără, nu se știe unde. Se vede orașul: micuț, compact. Intrăm în curtea institutului. Saluturile de rigoare. Intrăm într-o sală destinată special pentru vizitatori: o canapea, 2 fotolii, o masă. Suntem serviți cu suc. Se poartă discuții preliminare. Sunt prezenți: directorul V.K., inginerul șef, A.K., E.C. și noi trei. După circa ½ oră, începem lucrul. Toate utilajele aduse sunt încă în lăzi; urmează să deschidem lăzile și să verificăm. Începem cu instalația de f., care este mai aproape și care se poate identifica mai ușor. Intrăm în „pâine” în primul rând eu și A.K. Sunt chemați muncitorii, pe care deocamdată n-am reținut cum îi cheamă. Lucrează cu greu, încet. Nu au scule: doar un ciocan și câteva răngi. Desfacem 2 lăzi mari și punem utilajele pe poziție. Deschidem și alte lăzi. Toate aparatele se duc într-o cameră. Muncitorii par prietenoși. Remarc pe unul, A., brunet, cu părul ondulat. La un moment dat observ că au adus o sticlă de coniac, din care mă servesc și pe mine. A venit și ing. D.S., care a făcut studiile în România și știe românește. Albanezii și noi începem să ne înțelegem mai bine. Ziua se încheie pe la ora 13,00, ora locală. Ne întoarcem la Berat, la hotel. Facem o vizită de recunoaștere la un restaurant, unde mâncăm ceva cu carne și garnitură. Nu avem bani schimbați. La Tirana d-na ing. E.S. nu a schimbat nici un ban. Ne dă câte 100 dolari la fiecare, mie și d-lui ing. I.I. După amiază plecăm să cumpărăm pâine. Dl. ing. I.I. are câteva leka. Cumpărăm ½ pâine, pe care o împărțim la 3. Seara mâncăm din „traistă”. Dl ing. I.I. mă invită iar și gustăm puțin vin alb adus de dânsul. 19 Iulie 1991 Dimineața mă scol devreme. Fac o cafea, apoi mă bărbieresc, mă spăl și mă îmbrac cu blugii, adidașii și o cămașă. Azi va fi mult de muncă cu celelalte lăzi și cu a doua instalație. Plecăm la ora 7,30 din Berat. La ora 8,00 suntem în Kuciova. Azi sunt mobilizați toți muncitorii. Lucrez cot la cot cu ei, ca să terminăm mai repede. Instalația de d. este la o distanță de circa 100 m, într-o altă clădire, mai sus. Ducem acolo toate piesele. Nu au mijloace de transport. Se dă un telefon și vine un motostivuitor ciudat. În fine, ne facem treaba cu el. Lucrăm din greu cu toții, urcăm vasul de la contactor pe postament. În sfârșit reușim. Toți sunt mulțumiți, dar obosiți. Beau un suc toată ziua și apă. Toți ne cunosc deja. A. știe ceva englezește și mă înțeleg cu el. Alți muncitori sunt: T. – mecanic, G. – electrician. Aici toți își zic pe nume. Eu sunt „mister G.”. Ora 13,30, încetăm lucrul. Nu prea se muncește aici mult. Este foarte cald și muncitorii stau la umbră. Sunt destul de puțini. Ajungem la Berat cu mașina ce o avem la dispoziție. Mâncăm din „traistă”, cu pâinea cumpărată de ieri. Ieșim pe stradă mai pe seară. Toți copiii sunt după noi, cerșesc gumă și bani. Și ieri a fost la fel. Ieri am mers până la un stadion – STADIUMI TOMORI – . Am intrat înăuntru, unde echipa locală se antrena. Intrând în vorbă cu cineva, care a priceput englezește, am aflat că echipa din Berat este pe locul 5 în prima categorie, iar echipa din Kuciova pe locul 2 în a doua categorie. Stadionul este foarte mare, frumos și are ca fundal, în depărtare, muntele TOMORI (peste 2700 m), unde am văzut zăpadă pe vârf. Jos este o căldură groaznică. Orașul este plin de mâl și praf, după inundația recentă. Câteva cuvinte despre Berat: oraș mic, oarecum stațiune, străjuit de înălțimi, pe care le-aș numi dealuri. Altitudine: 600 m. Prin oraș curge un râu destul de mare, OSUM. Populația este de religie musulmană (cca 60%) și creștină (cca. 40%). Dintre cei amintiți până acum toți sunt creștini, numai inginerul șef este musulman (musliman). Azi d-na ing. E.S. a fost la Tirana, la ambasadă. Nici de data aceasta nu a schimbat dolarii. Mă simt ca un copil, căruia nu-i dă mama bani de înghețată. Nu pot să cumpăr nimic pentru că nu am bani. Dânsa are ceva bani pentru că și-a vândut niște adidași. 