La mănăstire, vara te întîmpină cu tonuri de verde proaspăt, culoare vie ce te însoțește de jos din capătul aleii pietruite și pînă în ușa micii biserici. Pe părintele Hrisostom îl găsești în biserică, sprijinit de un scaun înalt îi așteaptă acolo, de dimineață și pînă seara pe toți cei ce doresc să se împărtășească din cuvintele sale. Părintele pare rupt dintr-o lumină ce nu o cunoaștem, simplu și drept are o căutătură iute ce deslușește în taină suflete și potrivește vorbele ca pentru fiecare problemă aparte. Vede mai mult decît spune, de fapt nu spune niciodată nimic, ci doar se roagă. Știe rugăciunile pe de rost și fără osteneală redă cuvintele încet și clar pe înțelesul tuturor. E ca o mîngîiere, sau simpla adiere de vînt. Te odihnește chiar și privirea lui senină, fără nici un ascunziș. Oamenii merg la el și înțeleg, fiecare atît cît poate, că unele goluri pot fi acoperite, iar altele nu. Și chiar dacă nu ar rosti nimic, părintele intră în inimi atît de firesc cu iubirea sa.


Nici nu îl auzi
cînd coboară treptele
de la chilie –
un bătrîn mult prea simplu
dar cu inima în cer








Mănăstirea Bucium, locaș de cult din orașul Iași întemeiată de ieromonahii Nifon Popescu și Nectarie în anul 1863 ca metoh al schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos. Mănăstirea are două hramuri, "Duminica Tuturor Sfinților Atonului" și „Duminica tuturor sfinților români”. Părintele Hrisostom este unul dintre cei 16 călugări ce viețuiesc în mănăstire