Post Scriptum la un interviu apărut în luna februarie 2012
Muzeul Tehnic Național „Prof. ing. Dimitrie Leonida”

Am avut plăcerea să-l cunosc și să mă aflu in compania d-lui dr. inginer Nicolae Diaconescu, directorul Muzeului Tehnic Naționa “Prof. ing. Dimitrie Leonida”, care mi-a vorbit despre acest muzeu, problemele cu care se confrunta, iar apoi m-a dat pe mâna doamnei muzeograf principal Mioara Zamfir de la care am primit explicații concrete la fața locului. Astfel, am putut ajunge în toate încăperile muzeului pentru a vizita, fotografia și a lua cunoștintă de obiectele valoroase expuse aici. Muzeul este amenajat ca un adevărat atelier școală și permite organizarea de lecții pentru elevii liceeni. Se pot efectua lucrări practice de fizică- plan inclinat, frecare, termodinamică,- electricitate și magnetism.



Nini: Dl. Diaconescu, de câți ani sunteți in fruntea acestui muzeu?

Dl. Diaconescu: De 35 de ani, fără întrerupere! Desigur, să conduci o instituție atâta vreme nu înseamnă că am și obținut întotdeauna rezultatele pe care le-am dorit. M-am aflat aici după cutremurul din 1977, când muzeul a fost închis pentru reparații capitale. Atunci, la cutremur, clădirea s-a prăbușit parțial, în special zidurile din cărămidă, și exista pericolul să continue să cadă, majoritatea stâlpilor de rezistență fiind fisurați. La 30 de ani, cât aveam eu atunci, eram convins că voi depăși orice dificultate și voi redeschide muzeul.. In paralel predam discipline de profil electric la Liceul Energetic și la Școala de Maistri Iosif Ranghet, ambele aflate in apropierea muzeului. După o primă evaluare a dezastrului la muzeu, le- am vorbit elevilor maistri despre starea clădirii, despre valoarea colecțiilor din această instituție. Și ei, elevi la cursurile serale, oameni cu vechime și experiență in activități de șantier, în mod voluntar, au executat mici reparații, dar clădirea, era, cum s-ar spune in termeni neacademici, “trosnită” rău. Am întocmit numeroase memorii pentru a obține fondurile necesare consolidării.. Cum acestea nu au fost aprobate, am pornit într-o primă etapă cu un C.A.P.din Popești Leordeni. Avea o echipă de constructori și cu aceștia am efectuat așa numitele “reparații curente”. Nu era suficient! Un fost coleg și prieten de-al meu, inginer constructor, a venit și a făcut o constatare, o evaluare a rezistenței clădirii după cutremur, Anastasescu se numea, și mi-a recomandat câteva soluții tehnice de care am ținut cont. Urmare a numeroaselor memorii pe care le-am tot înaintat la diverse foruri politice și administrative, am fost anunțat că însuși șeful statului de atunci urmează să facă o vizită la muzeu însoțit de Hoa Ko Fen, președintele Chinei. După acest anunț s-au perindat sute de oameni pe la muzeu, să-i dea o fățuială corespunzătoare în vederea vizitei anunțate. Însuși Ion Dincă, primarul capitalei din acea vreme, venea în fiecare zi la muzeu, între orele 17-18 pentru a controla stadiul lucrărilor. Cum am spus, participau sute de oameni, se lucra la refacerea acoperișului, la consolidarea stâlpilor și a grinzilor de rezistență, la amenajarea interioară. Un consilier al ministrului, tovarășul Cîrlea, nu-i mai știu numele mic, fusese detașat la muzeu de ministrul Trandafir Cocîrlă. A fost prezent zi lumină, inclusiv duminica, în lunile iunie, iulie, august 1978, pentru a impulsiona lucrările. Era o stare de stres maxim, mai ales că se decopertase acoperișul și, în timpul ăsta, a venit o ploaie ca în povești iar zugrăveala din interior a fost compromisă. Nimeni nu îndrăznea să se învoiască, indiferent de necazul ce da peste el! Sub presiunea asta, într-una din zile, tovarășul Cârlea devenise extrem de nervos, fuma țigară după țigară și scrâșnea printre dinți diverse înjurături. În cele din urmă și-a luat inima în dinți cum s-ar spune și s-a adresat subalternului, adică mie, tovarășe Diaconescu, mâine se căsătorește fiică-mea, poți să mă acoperi? L-am făcut plecat cu treburi “importante” și așa a lipsit o zi. Cum timpul nu era suficient pentru terminarea reparațiilor până la data impusă, constructorul a tencuit fisurile fără o consolidare necesară, obligatorie, cum s-ar spune a dat muzeului o fățuială. Vizita anunțată nici n-a mai avut loc! Ca să mă “potolesc”, în preziua vizitei a venit iarăși Ion Dincă și a mers în ultimul colț din secția în aer liber, unde rămăsese de la constructor un butoi cu puțină smoală înăuntru! Îl vezi? Îl vezi?(de câteva zile nu mai venise la muzeu, fusese un fel de “revoltă” în Piața Unirii și se șușoteau tot felul de lucruri). Te trimit stagiar în fundul Moldovei, ai înțeles? Am vrut să-mi depun demisia, mama însă mi-a recomandat să continui să fac ceea ce trebuie făcut!
