Inima de copacel



poveste











CAPITOLUL I







In drum spre scoala, toti copiii vorbeau despre cadourile pe care le doreau de sarbatorile de iarna. Doar gandul Mariei zbura in alta parte. Privea in jur si, cu urechile ciulite, asculta soaptele copacilor.



Batranul stejar din curtea scolii se plangea, ca intotdeauna , de copiii ce se catarau in el, ii rupeau crengutele si nu ii dadeau pace. Ceilalti copaci erau si ei tristi ca frunzele nu ii mai impodobeau, ca de obicei. Doar brazii se laudau cu mantia lor de ace.











Nici macar in clasa Maria nu se putea concentra. Tot la copaci ii statea gandul.



De o luna, si profesorii sai remarcasera o schimbare in comportamentul fetitei; devenise mai visatoare, si in loc sa alerge prin clasa,cum obisnuia, in pauze iesea afara , se aseza pe o banca si statea asa, ascultand soaptele naturii.



Intr-adevar, pana acum o luna, Maria se juca toata ziulica si se zbenguia intruna, neavand o clipa de ragaz . Dar cand intr-o zi, obosita de la atata alergat, s-a asezat pe o bancuta in parc si a ascultat atenta , a realizat, uimita, ca putea intelege ce discutau copacii.



De atunci, asta facea toata ziua si toata lumea se mira de schimbarea comportamentului sau.



- Deci, Maria, imi poti raspunde la intrebare? il auzi ea spunand pe profesorul de biologie.



- Poftim, domnule profesor? Puteti repeta intrebarea? spuse fetita, abia revenita din visare.



Toate clasa incepu a rade si ea se inrosi. " Ar trebui sa fiu mai atenta!" se mustra ea.







In sfarsit clopotelul anunta terminarea orelor , iar ea, fericita, alerga spre parc. " Imi voi face acolo temele" , gandi ea. " Si apoi voi incerca sa vad daca si copacii ma pot auzi pe mine. Chiar nu m-am gandit la asta!" . Maria ardea de nerabdare pentru a afla.





CAPITOLUL II







Maria ajunse in parc si se aseza pe o bancuta, langa un plop. Apoi, putin timida, incerca sa salute copacul, cand nu mai vazu pe nimeni in preajma :



- Salut , domnule copac!



- Buna, fetito, tu ne poti intelege? raspunse uimit copacul. Nimeni nu a mai vorbit cu noi!



- Ce bucuroasa sunt! Si voi ma puteti intelege!







Atunci incepu sa vorbeasca cu plopul, sa ii spuna cum acum o luna a realizat prima oara ca poate intelege ce sopteau ei, copacii.







- Esti primul om despre care am auzit ca ne poate intelege! ii raspunse cu blandete copacul.







Apoi Maria incepu sa isi faca temele. Mai intreba uneori plopul ( cu care se imprietenise ) cum se rezolva unele exercitii.







- Voi copacii sunteti foarte intelepti! spuse fetita.







Asa trecura orele , incat fetita nici nu realiza cand trecuse timpul. Se facuse intuneric si fugi acasa, speriata ca a dat de bucluc fiindca nu a anuntat ca intarzie la cina.







- Ne vedem maine, draga domnule plop! isi saluta in fuga fetita prietenul.







Se distrase de minune !





CAPITOLUL III







Maria se indrepta in fuga spre casa. Pe la jumatatea drumului se gandi ca si asa a dat de bucluc, deci nu strica sa intre in magazinul alimentar din drum, sa isi cumpere un suc, fiind foarte insetata. Asa si facu , apoi isi continua drumul, cu pasi repezi.



Casa ei era nici prea mare, nici prea mica, de un galben sters.



Curtea era acoperita de o plapuma de nea, precum intreg orasul. Vara, era plina de trandafiri, florile favorite ale mamei ei. Gandul acesta o facu pe Maria sa astepte nerabdatoare primavara, nu doar fiindca iubea mirosul trandafirilor, dar si pentru a vedea daca putea vorbi si cu ei.



Cainele lor ciobanesc, Bobby, la vederea Mariei, partenera lui de joaca, incepu sa dea din coada si sa latre voios.



Mama statea in pragul usii, mai mult ingrijorata decat suparata, dar totusi cu o privire severa. Incepu:



- Maria, unde-ai fost? Si de ce nu ai anuntat ca intarzii atat de mult? Am fost foarte ingrijorata!



