se văd blocuri ascuțite cu ferestre de termopan,
vîntul bate în gol,
lanțul de la bicicletă la fel,
dragostea stă pe trotuar, își pune ochelarii de soare
se scrijelește în fața mea cu mâna întinsă
până ce moare într-o baltă de sânge, continuând să întrebe
ai un ban?

nu e nimic greșit, nu,
în fiecare noapte mi se fac injecții în vene, dragule,
nu simt nimic,
versurile ce le am schițate pe mâini nu se scurg când ating vreo foaie,
sunt timide și bătrâne, dacă lasă cicatrice,
atunci o să privesc regresiv oglinda
și n-o să ți le mai scriu niciodată.

itinerar.
și în dreapta o cruce.

ești și tu pe-acolo, îți văd chipul obosit,
lansezi fluturi de scrum
și-ți uzi cu grijă lăstarii de voce ruginită,
în fiecare seară presari pe morminte flori uscate.
să nu bagi în seamă fantomele tăiate bucăți,
fantome închegate
expuse în fiecare raion de înghețată din oraș.

oamenii își dau mâinile la orizont,
cerul se desprinde, sunt pensule ce-și fac de cap prin culori
pe un porțelan ciufulit.
se văd bătrânii ce încearcă să meargă,
cu bastoanele înfipte în pământ.
se văd tinerii ce râd, se întind în iarbă, o strâng în palme cu grijă,
ca și cum ar strânge pieptul iubitei
și i-ar rămâne închiși în păr,
chiar în ultima lor noapte de dragoste.

crește tot mai multă lumină afară,
ți s-a așeazat pe ochi o pătură transparentă,
prezent transparent,
dragoste,
rânjete adăugate preludiului
de dinainte de moarte.

iubitule,
privește mai întâi la stele, fă-le cu mâna,
ele sunt primele care știu că nu mai prindem dimineața.