În perioada septembrie 1978- 4 martie 1985, muzeul a fost deschis pentru publicul vizitator pe secțiile: Istoria mecanicii, Istoria metrologiei, Electricitate, magnetism, descărcări în gaze, Istoria mineritului, Istoria mașinilor cu abur, Istoria petrolului, Energetica și fizica nucleară, Istoria comunicațiilor, (telegrafie, telefonie, radio și TV), Istoria transportului, Mașini de tipărit și calcul, Secția Aerospațial, Aoto,moto, velo, Tehnica populară,Secția în aer liber, etc,. Dar, greșelile de execuție din1978, s-au răzbunat în 4 martie 1985. Era într-o zi de luni, ora aproape 8 dimineața, muzeul era închis pentru public, iar cei câțiva salariați din administrație, încă nu sosiseră la muzeu. Secretara, Otilia Chera, era în birou. A auzit un huruit ca al unei escadrile de avioane, clădirea s-a zgâlțâit din temelii. Cutremur, cutremur, a apucat să strige și toate ușile au fost date de perete cu forța unui taifun. Apoi o liniște selenară. A ieșit din birou și, deși era în muzeu, soarele o îmbrățișa din toate părțile cu razele sale. Nu mai era acoperiș, se prăbușise pe o lungime de 25 metri și o lățime de 12 metri!. Vă închipuiți, ceea ce a urmat, reprezintă aproape o epopee. Iarăși s-au perindat pe la muzeu tot felul de oameni, muzeograf Valentina Iosif, nepoata lui Coca Andronescu, din cauza stresului a făcut congestie cerebrală și a murit. Am avut noroc cu Macioc Gheorghe, directorul general al Întreprinderii Electromontaj cu sediul vizavi de muzeu, el cu oamenii din subordine ne-a ajutat de am îndepărtat zecile de tone de zăpadă din muzeu, fiarele și betonul armat din acoperiș, resturile exponatelor distruse total! După ani de zile nu am reușit nici până azi să mai redeschid muzeul în întregime. Mai adaug ca un fapt curios , secția de aeronautică era organizată pe două standuri, Aeronautica în U.R.S.S. și Aeronautica în S.U.A. Acoperișușl s-a prăbușit doar peste standul U.R.S.S., oprindu-se exact pe linia de demarcație dintre cele două standuri. Dacă dezastrul s-ar fi întâmplat cu o zi mai devreme, duminica, ar fi fost sute de morți, secția de Aeronautică era cea mai vizitată. Se mai păstrează și astăzi macheta în mărime naturală a modulului lunar, donată muzeului de Ambasada S.U.A în România.
Au început să se deruleze apoi numeroase expertize tehnice. Din cauza viscolului din 1985, dacă îmi amintesc bine tot în luna februarie, pe acoperișul muzeului s-a depus neuniform zăpada, în partea dinspre strada Candiano Popescu încărcătura era zero, iar pe cupola dinspre parc, zăpada era de doi metri. La puțină vreme după viscol a început să plouă și zăpada s-a îmbibat cu apă.S-a creat un cuplu de răsturnare, tiranții s-au smuls din stâlpi și acoperișul a căzut. Clădirea nu mai prezenta siguranță nici pentru oameni nici pentru colecțiile adăpostite. S-au reluat demersurile din 1978 pentru construcția noii clădiri în paralel cu întocmirea unui proiect de consolidare a celei actuale. Macheta viitorului muzeu fusese realizată încă din 1978 de arhitecta Anca Petrescu iar tema de proiectare fusese întocmită cu sprijinul arhitectului Vasile Alboi din I.S.P.E. și a unor ingineri specialiști în rezistență din aceiași instituție. Anca Borgovan din Institutul de proiectare Carpați a fost numită șefă de proiect. Au colaborat la întocmirea temei de proiectare toate instituțiile de cercetare din București la acea dată, precum și Academia Română, Consiliul Culturii (vicepreședintă Tamara Dobrin) sub coordonarea Institului de Știință și Tehnologie,(vicepreședinte Iosif Tripșa) Sunt multe de spus cum au eșuat, rând pe rând, proiectele demarate, totuși, în cele din urmă, în decembrie 1993, cu sprijinul lui Ion Conecini a fost redeschisă doar secția Mașini Industriale. Au participat la eveniment Horațiu Mălăele cu un monolog, Doina Uricariu care a vorbit asistenței despre cultură ca mod de viață, elevi premiați la olimpiadele internaționale de fizică, matematică,biologie precum și un numeros public.