Maria tacu. Se uita in jos, cu capul plecat. Mama continua:



- Si ce se intampla cu tine la scoala? Domnul profesor de biologie , precum si altii, m-au sunat sa imi spuna ca nu mai esti atenta la ora. Am observat si eu ca te-ai schimbat in ultima vreme. Maria, ce-i cu tine?



Maria nu zise nimic, intra in casa, tranti ghiozdanul pe canapea si merse in bucatarie. Masa era pusa. Fetita se aseza si manca .



Apoi, fara niciun cuvant, se duse in dormitor, sa se culce. Mama se mira , deoarece Maria statea de obicei treaza pana tarziu in noapte.



Fata isi schimba hainele, stinse becul si se aseza in pat. Era foarte obosita dupa aceasta zi, dar nerabdatoare sa inceapa urmatoarea.







CAPITOLUL IV







Era dimineata devreme. Maria a fost trezita de ceasul ei desteptator. Se ridica si se uita la ceas: ora sase si jumatate. Tocmai dorea sa se aseze in pat din nou, sa mai doarma putin, cand ii veni ideea sa treaca, in drum spre scoala, prin parc si sa isi viziteze prietenul, plopul. Pentru asta, trebuia sa plece mai devreme de acasa.



Se imbraca repede, merse si lua micul dejun si se indrepta spre usa.



- Este cam devreme sa pleci ! zise mama uimita.



- Stiu , dar... nu vreau sa intarzii, se scuza fetita , apoi pleca.



Afara era destul de frig, ca in orice dimineata de iarna. Mici fulgi de zapada inca mai picau. Aleea era inghetata si Maria trebuia sa mearga incet si sa fie atenta sa nu alunece.



Ajunsa in parc, plopul o intreba:



- Ce faci la ora aceasta aici?



- Merg la scoala si am trecut sa te vad, in drum.



- Scoala?! Ce este aia ? intreba plopul mirat. Nu am mai auzit despre asa ceva.



- Pai... este un loc unde copiii invata lucruri noi. Voi, copacii, care stiti atat de multe lucruri, de unde le aflati?



- Auzim oamenii vorbind cand trec pe langa noi si mai tragem cu ochiul in revistele si cartile lor, cand se asaza pe banca!



- Ahaaa... dupa scoala, pot trece prin parc si sa va invat cate ceva, daca doriti! zise fetita, entuziasmata ca poate face pe doamna invatatoare.



- Desigur, as fi incantat!



Tot vorbind cu prietenul ei, timpul trecu.



- O, vai, este deja ora opt?! se mira Maria. Scuze, trebuie sa plec, altfel intarzii la scoala! Ne vedem mai tarziu!



Zicand acestea, fetita o lua la goana prin oras, de teama sa nu intarzie prea mult.











CAPITOLUL V







La scoala, timpul trecu greu, deoarece Maria abia astepta sa vorbeasca cu copacii despre scoala si sa ii invete lucruri noi. Dar, totusi, era atenta ; poate din cauza incidentului de ziua trecuta , sau poate fiindca dorea sa ii invete cat mai multe lucruri pe prietenii ei, copacii.



De cum suna clopotelul, Maria si pleca in parc.



Acolo, toata lumea o astepta nerabdatoare. Se aseza in mijlocul trotuarului, pentru ca toti prietenii sa o vada, si incepu sa le povesteasca despre scoala, le povesti despre partile de vorbire si de propozitie la romana, la matematica despre fractii si ecuatii, la geografie despre tarile invecinate...



Dupa cateva ore bune, facu lectiile alaturi de ei, si pleca spre casa, fiind deja asfintitul. Privelistea apusului de soare era minunata in parc. Mai dorea sa stea, langa micul paraias inghetat , sa se distreze , insa era prea tarziu, si mama ei avea sa o certe din nou.



Se indrepta , deci, in pasi repezi spre casa. Nu fugea, dar nici nu mergea. Se mai uita in jur, ascultand soaptele copaceilor . Un ghiocel rasarise sub stratul gros de nea. Si pe el il auzea, discutand cu o salcie. Maria era fericita ca putea intelege si florile.



