mă stăpânesc niarne să fac un gest
fără să cuget intenția s-ar putea voala iar eu
aș trece prin acest veac cu o tristețe din ce în ce
mai mare pentru că nu am fost înțeleasă mi-aș ridica
privirea spre lumina cerului iar ochii mei
atotînțelegători și-ar lepăda lacrima luminii ca un
iezer sfânt aburul dimineții atâta frumusețe
înaltă aș cuprinde și atât de sus mi-ar zbura
sufletul încât aș umbla printre lucruri cum umblă
îngerii prin aurore mâinile mele la fel de înțelegătoare
mi-ar pecetlui rugăciunea cu semnul sfânt
sigur niarne vreau să-mi curățesc cugetul să-mi clătească
ochiul să-nmoi în el și mâinile iar gestul meu să fie
perceput cu o înțelepciune lipită de gânduri m-aș simți
vrednică atunci să trăiesc printre oameni știind că văzul
și pipăitul le sunt ca cea dintâi scriere a nevăzătorilor
nimic nu-mi este mai nemulțumitor decât un zvon
ce trece din gură în gură pe deasupra noastră în mine
niarne cuvintele-mi vorbesc despre păcatul ce-apasă
pe îndoială mă străduiesc să-i tălmăcesc înțelesul
și fără să vreau îmi răsună că orice ridicare de
sprânceană tot semn de îndoială rămâne

10 mai 2011