Nini: Dl. Diaconescu, cum a apărut acest muzeu și ce reprezintă el?

Dl. Diaconescu: Muzeul a apărut, ca instituție in 1909. Prin urmare, are mai mult de 100 de ani. Fondatorul a fost prof. ing. Dimitrie Leonida. El a urmat Școala Politehnică la Charlottenbourg, lângă Berlin, in Germania. Atunci a avut ocazia să viziteze Muzeul Tehnic din Munchen, poate cel mai reprezentativ muzeu in domeniul istoriei tehnicii, pe plan european în mod sigur, dar poate și pe plan mondial. Acest muzeu, înființat in 1903, a constituit pentru Dimitrie Leonida un model, un impuls pentru a face, la nivelul posibilităților lui și a celor din România, o instituție asemănătoare. S-a întors în țară în 1908, deși ar fi putut să iși găsescă un post foarte bine retribuit în Germania, fiind solicitat de conducerea facultății să rămână asistent. O firmă particulară i-a propus să-l angajeze ca inginer, dar el a preferat să vină în țară, cu ideea clară de a întemeia o școală cu profil electro-mecanic,unde să fie pregătite cadrele medii, specialisti in exploatarea instalatiilor electro-mecanice. Așa a fost întemeiată Școala de Electricieni și Mecanici, prima de acest fel de la noi, in 1908, școală finanțată de Dimitrie Leonida, de frații și surorile lui. La un an de la inființarea școlii, adică in 1909, a deschis si Muzeul Tehnic. Elevii pe care-i pregătea în școala sa au fost și primii ghizi din muzeu. Ei explicau vizitatorilor că, obiectele tehnice vechi au o anumită semnificație și reprezintă de fapt memoria tehnică a unui popor. Recomandau și celor ce mergeau prin țară, sau prin București, să adune, sau să semnaleze orice instalație, (obiect), care, pentru cei mai mulți nu avea valoare, dar putea reprezenta, cum v-am mai spus, o verigă dintr-un lanț menit să fundamenteze memoria tehnică a poporului român. Cu ajutorul elevilor săi a adunat Dimitrie Leonida un număr semnificativ de exponate care au constituit apoi, nucleul muzeului tehnic. La inceput s-au organizat doar doua secții: “Istoria mecanicii” si “Istoria electricității”. Elevii prezentau vizitatorilor nu numai exponatele ci și istoria unor fenomene fizice, fenomene care au revoluționat progresul tehnic, contribuind la evoluția civilizației umane în cele din urmă.