20 Iulie 1991 Ora 6,00, mă trezesc. Mă bărbieresc, mă spăl, îmi fac o cafea și mă îmbrac cu altă bluză, blugii și adidașii. Ora 7,30, plecăm. Ora 8,00, suntem la institut. Astăzi este sâmbătă. La noi în România nu se lucrează. Aici se lucrează, dar nu cu așa mult spor. Revenim la prima instalație. Eu mă ocup de partea electrică, dl. ing. I.I. de partea mecanică. Reușim să înaintăm și azi destul de bine, dar se vede că ei abia așteaptă să plecăm. Ni se propune să mergem la castelul ce se află pe o înălțime de lângă orașul Berat și să luăm masa acolo. Tocmai azi nu avem decât o mașină la dispoziție. Terminăm lucrul mai devreme și plecăm pe rând. Ei fiind gazde au plecat înainte, noi la al doilea transport. Urcăm cu mașina dealul, după ce am trecut pe la hotel să ne lăsăm bagajele și să constatăm că nu merge apa de nici un fel. Facem gălăgie. Nicio măsură. La poalele dealului mașina oprește. Urcăm pe jos până sus. Castelul este vechi de 2.200 ani. Aici sunt străzi (ulițe) pietruite și locuințe unde stau oameni. Urcăm pe un soare torid. În sfârșit, ajungem sus la un restaurant foarte cochet. Casele oamenilor sunt construite cu piatra de la zidurile castelului. Pe terasa restaurantului s-a pregătit o masă lungă. Suntem noi 3, apoi A.K., E.C., D.S., inginerul șef și șoferul mașinii. Se aduce un aperitiv. Ei cer vin alb. Eu cer un pahar cu țuică și mi se aduce „RAKI”, asemănătoare cu țuica, dar nu așa tare. Este răcoare, bate puțin vântul și-mi pare rău că nu am luat aparatul de fotografiat. Ne simțim bine. Eu stau lângă inginerul șef și A.K. Îl fac să râdă. Discutăm mult și animat. Toți dimprejur sunt cu ochii pe noi. Sunt în formă, într-o bună dispoziție și-i înveselesc pe toți. Se servește QEBAP – adică frigărui cu foi de ceapă între ele. Acum îmi dau seama ce înseamnă QEBAPTORE – locul unde se servește QEBAP. Inginerul șef are 3 frați , care au făcut facultate. Masa se termină cu o cafea. Coborâm prin altă parte, pentru a vedea un muzeu al pictorului CIMORI, al fiului său și al școlii sale de pictură. Pe o stradă în pantă este muzeul. Este închis, dar aflând că suntem străini ni se deschide. O fată destul de tânără – muzeograf – ne deschide. În limba albaneză ghida ne spune că CIMORI este cel mai mare pictor albanez. Traduce ing. D.S. Pe pereți vedem icoane pictate pe lemn, începând cu sec. al XIV-lea, până în sec. al XVIII-lea, de o valoare foarte mare, după părerea mea. Vizităm tot muzeul și eu pun o mulțime de întrebări. Trecem apoi într-o biserică, legată de muzeu, unde vedem o catapeteasmă din lemn de o frumusețe rară. Biserica a ars pe la anul 1770 și a fost reconstruită. Totul este de o frumusețe unică. Am vrut să iau ceva de la muzeu, dar erau prețuri foarte mari în dolari. Ieșim. Copiii ne petrec o bucată de drum. Cumpărăm o pâine (5 leka) de la BUKE. Coborâm noi, bărbații, pe jos, pe un alt drum spre oraș. Mă întrețin cu inginerul șef, când în engleză, când în italiană, când în rusește. Pe drum, aproape de oraș, observ o bancă de schimb, dar este închis. Primisem și a doua sută de dolari de la d-na ing. E.S. și voiam să o schimb, pentru a avea bani. 1 USD = 15 LEKA Ajungem cu bine la hotel, unde ne despărțim foarte cordial. Seara mănânc puțin din porția mea, din pâinea cumpărată. 