agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-05-31 | |
E ciudat. M. nu a dispărut niciodată total din mine. Ca și cum nu l-aș fi aruncat de tot afară din mine. Mă simt uneori ca o convalescentă care știe că boala poate oricând recidiva. M. este o boală. O otravă. Asta e. O boală care nu are legătură cu persoana, de altfel cu nimic deosebită de oricare alta. M. e de fapt o vârstă. Sau o vreme. Sau o vamă. „Vine, cheamă...” Poate că am pierdut capacitatea de a simți intens o dată cu maturitatea. Cel mai sigur, însă, M. e boala înălțimilor. Otravă fără antidot. Ca și cum undeva, în memorie, a rămas un colț neliber, prizonier ideii de M. Ideii de intens. Ideii de înalt.
Frumusețea nu se termină niciodată. Continuă să existe în forme nebănuite, uneori ascunse, lângă noi, în noi. O purtăm pe brațe ca pe un trup vechi, ca pe o mantie miraculoasă, așa cum în copilărie inventam pelerine de vrăjitori care ne făceau invizibili. Pe-atunci nu știam că frumusețea suntem noi, în stare pură, nealterată, nediluată. Esențe tari. Minuni prin noi înșine. Am crescut mari. Frumusețea s-a transferat încet-încet în afară, în felul în care cineva ne zâmbește peste umăr, în florile de zarzăr scuturate în înflorire târzie, în acoperișurile de țiglă roșie, în ceasurile vechi, de epocă, în înghețata de vanilie. Și mai ales, tristă revelație, în amintire. Ce formă de ieșire de sine ne împinge să scriem? Întotdeauna am crezut că scrisul este înainte de toate o formă de catharsis. O purificare și o defulare în același timp. Acum cred că înainte de toate este o formă de narcisism. Nu în sens patologic, ci în sens de oglindă. O oglindă care să ne rescrie amintirile în ceea ce au ele mai înalt și mai lipsit de vină. În ceea ce au ele mai frumos. Și în același timp o oglindă care să ne ajute să ne asumăm greșelile și căderile, vina de a fi dorit cu ardoare să fim fericiți și de a nu putea să fim astfel fără a răni pe cineva în drum. Există oameni care au mania citatelor. Pentru orice situație și orice trăire au la îndemână citatul cel mai potrivit. Nu mă număr printre acești oameni. Totuși undeva, într-un colț de memorie, rămân frânturi de gânduri care mă obsedează uneori. Și, fără să cad în mania citatelor, voi lăsa aici unul care ar fi meritat, poate, să stea drept motto vieții mele de până acum: „Lucrurile pe care le-am dorit eu, nu le-am putut obține niciodată cerându-le sau luptându-mă pentru ele. Cum poți să lupți pentru tandrețe? Sau pentru duioșie? Cel mult poți să le aștepți.” (Octavian Paler) Le-am așteptat. Uneori răstimpuri incredibil de lungi. Alteori au venit atunci când nu le mai așteptam de mult. Cu siguranță, însă, nu am luptat pentru ele. Ar fi fost inutil. Am întâlnit oameni frumoși după M., oameni lângă care te poți înălța ca un zmeu, ca o iederă, ca un curcubeu. Oameni care mi-au înseninat perioade mai lungi sau mai scurte din viață. Fără doar și poate oameni mai frumoși ca M. din multe puncte de vedere. Poate nu mai albaștri, dar cu siguranță mai frumoși și mai drepți. Totuși undeva, pe drum, am uitat să fiu zmeu sau iederă sau curcubeu. Am uitat cum se face. Sunt bolnavă de boala M. Niciodată nu știu dacă să mă consider norocoasă că am trăit un „răstimp M.” sau nu. Uneori zâmbesc. Alteori îmi vine să-mi iau câmpii. Sunt zile mai bune și zile mai rele. Azi a fost o zi rea.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate