Între idolatrie și respectul valorii


Să nu-ți faci idoli, spune Decalogul, iar noi, oamenii moderni nu ne facem idoli și bine facem. Dar iconoclastia, negarea oricărei personalități din motive subiective mi se pare la fel de păgubitoare. Mie, de pildă nu-mi plac oamenii politici, dar greșesc disprețuindu-i, or fi printre ei și oameni „de bine”. La fel cu oamenii de afaceri, nu or fi toți niște hoți. În cultură pot detecta mai ușor valorile, dacă mă informez. Înainte de 1989, PCR încuraja, acorda avantaje intelectualilor de valoare care colaborau sau mimau o colaborare. Nu vorbesc despre informatori la Secu, deși am niște rezerve legate de dosare false,răzbunări între confrați cu acordul unor membri ai CNSAS, organ care nu mai este ce ar fi trebuit să fie. Ștefan Augustin Doinaș a murit și din cauza unei asemenea răzbunări. Ne-au rămas dinainte de 1989 unele valori, ca Nicolae Breban, Nicolae Manolescu, ș.a. Nu-i cunosc personal și nici nu țin să-i cunosc, deși sunt membru al USR, altă asociație rău vorbită și pe nedrept.
Există și povestea cu strugurii acri. Acum cei doi se bălăcăresc, mai vin și alții să adauge niște zoaie.
După 1989 au apărut sau au dat ce este mai bun în ei Andrei Pleșu, HR Patapievici, Gabriel Liiceanu ș.a. Lui Pleșu i se reproșează că este prea inteligent și a fost ministru prin diverse guverne, lui Patapievici că s-a exprimat urât la adresa poporului român, lui Liiceanu eu nu știu de ce, i se reproșează altceva. Prietenia cu Noica? Subțirimea operei? Domnule, când negi existența unor personalități, unor foruri ( Academie, USR etc.), încearcă să te apropii de valoarea lor, nu da cu piatra sau cu zoaie peste nume care nu sunt compatibile cu gustul dumitale. Este destul cțât se ceartă scriitorii între ei, mai intervin și chibiții, caracuda, dau orbește , fără noimă. Eu nu-mi fac idoli, însă încerc să înțeleg o personalitate când nu o iubesc chiar. De pildă nu-l înțeleg pe Alex Ștefănescu,.dar nu pot să-i neg aportul la istoria literaturii. Acum a devenit un obicei să mai dai cu praștia și în statuile clasicilor. Despre Eminescu s-au scris baliverne, Mihail Sadoveanu, Arghezi sunt trecuți în raftul de sus, unde nu se mai urcă nimeni, la fel cu Labiș, Nichita Stănescu. Ideea pământului pârjolit de „revoluție” este a naibii de păguboasă. Nici o generație nu s-a născut din nimic. Mă refer la cultură.
„Lupii tineri” nu sunt întotdeauna și lupii cei mai buni. Unii rămân lupi și mai devin și sterili. Desigur, nimeni nu-i profet în țara lui, dar nu este păcat? Cioran și Eliade, dar nu numai ei au avut un trecut „verde” , dar aportul lor real la cultură nu poate fi negat. Unii le neagă și trecutul. Alt semn de schizofrenie. Deci , să păstrăm valorile, câte sunt. Iar ideea că este CINEVA care dorește să distrugă „țărișoara” ( ah, Farfuridi, ah, Cațavencu) mi se pare o boală perpetuă. România nu poate fi distrusă, numai dacă, Doamne ferește, vine o comeată, o ste cu coadă, vorba lui Ion Luca, un geniu necontestat din fericire. Economia țării este mereu anemiată de o hoție în plină libertate a braconajului în afaceri, de evaziune colosală, de contrabandă, muncă lșa negru, incompetență, trafic de influență, corupție mai ceva ca în vechiul Imperiu Otoman, să nu dăm vina pe intelectuali de valoare. Desigur orice intelectual poate greși, poate să și trădeze încrederea celor care îi apreciază. Oameni suntem, cei mici fac greșeli mici, cei mari fac greșeli mari. Nimeni nu se consideră mic pe sine însuși Este foarte bine. Atunci să avem și decența să ne respectăm valorile și să ne respectăm între noi. Iar mi-am salvat sufletul, mulțumesc.
. Boris MARIAN