21 Iulie 1991 Azi e duminică și cei de la institut s-au gândit să ne ducă cu mașina într-o stațiune, pe malul mării, la VLORA (VLORË), la linia de unire a Mării Adriatice cu Marea Ionică. Mă scol ceva mai târziu, mă bărbieresc, mă spăl, îmi fac o cafea și-mi iau în geantă pantalonii scurți, prosop, două cutii de conserve, pâine. Îmi iau slipul, blugii, bluza sport și adidașii. Iau aparatul de fotografiat. La ora 9,00, ora locală, plecăm. Drumul este lung de circa 80 km și durează aproape 2 ore. Peisajul se schimbă. Trecem pe lângă dealuri cu plantații de măslini, portocali și lămâi. Măslinele sunt verzi (necoapte), portocalele și mandarinele s-au cules în luna ianuarie. Trecem prin câteva localități mai mici, apoi prin orașul FIER, unde se află o fabrică de uree. Trecem o cale ferată, o apă mare, un pod cu pază și iată-ne în apropierea mării. E foarte cald și briza mării nu se simte. În depărtare, spre dreapta, sclipește unda albastră a Mării Adriatice. Se văd exploatări de sare de mare la suprafață pe o întindere foarte mare. Intrăm în orașul VLORA (VLORË), un oraș frumos, cu străzi largi, străjuite de o parte și de alta de palmieri tineri. Marea se vede ca o promisiune. Portul este mic. Câteva vase în port. Drumul merge pe malul mării. Plaja este îngustă și fără nisip. Pietricele mici sunt amestecate cu altele mai mari. Nu ne oprim decât undeva, lângă un tunel, unde curge din gura unui pește de piatră apă rece, proaspătă. Bem și ne răcorim. Trecem prin tunel și ne oprim undeva, pe plajă. Am trecut pe lângă vila lui Enver Hodja. Ne-am așezat lângă o familie cu copii. Ne însoțește dl. A.K. Aici nu este nisip lângă mal, numai pietre, dar mai încolo, spre larg, pare a fi puțin nisip. Dl ing. I.I. și dl.A.K., care știu să înoate, intră în apă până departe. Eu și d-na ing. E.S. stăm în apă aproape de mal. Un copil îmi dă colacul lui și înaintez și eu. Apa este caldă și bună. Este foarte plăcut. Departe se vede un promontoriu, care înaintează în mare. Văd arici de mare și încep să-i curăț. Mă înțep, dar continui munca. Nu reușesc să fac prea mult. La un moment dat se apropie de noi o caracatiță, cu tentaculele ei. D-na ing. E.S. țipă. Dl. A.K. o azvârle pe mal, dar nu reușește să o prindă. Vine repede și tatăl copiilor, dar nu reușește să o prindă. Nu-mi dau seama de ce se agită, dar aflu, apoi, că se mănâncă și costă circa 20 USD/kg. Dacă știam, mă luptam să o prind! Stăm la mare circa 2 ore. Mă prinde soarele zdravăn și mă retrag la umbră. Mâncăm ce-am adus fiecare. Nu avem apă, nu avem suc, nu avem băutură. La întoarcere ne oprim iar, să ne răcorim la peștele de piatră. Pe cer nu e nici un nor. Apa este albastră. Cerul, altfel de albastru. Plecăm de la mare cu regret. Ne înapoiem pe căldură. Vin la hotel, spăl ceva lucruri, fac un duș cu apă rece și mă culc. Mă trezesc seara și scriu tot ce-mi aduc aminte din zilele ce-au trecut. Au trecut deja 5 zile, mai sunt 10 zile. Închei aici. Noapte bună! 22 Iulie 1991 Noaptea care a trecut n-am dormit prea bine. M-am trezit spre dimineață, tresărind puțin și am aflat apoi că pe la ora 4,30 s-au auzit împușcături. Odată treaz mă apuc de treburile de dimineață. Mă bărbieresc, mă spăl, mă îmbrac, îmi fac o cafea. Simt stomacul cam greu, un oarecare disconfort. Ora 7,15, cobor. Mașina ne așteaptă. Plecăm la ora 7,25. Ajungem la institut, la Kuciova, devreme. Nici un nor pe cer. Și azi va fi foarte cald. Ne așteaptă A.K. și alți muncitori. Câteva fraze de dimineață