Nu-i adevărat. Arcibald nu cooperează. Detestă lumea politică. Dacă-și dă drumul la gură e-n stare să facă praf toate constituțiile și toate-nscrisurile privind drepturile tuturor oamenilor tâmpiți. Performanța-i aparține. El ține cu dinții de ea. Asta mă face, pe mine, să cred că-i irokez. Vorba aia: Noblesse oblige!

Albert (i-am spus lui Arcibald!) înainte să deschidă televizorul clamează ceva oribil: știi că-n loc de știri văd numai Pi...?, pentru ca mai apoi să-și șteargă fața și să-mi peroreze ceva despre egalitatea sexelor.
Tare greu mi-a fost să-l opresc, pe Arcibald, dar a cedat atunci când i-am spus că Radu Mazăre a intrat deja-n prețul cicalgacicococălăriilor, după ce a anunțat că va apărea pe coperta revistei Playboy, fiind nemulțumit de faptul că-n urmă cu doi ani abia dacă realizase un pictorial pentru această revistă, nemulțumirea lui fiind justificată și de faptul că nu a apărut așa cum au apărut „nește șmecheri” în ediția americană a revistei cu același nume.

Am plecat.

Arcibald mi-a mai strigat că unul, Nick Cave, nici băut și nici bătut n-o să facă un disc alarmist-zgomotos, demn de un pictorial desprins din anii '30, cu gangsteri, femei și mașini de epocă surprinse (foto!) desfășurându-se-n fața Cazinoului, ori în portul din Constanța, pentru că lumea a evoluat într-un asemenea hal, încât te poți da și cu schiurile pe Marea Neagră, numai că trebuie să fii Ma-Zăre, ca să poți face tot ceea ce ți-ai propus să faci, ceea ce nu-i nici de ici, nici de colea când vine vorba să dai un cazinou pe mâna a două-trei ministere: cel al culturii, cel al dezvoltării și, de ce nu?, cel al mediului.
Orice altceva e tern, mi-a mai strigat Arcibald prin ușa lăsată deschisă, câtă vreme Constanța e spectaculoasă… și mai are și resurse umane adecvate!

În drum spre casă mi-am luat un precipitat hialoronic, pentru că făcusem riduri din pricina tristeții. Mi-am luat ș-un aparat pentru recondiționarea aerelor ce mă-nvăluiau. Eram la pământ. Eram terminat. Mi-a luat o jumătate de oră să nu nimeresc gaura broaștei în care să-mi bag cheia. Mi-a trecut prin cap să mă duc la un hotel… pentru că Cărtărescu, la bursa pariurilor din Românioara, are șanse să ia Premiul Nobel pentru literatură. Mă gândeam că nu trebuie să-mi crape obrazul de rușine fiindcă-mi place să mănânc mici. Desigur. Mai ales acum când s-au deschis atâtea „cabinete de socialitate” esențiale prin primării.
Așa că, „ca să ne originăm la popularitate”, după cum ne spune un alt popular primar, al cărui nume nu-l devoalez nici dacă-și trimite smurdul după mine… !

M-am trezit, dimineața, pe o bancă, și-am mers la un oficiu notarial. Am semnat ceva. Un fel de succesiune.

O fi fiind o vină asumată?!