Nini: Munca ce se desfășoară în muzeu presupune, pe lângă colecționare, recondiționare și punerea in funcțiune a unor aparate, mașini. Ce imi puteți spune în sensul ăsta?

Dl. Diaconescu: Despre acest aspect se poate vorbi foarte mult. În primul rând Dimitrie Leonida credea că muzeul trebuie să fie “o școală a școlilor, unde fiecare poate vedea și acționa piesele, vizualiza fenomenele”. Pentru aceasta, obiectele colecționate trebuiau valorificate din mai multe unghiuri de vedere.. Inițial se proceda la o evaluare, eventual o restaurare, numai că un obiect muzeal poate fi conservat sau restaurat in condiții specifice lui. Unele de mare gabarit, reclamă folosirea de utilaje specifice pentru manipulare, altele sunt de resortul mecanicii fine . Or, cu mulți, cu zeci de ani in urmă, Muzeul Tehnic dispunea de “Atelier mecanic”, “Atelier electric”, “Atelier de tâmplărie”, “Atelier de sudură”, “Atelier de galvanoplastie”, “Forjă”. Toate aceste ateliere, in ultima vreme, din motive financiare au fost desființate, așa că în prezent, activitatea de restaurare se desfășoară doar pentru piesele mici, și în special, ne ocupăm de ele atunci când organizăm o expoziție. Cu acest prilej obiectelor li se dă o “față”, adecvată prezentării lor în public, iar in cazuri speciale se mai intervine asupra obiectelor pentru o minimă restaurare. Piesele mici precum cele care pun în evidență anumite fenomene din fizică, cu o minimă întreținere, sunt prezentate funcțional. Exemplele sunt multe,...... În ultima vreme am restaurat o piesă foarte valoroasă, un șteamp din zona Brad-Barza. El a fost recondiționat cu ajutorul Muzeului National al Satului, care ne-a pus la dispoziție specialiștii. Mai avem o piesă similară, foarte valoroasă, un crivac cu patru perechi de cai. Este o piesă unicat in Romania prin dimensiunile și forma pe care o are. A fost adusă de la Salina Praid în 1965 și urmează sa fie restaurată ținând cont de faptul că exponatul datează din perioada anilor 1750-1760. A fost folosit la extracția sării până prin anii 1960.

Nini: Ce imi puteți spune despre expozițiile temporare pe care le organizați aici?

Dl. Diaconescu: Muzeul Tehnic a organizat numeroase expoziții cu tematică diversă. Imi amintesc că prima expozitie la care am participat și eu în1978, a fost o expozitie de păpuși. Am vrut să fie pusă în valoare o istorie a mecanismelor folosite la tot felul de jucării mecanice, A fost singura expozitie criticată de presă, mai ales pentru faptul că era slab reprezentată prin obiecte. Toate celelalte expozitii pe care le-am organizat de-a lungul timpului, (uneori și câte una pe lună în anumite perioade), au primit aprecieri pozitive. Ultima expoziție oferită publicului in Muzeul Tehnic a fost legată de prezentarea în România a unor personalități din știința si tehnica slovacă.. De fapt, a fost o expozitie comună, organizată de Ambasada Slovaciei și Muzeul Tehnic. Au mai fost inițiate expoziții pe teme de larg interes: Istoria automobilului, Istoria electricității, (75 de ani de la prima expoziție națională de electricitate organizată în Parcul Carol sau 100 de ani de la prima centrală electrică din București), Metrologie și aparate de măsură, Thomas Alva Edison, 150 ani de la naștere, Inventivitate perenitate, Centenar Nicolae G. Caranfil, Istoria mașinilor electrice, Telefonul comunicare și civilizație, Marconi 100 de ani de la naștere, Clopotul limbaj universal, Calculăm comunicăm, 100 de ani de la zborul lui Traian Vuia (1906-2006), Memoria minei, Istoria fotografiei, și multe, multe altele. De asemenea, am avut expozitii pe plan internațional la Budapesta, la Chișinău. Dau cateva exemple: “Muzeul Tehnic se prezintă”, “Henri Coandă si polivalența spiritului știintific”, “Istoria transporturilor in România”, șamd. Sunt zeci de expoziții organizate in Muzeul Tehnic de-a lungul timpului.