și mă apuc de treabă. Eu lucrez cu electricianul, la tabloul de automatizare al instalației de f., iar dl. ing. I.I. cu mecanicii. D-na ing. E.S. este cu partea de protocol. Muncesc din greu, cot la cot cu electricianul, da la 8,00 la 12,00, după care îl las pe el la unele operații. Mă amestec și la partea mecanică. Sunt multe operații de făcut. Pe la ora 14,30 plecăm. Azi nu prea am vorbit, mai mult am muncit. A venit un inginer nou, tânăr, care știe românește. Ne întoarcem la hotel, în Berat, pe o căldură groaznică. N-am reușit să schimbăm, încă, banii și nu putem merge la restaurant. Sunt frânt de oboseală și dorm puțin. Mă trezesc pe la ora 18,00 și cobor cu dl. ing. I.I. jos, unde merge televizorul. Pe programul albanez este un film francez cu Catharine Spaak, nu prea frumos, iar la italieni, RAIUNO, un film italian despre război. Ne uităm puțin. Când vine și d-na ing. E.S. ieșim cu toții să facem o plimbare în piața de lângă hotel. Azi au fost 35 grade C. Ne întâlnim cu E.C. și inginerul cel tânăr, cu care ne plimbăm și discutăm. Ne întoarcem la hotel. D-na ing. E.S. ne comunică că a reușit să schimbe la paritatea 1 USD = 23 LEKA Facem o împărțire astfel: - Dl. ing. I.I. – 600 leka - Eu – 500 leka - D-na ing. E.S. – restul Urmează să primesc 25 leka de la dl. ing. I.I. și 50 leka de la d-na ing. E.S. Rămân la discuții cu dl. ing. I.I. Apoi culcarea! Azi m-am gândit mult la familie. Mi-e dor de toți și abia aștept să treacă zilele. Vom fi curând împreună și poate mai fericiți. 23 Iulie 1991 Mă trezesc foarte de dimineață, ascultând susurul apei care curge la fântâna arteziană de lângă hotel și apa care picură la baie. Nu sunt zgomote, altele decât cele obișnuite. Încep ritualul de dimineață: bărbierit, spălat, făcut cafea, băut cafea, îmbrăcat. La ora 7,05 coborâm la mașină. Așteptăm șoferul, care vine de la cafenea, până la ora 7,15. Șoferul S. și inginerul tânăr L. dorm la hotel, aproape de camera mea. Plecăm toți trei cu cei doi la Kuciova. Zi de vară fără nici un nor. Radioul cântă în mașină o melodie italiană. Intrăm tăcuți pe poarta institutului. Ne întâmpină A.K. și E.C., cât și câțiva muncitori. Ne apucăm repede de treabă, la instalația de d. Discuții cu dl. ing. I.I. privind cea mai bună poziție de amplasare. Începem cu partea mecanică. Vine electricianul G. și eu mă apuc să lucrez la instalația electrică. Montăm aparatele în tablou, facem legăturile și continuăm cu legăturile la rezistențe. Între timp dl. ing. I.I. se ocupă de partea mecanică a instalației în camera alăturată. Trag din greu, deoarece albanezii nu au oameni și eu muncesc efectiv, plus că trebuie să verific ce face electricianul lor. Căldura crește mereu. Beau în două rânduri apă minerală. Observ că oamenii lor muncesc din ce în ce mai puțin. La ora 14,00 plecăm. Eu și dl. ing. I.I. ne oprim la un restaurant. Am primit și cei 50 leka de la d-na ing.E.S. și cei 25 leka de la dl. ing. I.I. Mâncăm câte o porție de biftec cu garnitură de roșii cu pâine. După un timp ne servește și cu apă minerală și 0,7 l de vin roșu MERLOT. Costul total 17,50 leka. După amiază mă culc circa 2 ore. Mă scol și-mi spăl 3 cămăși, o bluză și o pereche de ciorapi. Pe la ora 20,00 plec cu dl. ing. I.I. în căutare de țigări. Ni s-au terminat țigările odată la amândoi. Încercăm la un restaurant privat, dar nu au de nici un fel. Ne însoțește inginerul cel tânăr, care ne mijlocește, printr-un bișnițar, cumpărarea a 5 pachete țigări STIL (5 leka/pachetul) ,în total 25 leka. Azi am cumpărat o pâine neagră și amărâtă = 4 leka. Ne plimbăm