Dragă Ina, am intrat intr-o porcărie. Stai să vezi.
Ieri am ajuns într-o comună pierdută undeva, prin Dobrogea. Mai exact, am fost la un combinat de creșterea porcilor, cu care avem un contract de software. Cum oprești mașina la poartă, te trăzneste mirosul. Un miros intens, prin care, ca să răzbești, la fel ca printr-o ceață deasă, îți trebuie o doză mare de inconștiență. Atunci am înțeles de unde vine termenul de porcărie. Porcii ca porcii, dar oamenii de pe acolo ce păcate or fi comis, Dumnezeule?
După o scurtă discuție cu directorul, am înțeles de ce fusesem chemat – voiau niște programe care să preia informații de la cântare. Cântare pentru porci. Tot atunci am înțeles de ce i s-a spus, pe vremuri, “Cântare României”. Doar porcii erau alții.
Mi s-au dat în dotare un halat și un inginer și am plecat pe teren. La primul cântar ne-am oprit, l-am studiat, am constatat că poate fi conectat la un calculator și, ca o dovadă supremă că funcționează, inginerul s-a așezat pe cântar. M-am gândit: “De ce nu?”. Am ocolit clădirea, foarte joasă și m-am urcat pe cântar în locul inginerului. De fapt, locul era al porcilor și s-a văzut imediat. Speram să aibă o abatere în minus, dar ți-ai găsit, tot cât un porc arăta - peste sută. Am ocolit clădirea înapoi, impetuos și am simțit că-mi crapă capul. La propriu. Mai exact, am luat curba prea strans și, clădirea fiind joasă, m-am izbit cu fruntea de o grindă din acoperiș. Dar lovitura a fost atât de puternică (de parca eu stăteam și grinda mă lovea) încât am căzut în fund.
Când m-am ridicat, inginerul și cantaragiul nu știau ce să-mi facă. I-am spus inginerului, cu un pic de vinovăție în voce:
- Îmi pare rău, era cât pe-aci să stric grinda.
N-avea deloc simțul umorului.
- Dă-o dracu’ de grindă, azi o tai, că nu sunteți primul care se lovește.
„Păi atunci de ce dracu’ n-ai tăiat-o după prima lovitură ? Probabil erau persoane mai puțin importante” îi spun eu, în gând.
Am mers mai departe, am trecut cu stoicism printre cotețele cu purcei de lapte, porci pentru carne și grăsime, scroafe gestante și vieri, am studiat la fața locului o moară automată pentru nutreț și un cântar pentru cereale, apoi m-am întors la birouri. M-am uitat într-o oglindă, aveam niște zgârieturi deasupra sprâncenelor și o julitură mare, acolo unde ar fi început părul, dacă n-aș fi avut chelie. Când a văzut ce am în frunte, contabila șefă a înlemnit. Ulterior mi-am dat seama că îi era teamă de un posibil accident de muncă - nu îmi fusese făcut, cu semnătură, instructajul de protecția muncii. Am liniștit-o psihic, iar ea m-a liniștit fizic, aplicându-mi o spălătura cu apa oxigenată și un plasture cu rivanol.
Odată întors la mine la serviciu, a trebuit să răspund de nenumărate ori la întrebarea „Ce-ați pățit?”. Cum nu-mi place să mă repet, am dat diverse răspunsuri:
- Am ajuns, în sfârșit, un om însemnat.
- Am vrut să semăn cu Gorbaciov.
- Așa pățești dacă intri într-o porcărie.
- M-am dat cu capul de toți pereții, ca să rezolv problema.
Numai acasă, lui Leni, i-am răspuns diferit:
- Mi-am creat un loc special, ca să ai unde să mă... bați la cap.

11.09.2009