Te scalzi în cuvinte și nu-ți m-ai găsești locul printre ființe. Totul e vană, efemeră trecere în revistă a clipelor uitate de cerberi, de ursitoare, de Charon și de toți cei care stau vamă la granițele lumii. Te chem, dar frazele sunt simple mângâieri ale coardelor lirei ascunse în munte. Suntem surzi la propriile noastre rostiri, darămite la chemările marelui zeu, a marelui Pan. E resemnat... Se așează pe un colț de stâncă și mai varsă din când în când câte o lacrimă pentru noi, pentru el, pentru lume... Ce deșartă risipire a vieții!