puțin, discutând cu inginerul cel tânăr, apoi în camera d-lui ing. I.I., până la ora 23,30. Revin în camera mea și-mi scriu notițele. Cuvinte albaneze: - pese lekë = cinci leka - dhjetë lekë = zece leka - njëzet e pese lekë = douăzeci și cinci leka - pesedhjetë lekë = cincizeci leka - njëqint lekë = o sută leka 24 Iulie 1991 M-am trezit mai greu. Aceleași îndeletniciri de dimineață: cafea, bărbierit, îmbrăcat, făcut ordine în cameră. Plecăm la ora 7,25. Ajungem la Kuciova. Oamenii par obosiți și nu prea dornici de treabă. Inginerul cel tânăr, L., îi mobilizează. Electricianul „meu”, G., lucrează din greu la instalația de d. Ne concentrăm forțele aici, pentru a rezolva cât mai mult. La partea mecanică se lucrează mai greu. G., electricianul, știe meserie și înțelege ce-i spun că trebuie să facă. Căldura vine și ne copleșește. Noroc că mai ieșim afară, unde adie din când în când un vânt subțirel. Lucrurile merg destul de bine. Facem totul pentru a termina mâine instalația de d. La ora 14,30 plecăm. Venim la hotel pe o căldură teribilă. D-na ing. E.S. ne-a cumpărat, mie și d-lui ing. I.I., o pâine, pe care o împărțim în două. Mănânc o conservă de pateu de ficat și una de carne și mă culc. Sunt obosit și curge apa pe mine de căldură. Pe la ora 17,00 mă trezesc și cobor jos, la bar. Cumpăr cu 1 leka 2 cutii de chibrituri și cu 25 leka o sticlă de coniac EKSTRA, albanez. Plec, apoi, în piața de lângă hotel, unde îmi cumpăr un kilogram de piersici cu 6 leka și-mi încarc bricheta cu gaz de la un privatizat. Văzând că sunt străin nu vrea să-mi ia bani, dar îi dau 3 leka ce-i aveam mărunți. Fiind foarte multă lume în piață, fără nicio treabă, se află că sunt străin și sunt urmărit de câțiva. Mă duc înspre o stradă laterală până la un albanez privatizat, care vindea gumă de mestecat, unde nu pot să mai înaintez. Sunt înconjurat la început de circa 10 persoane, care, în toate limbile, mă întreabă o mulțime de lucruri. Răspund numai pe englezește. La un moment dat un cetățean mă apucă de mână, să mă duc să beau cu el raki, coniac sau whisky. Îi spun că eu nu beau, că am familie, 2 copii și atunci zice că sunt securist. Auzind aceasta m-am speriat puțin, pentru că în tot acest timp mă ținea de braț. Scap cu greu de grupul acesta compact și mă întorc grăbit la hotel, cu gândul să nu mai plec singur și să-l iau cu mine pe dl. ing. I.I. Tocmai când sosesc dau „nas în nas” cu el. Venea la mine să mergem la o plimbare. Ieșim din nou, dar ocolesc piața și o luăm în altă direcție a orașului și după un timp ajungem pe niște străzi necunoscute, unde piersicile se vindeau cu 4,10 leka. Dl. ing. I.I. cumpără, eu nu, așa că ne întoarcem la hotel, unde mă invită la el în cameră. Stăm la taclale, eu aduc sticla de coniac să bem, pentru că și dânsul, până acum, m-a servit cu băutură. Vine și d-na ing. E.S. și stăm pe balcon de vorbă. Ne culcăm târziu datorită discuției care se prelungește. 25 Iulie 1991 Azi mă trezesc devreme. Aceleași îndeletniciri: bărbierit, spălat, cafea, ordine, îmbrăcat. La ora 7,05 cobor. Mașina nu a venit. Coboară și ceilalți și așteptăm. Vine mașina și la ora 7,25 plecăm. La ora 8,00 ne-apucăm de treabă. Continui munca cu electricianul la instalația de d. și mă ocup de încărcarea cu ulei a instalației, pe care o fac în două reprize: ulei termic + ulei hidraulic; dau drumul la pompa cu șurub, completez cu ulei termic. Aici se încheie treaba și ne mutăm la instalația de f., unde dl. ing. I.I. se ocupă de modificarea privind introducerea celui de-al doilea condensator. Așteptăm mult