Intra incet in casa. Parintii sai erau in camera de zi, cu televizorul pornit. Dintr-odata , mama ii spuse tatei:



- Ai auzit ca primarul doreste sa desfiinteze parcul pentru a face un nou magazin ? Se propune sa fie unul mare, deci toti copacii vor fi taiati.



- Maria va fi foarte trista. De o vreme, merge zilnic in parc...raspunse cu un aer trist tatal fetitei.



Maria auzise totul. Cu ochii inlacrimati isi arunca ghiozdanul pe un scaun si fugi in camera sa, trantind usa cu putere in urma ei. Apoi se arunca in pat, plangand si mai tare.



Mama Mariei intra pentru a o linisti.



- Maria, parcul nu se va desfiinta daca noi facem ceva! spuse , pe un ton hotarat, aceasta.



- Dar ce putem face?



- Putem, veni cu o idee mama, putem de exemplu sa adunam mai multi oameni ce nu sunt de acord cu decizia primarului si sa protestam. Dati-i primarului mai multe motive pentru care sa nu desfiinteze parcul.



- Perfect! se inveseli Maria. Voi vorbi despre asta si la scoala! Poate mai multi colegi , sau chiar profesori, doresc sa opreasca construirea magazinului in locul parcului.



Mama ii ura noapte buna fetitei si iesi din camera. Maria adormi imediat, linistindu-se. Visa la ziua de maine, la salvarea parcului si a copacilor.















CAPITOLUL VI







Era dimineata devreme. Maria abia asteptase acest moment.



Dupa ce a luat micul dejun, ea iesi din casa. Urma sa le spuna copiilor de la scoala despre protest.







Ca de obicei, se opri in parc putin. Plopul , de cum o vazu , ii spuse trist:



- Maria, ai auzit despre decizia primarului? Se pare ca astazi va fi ultima zi in care ne vom mai vedea....



- Despre asta doream sa iti vorbesc! zise vesela fetita. O sa organizez un protest!



- Un protest?!



- Da. O sa adun mai multi oameni ce sunt nemultumiti din cauza deciziei primarului si vom incerca sa il convingem sa construiasca magazinul altundeva.



- Ce idee buna! Iti multumim , Maria! Esti "eroina parcului"!



Maria zambi si isi continua drumul spre scoala.



In clasa, mai multi copii vorbeau despre desfiintarea parcului, asa ca Maria intra in vorba:



- Si eu sunt nemultumita, si tocmai de aceea vreau sa va vorbesc. Voi organiza un protest si am nevoie de voi, desigur, daca doriti sa participati.



-Sigur! strigara toti copiii intr-un glas.



Probabil din cauza faptului ca era singurul parc din oras , si fara el copiii nu aveau unde sa se joace.



In clasa intra diriginta , si, auzindu-i pe copii vorbind despre parc, le sustinu ideea si dori sa se implice si ea. Copiii chiuira de bucurie .











Dupa terminarea orelor de curs, Maria merse direct in parc. Spre marea ei uimire , dar , totodata, si fericire, o gramada de persoane se aflau deja acolo, sa protesteze. Tineau in maini pancarte si defilau cu ele prin parc. Pesemne ca prietenii Mariei ii anuntasera si pe cei dragi.



Fetita se strecura prin multime, ajungand destul de greu la plop.



- Uau, Maria, ai facut o treaba minunata! Felicitari si iti multumim inca o data! o felicita prietenul ei.







Apoi, fata se duse in centrul multimii:



- Va multumesc deoarece sunteti cu totii aici, pentru parcul nostru, singurul din oras! Vom lupta pentru el, parcul care este un loc minunat de odihna, unde poti sa te relaxezi, in aer liber! Impreuna, il putem convinge pe primar sa construiasca altundeva magazinul!



Oamenii aprobara in cor, ridicand mai sus pancartele.



Tocmai in acel moment, aparu primarul...























CAPITOLUL VII











Primarul era un om slab, inalt, cu trasaturi reci si cu un nas subtire, alungit. Privi mirat in multime, intrebandu-se de ce tocmai in ziua in care parcul trebuia desfiintat venisera atat de multe persoane. Apoi observa pancartele, oamenii incepura sa strige si atunci intelese. Isi dadu seama ca era pe cale sa distruga singurul parc din oras. Se gandi putin, apoi spuse:



- Imi dau seama ca decizia mea nu este corecta. Acesta este un parc frumos ... si singurul din oraselul nostru. Iar magazine avem foarte multe! Stiti, m-am gandit mai bine si voi face acest magazin in alt loc!



