eram navigatorul dintre lumi… nefericit te rătăceam prin visul meu ascuns și te-am aflat sămânță de dor târziu adormită la mine în palmă. veniseși purtată pe-o fantă de gând să-mi germinezi așteptările.
m-ai bine-cuvântat cu neștiutul speranțelor noastre... ucise acum. și m-am făcut mugur de iubire din care te-am răsărit, în suflet, gingaș lăstar de viță de vie. te-am împletit din el coroniță vie de viță și mi te-am așezat pe creștet. credeam că-mi ești corolă de lumină. credeai că m-ai făcut copacul tău…
nici tu, nici eu habar n-aveam că deveneam pădure… vie de viță. te adiam cu păcătoase-mbrățișări și mă foșneai cu desfătări de clorofilă să lăstarim alți muguri de iubire. și-n fiecare Eu, copac și Tu, corolă de viță vie. și-n fiecare Noi, pădure vie de viță... mâine, din nou împreună, cunună de viță nevie a pământului.