să vină sudorul, care atunci când vine, sudează cu o încetineală de-ți vine rău. Discut în special cu E.C., care-mi pare cel mai simpatic; știe cel mai bine englezește. Lucrăm până la ora 16,30. Ne întoarcem la Berat și mâncăm la un restaurant cu 12 leka de persoană o friptură de berbec cu garnitură de roșii cu ceapă, pâine și apă minerală. Revenim la hotel pentru circa 1 oră, apoi plecăm toți trei după cumpărături. Eu iau o bluză de bumbac 100% pentru băiatul meu cel mare, A., dl. ing. I.I. o bluză pentru fiica sa, iar d-na ing. E.S. alte obiecte. Ne întoarcem la hotel la ora 20,00 și ne uităm la televizor, pentru că am aflat că azi a venit în Albania dl. Adrian Năstase, ministrul de externe. La ora 20,40 cuplez pe programul italian RAIUNO, unde se transmite un concurs internațional de jocuri sportive medievale. Mă uit circa 1 oră, mă plictisesc și urc în cameră. Mănânc o conservă de pateu de ficat, apoi îmi spăl toți ciorapii murdari și trei cămăși. După aceea stau să completez în caiet impresiile din ultimele două zile. Afară se aude o muzică ca de bâlci sau nuntă. Nu pot să dorm, gândindu-mă că sunt mai puține zile până mă întorc acasă, decât au trecut de când am plecat. Stau cu ușa deschisă la balcon; se aude zgomotul apei de la fântâna arteziană. Trebuie să mă culc, pentru că și mâine este o zi grea. 26 Iulie 1991 Mă scol cu oarecare greutate. Nu știu cât este ceasul. Același ritual de dimineață: spălat, bărbierit, cafea, ordine, îmbrăcat. Plecăm la ora 7,30. Începem lucrul la instalația de d. Se fac ultimele retușuri. Constat unele neconcordanțe la înregistrator și cer să vină un electronist. Vine un inginer electronist, L.S., care după ce constată ce este defect revine după o oră cu altă aparatură. Terminăm lucrul sus: suntem mulțumiți. Coborâm la instalația de f., unde pare a fi un defect electric. Inginerul electronist muncește din greu. Dl. ing. I.I. se ocupă de ultimele legături mecanice. La ora 14,00 mergem să mâncăm la un restaurant în Kuciova, cu inginerul L., inginerul șef și A.K. Ne reîntoarcem și stăm la lucru până la ora 22,00. Nu am reușit să depistăm defectul electric. Mă doare capul îngrozitor și sunt supărat. Mă culc la ora 23,00. 27 Iulie 1991 M-am trezit devreme, deoarece au apărut primii nori și s-a făcut mai răcoare. Mă scol și-mi încep treburile de dimineață, aceleași ca și ieri. Plecăm la ora 7,15. La Kuciova ne ducem la instalația de d., unde facem iar probe. Încheiem procesul-verbal. Instalația este bună. Ciocnim un pahar de raki de la ei și coniac de la noi, cumpărat de dimineață. Coborâm la instalația de f. La ora 9,00 vine inginerul electronist. Continuăm munca. Sunt neconcordanțe între schemă și teren. Dl. ing. I.I. se ocupă de montarea ventilatorului afară. Trece de ora 12,00 și nu se rezolvă nimic. Intervin personal și reluăm, circuit cu circuit. Acum sunt semne că se rezolvă ceva. În sfârșit, la ora 16,00 reușim să terminăm. Lipsește d-na ing. E.S., care este plecată la Berat. Revine și încheiem procesul-verbal și pentru a doua instalație. Dânsa bate la mașină. Toți sunt mulțumiți. Azi a venit și E.C. Schimbăm adrese. La prânz am fost în apropiere, la cineva, care ne-a servit cu o cafea. Încheiem, ne luăm „la revedere” de la toți și la ora 19,30 plecăm. Pregătim o masă în camera d-lui ing. I.I., unde îi invităm pe inginerul L. și pe șofer. Mâncăm și discutăm până la ora 23,30, apoi mă culc. 28 Iulie 1991 Azi este duminică. Vremea s-a schimbat, este nor și mai răcoare. Azi avem un program de plimbare, pregătit de albanezi. Noi am terminat treaba