Nini: Știu ca ați avut organizată și o expoziție la adâncime, sub pământ.

Dl. Diaconescu: Da, expozitia “Istoria creativității românești” a fost amenajată in Salina Praid. De altfel această expoziție a fost itinerată și la “suprafață” în multe localități din țară, Târgu Mureș, Piatra Neamț, Sibiu. În salina Praid este un spațiu atractiv, inedit și spectaculos, pentru astfel de manifestări. Totodată există acolo un foarte mare număr de turiști și oameni care merg la tratament. Sunt zile când salina e vizitată de mai mult de o mie de oameni în câteva ore. Această expoziție a și fost premiată de Ministerul Culturii.

Nini: Va rog sa-mi vorbiti despre colaborarea cu alte muzee.

Dl. Diaconescu: In ultima vreme, colaborarea noastră a funcționat in special cu muzeele din București: Muzeul Tăranului Român, Muzeul Național al Satului, cu Muzeul Național de Istorie, dar si cu muzee din tară: Muzeul Agriculturii din Slobozia, Muzeul Național al Petrolului din Ploiesti, cu muzee din Cluj, samd. Am avut si colaborari pe plan international cu Muzeul Transporturilor si Muzeul Tehnic din Budapesta, cu Muzeul Tehnic din Praga, cu Muzeul de Istorie din Chișinau. A existat o tentativa pentru organizarea unei expoziții cu Muzeul de Istorie a Știintei din Korea de Sud, a fost încheiat chiar un acord de colaborare, dar nu s-a concretizat din motive de ordin financiar.

Nini: Ce planuri de viitor aveți?

Dl. Diaconescu: Să redeschidem partea din muzeu care din 1985 a fost inchisă datorita prabușirii acoperișului. Acesta ar fi obiectivul de bază, găsirea unor soluții pentru redeschiderea secțiilor “Istoria comunicațiilor”, “Istoria aviației” deși există un muzeu al aviației în București înființat după 1990, “Istoria mașinilor de tipărit”, “Secția Aerospațial”. Exponatele din aceste secții stau deocamdată în depozite. Toate demersurile noastre din ultima vreme au fost concentrate în această direcție, redeschiderea acestor sectii, ceea ce, într-o primă etapă, presupune obținerea unor spații suplimentare. De altfel, în 1995 ne-a fost repartizată în acest scop clădirea Halei Filaret. Ulterior ea a fost destinată altor activități, așa că intr-o perspectivă imediată nu se întrevăd solutii. Probabil că o nouă construcție ar rezolva această problemă. Se manifestă încă un real interes în mediile academice și de cultură pentru dezvoltarea unui Muzeu Tehnic Național la standarde europene. Sunt și diverse asociații profilate pe studii de istorie a tehnicii, care au drept principal obiectiv, revitalizarea si redeschiderea sectiilor inchise de decenii, ale Muzeului Tehnic.


Un album cu fotografii ocazionat de acest interviu poate fi vizionat aici:
(vezi site-ul Nini Vasilescu)

P.S.
Activitatea ca director se întrerupe începând cu 15 martie 2012. Peste un an o să revin cu amănunte.