Nici nu reusi primarul sa termine ce avea de spus, ca din multime se auzira aclamari si tipete de bucurie. Insa dintre toti, o fetita striga cel mai tare, acoperndu-i aproape pe toti ceilalti: era Maria, care nu- si mai incapea in piele de fericire. Alerga spre domnul primar si il imbratisa. Acesta, desi mereu foarte serios , nu se putu abtine sa nu zambeasca la vederea fetitei.



- Multumesc! sopti aceasta.







Apoi se strecura din nou in multime si se indrepta spre plop.







- Ai reusit, Maria! Iti multumesc! Nu stiu cum sa ma revansez.... Ai un suflet atat de bun...!



- Pentru ce sunt prietenii?! ii raspunse Maria si isi imbratisa si prietenul.



Acesta zambi . Incerca sa o mangaie si el pe fetita ,cu crengile, insa , in schimb, o facu sa rada .



Dupa cateva minute , multimea pleca triumfatoare, impreuna cu primarul. Maria mai ramase putin cu plopul si restul copacilor, fiecare multumindu-i si laudand-o. Se simtea minunat!



Se inserase , asa ca fetita isi lua ramas bun de la copaci, spunand ca va veni zilnic sa-i vada si ca va continua sa ii invete lucruri noi, ca o adevarata profesoara.



Era primavara. Copacii inmugurisera si privelistea era minunata , asa ca nu se grabi in drum spre casa. Ba chiar se mai oprea sa miroasa bobocii de flori ce iesisera pe la marginea drumului.



Ea era in vacanta de Paste si avea tot timpul la dispozitie sa isi viziteze prietenii , copacii, si se bucura enorm. Chiar se gandea ca va petrece toata saptamana jucandu-se cu plopul!







Ajunsa acasa le povesti parintilor ei cum salvase parcul. Acestia o felicitara , mandri , si o imbratisara .



- Vezi, Maria? Ai reusit! Felicitari! Nu ai salvat numai parcul, ci si copacii frumosi din el!



Maria chicoti.Nici nu stia mama ca pentru ei salvase parcul...!























CAPITOLUL VIII











De la aceasta intamplare, Maria isi vizita mereu prietenii, in parc. Acestia, recunoscatori fetitei, i-au oferit mici daruri, pentru fapta facuta . De exemplu , stejarul ii oferea ghinde, alti copci ii ofereau din florile sau frunzele lor, pana si trandafirii o lasau sa culeaga cateva flori, pentru mama ei.



Fata nu a uitat sa ii invete pe copacei lucrurile pe care ea le afla de la scoala, asa cum promisese. Copacii aflau lucruri noi despre oameni in fiecare zi, iar Maria afla lucruri noi despre viata copacilor.



Parintii ei erau, de asemenea , fericiti, deoarece fetita lor isi petrecea, acum , mai mult timp afara. Inainte sa descopere ca putea vorbi cu plantele, Maria statea toata ziua in casa, mergand afara doar in drum spre scoala .



Cat despre profesori, cateodata erau nemultumiti, deoarece Maria intarzia la scoala, petrecandu-si mai mult timp in parc. Insa profesorul de biologie era foarte fericit, pentru ca acum, fata era cea mai buna cand se discuta despre speciile diverse de copaci.



Zilele au trecut si Maria a ajuns in ultima zi de scoala. Clipele treceau greu. Fata nu-si putea lua ochii de la ceasul care statea atarnat pe perete, deasupra capului ei. In sfarsit, clopotelul suna si, dintr-o data, se auzira strigate asurzitoare de bucurie. Copiii iesira fericiti din clase. Maria sovai o clipa si o zbughi si ea in curtea scolii. De acolo, o lua la goana spre parc.



In drum spre prietenii sai se gandi la vacanta de vara ce abia incepuse. Cand isi imagina cate lucruri putea sa faca cu noii sa prieteni , copacii, isi dadu seama cat de scurta este vacanta , si, ca poate, nu va avea timp sa faca toate lucrurile ce le planuise.



... Insa un lucru era cert: avea sa aiba o vacanta de neuitat, o vara minunata, alaturi de prietenii ei!







~ SFARSIT~