și ne pregătim de plecare. M-am trezit mai liniștit. Mi-am făcut o cafea și am completat în caiet impresiile din zilele de 26 și 27 iulie. Despre ziua de azi voi scrie altă dată. La ora 9,00 plecăm toți patru (cu inginerul care știe românește) la plimbare prin Berat, pe o stradă unde se face vânzare de mărfuri către oameni. Toate mărfurile sunt scumpe și am văzut și mărfuri românești de proastă calitate. Toate celelalte magazine sunt deschise și cumpăr 2 becuri TUNGSRAM cu câte 5 leka fiecare, iar de la un cetățean cumpăr un mic tablou cu o imagine din Berat (10 leka). Începe ploaia și ne întoarcem la hotel. La ora 12,30 coborâm iar în holul hotelului, unde ne așteaptă directorul institutului V.M. și E.C. Plecăm împreună, pe jos, până la un restaurant din apropiere, unde mai vine și A.K. și un muncitor (cel care ne-a servit, deunăzi, cu cafea, la el acasă). Mâncăm și apoi plecăm cu mașina la Bugovë, o localitate de munte la circa 46 kilometri, unde se află o mică hidrocentrală. Peisajul este foarte frumos. Mergem pe niște serpentine asemănătoare cu cele de la Timiș. Acolo stăm circa ½ oră. Directorul vine cu o altă mașină și discutăm lângă un pârâu, Tomorița. În depărtare se vede râul OSUM, care trece și prin Berat. La înapoiere ne oprim lângă un monument și facem poze. Ne întoarcem la hotel, unde ne așteaptă E.C., A.K., L. și N. Intrăm în sala de protocol, unde bem un păhărel de raki și o cafea. La ora 21,00 ne despărțim. Ne luăm la revedere. Eu primesc un mic cadou. Mă reîntorc în cameră, unde îmi pregătesc bagajul. Spăl și două cămăși. Între timp începe să plouă. Trebuie să mă culc, deoarece mâine plecăm la Tirana. 29 Iulie 1991 Noaptea a plouat și s-a făcut răcoare. M-am sculat târziu și n-am mai făcut cafea. M-am bărbierit și m-am îmbrăcat, apoi mi-am strâns ultimele lucruri. La ora 7,00 cobor. Mașina așteaptă și împreună cu inginerul L. plecăm la Kuciova, unde ne luăm la revedere de la toți cu care am lucrat. Despărțirea este cu pupături și regrete. Plecăm spre Tirana, împreună cu A.K. Pe drum începe să plouă foarte tare și apar locuri unde drumul este inundat de apă. Ajungem la Tirana pe la ora 10,00 și ne îndreptăm direct spre clădirea unde se fac întâlnirile de protocol. Așteptăm până vine și dl. K., cu care purtăm o discuție, împreună cu A.K. și un alt inginer de la firma de import. Discuția se termină în jurul orei 11,30. Plouă foarte tare și ne îndreptăm spre hotelul Tirana. Aici stau cu dl. ing. I.I. în camera 504. De la ora 13,00 la 15,00 căutăm pâine, pe o ploaie cu spume. Torente de apă umplu străzile. Ne întoarcem la hotel, unde în camera noastră pregătim ceva de mâncare. La ora 17,00 vine dl. A.K. și mașina pentru a pleca la Krujë, unde se află castelul lui Gjergji Kastrioti Skanderdeu. Drumul este frumos, dar plouă foarte mult. Trecem din zona de câmpie în zona de munte. Localitatea Krujë seamănă cu Sinaia. Aerul este foarte curat. Castelul este închis pentru a fi vizitat în interior azi, dar afară se poate vizita. Fac repede poze și în scurt timp plecăm, deoarece a început și ploaia. Drumul de înapoiere este pe ploaie. La Tirana mâncăm cu 10 leka de persoană la restaurantul DAINI, foarte aproape de hotelul TIRANA, pe malul râului Ishmi (Llana), care trece prin oraș (un fel de Dâmbovița pentru București). Șoferul a făcut azi un tur prin oraș cu mașina și ne-a arătat casele lui Enver Hodja și Ramiz Alia, cartierul rezidențial, clădirea Universității, palatul Congreselor, grădina botanică și clădirile ministerelor. Ne întoarcem pe jos la hotel, de la restaurant, trecând pe lângă o moscheie din centrul orașului, unde a început să se practice cultul musulman. În centru a mai rămas doar statuia lui Skanderbeu, eroul național, statuile lui Enver Hodja, Lenin și Stalin au fost date jos. Seara mai discutăm și ne culcăm. 30 Iulie 1991 Mă trezesc la ora 6,00, cu toate că nu este necesar. Mai aștept în pat o jumătate de oră, deoarece dl. ing. I.I. doarme și nu vreau să-l trezesc. Aud zgomotul străzii și am senzația că mă aflu în București, când eram copil și mă sculam vara cu zgomotul străzii în urechi. Mă scol, mă bărbieresc și-mi fac o cafea. La ora 8,00 coborâm și plecăm după cumpărături. Mergem întâi la magazinul diplomatic, unde cumpăr băutură și mâncare de 150 leka. Apoi mergem până la un magazin care s-a deschis, plin cu marfă adusă de la italieni. Cumpăr pentru băiatul meu cel mare, A., 2 bluze de 80 leka fiecare, iar de la mgazinul ADA o ojă străină de 30 leka pentru soția mea, M. Pentru băiatul cel mic, B., nu găsesc nimic. La ora 10,00 ne ducem din nou la protocol, unde discutăm din nou cu dl. K., cu d-na V.K. și cu dl. A.K. Peste o oră ieșim și cu mașina facem o plimbare pe strada ambasadelor, după care urcăm pe o colină de unde se vede tot orașul și unde se află un monument foarte mare, mormintele lui Enver Hodja (HOXHA) și ale colaboratorilor apropiați, cât și pietrele funerare ale unor ostași morți. Totul este păzit de armată, totul pare grandios. Afară este un soare puternic, iar de pe colină se vede orașul jos, munții în depărtare, cerul albastru, albastru. Lângă noi palmierii foșnesc lin, adăpostind la umbra lor soldații, care păzesc monumentul și celelate morminte. Plecăm cu părere de rău la hotel. D-na ing. E.S. este invitată de dl. S., șoferul, să meargă să mănânce cu familia lui. Noi ne ducem la hotel și după circa ½ oră plecăm să cutreierăm orașul. Între ora 13,00 și 15,00 colindăm după țigări, dar nu găsim nimic. Trecem prin piață pe la bazar (un loc cu diverse mărfuri aduse din străinătate și foarte scumpe). Majoritatea magazinelor sunt închise: unele sunt în renovare, iar altele nu au marfă. Ne întoarcem la hotel, deoarece la ora 16,00 ne-am dat întâlnire, în aceeași formație, să plecăm la Dürres. La ora 16,15 plecăm. Distanța e de circa 40 km. E soare, cald și frumos. Drumul este plăcut. Ajungem la Dürres, trecem prin oraș și ne ducem la cetatea care s-a descoperit în mijlocul orașului. Vizităm amfiteatrul și galeriile de pe vremea romanilor; vedem o frescă veche. Fac o fotografie cu amfiteatrul. Plecăm apoi pe o colină, unde este o fostă reședință care nu se poate vizita, dar de unde vedem toată panorama orașului și a portului. Marea se vede până departe, albastră și lină. Portul pare mic. De aici au plecat albanezii spre Italia în urmă cu câteva luni. Coborâm cu mașina până la un monument de la marginea apei ce simbolizează un luptător. Stăm ceva timp la marginea apei. Apoi plecăm în direcția plajei, până la un hotel frumos. Aici sunt străini, intrarea păzită și totul se vinde în dolari. Stăm la marginea apei circa 20 minute. Ne întoarcem la Tirana. La ora 19,00 suntem la hotel. Plecăm imediat la plimbare pe alte străzi cu magazine. Ori sunt închise, ori nu au marfă. Reușesc să cumpăr 5 pachete țigări DUKAT, cu 6 leka pachetul. Continuăm plimbarea pe lângă hotelul DAITI, pe la magazine și pe străzile centrale. La ora 21,30 ne întoarcem la hotel. Îmi pregătesc bagajul cu mărfurile luate de dimineață. Târziu mă apuc să scriu până aici. 31 Iulie 1991 Zburăm spre casă. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate