agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-04-27 | |
Mă trezesc într-o casă străină, diferită de ce am vazut până acum. E încă întuneric și plouă. Se aud picăturile cum cad repezi pe ferestre și strigătul îndepărtat al unui câine. În casă, mobila trosnește făcându-mă să tresar, speriată. Liniștea din cameră mă apasă. Dar sufletul meu e plin de strigăte...te cheamă...singurătatea mă cuprinde...
Îmi doresc să fi fost acasă, printre lucruri și persoane familiare, să mă ridic din pat pe întuneric și să știu exact unde va fi cartea care îmi umple serile sau ursulețul care stă, cuminte, în locul tău, să îmi ridic privirea și să văd poza noastră...îmbrățișați...acasă... Și, apoi, mă întreb, pentru a mia oară, ce înseamnă, de fapt, acasă? Unde e acasă? Sunt suficiente oare aceste lucruri familiare pentru a face un loc acasă? Trebuie să fie acolo și „familia” cu care să schimbi impresii de peste zi? Sau e mai mult de atât? Și îmi dau seama că nu știu prea bine răspunsul, că eu nu m-am simțit acasă nicăieri pe unde am fost. Mereu a lipsit acel ceva care să mă facă întreagă, care să mă facă să simt că aparțin acelui loc, că acolo trebuie eu să fiu. Și știu acum că acasă e un sentiment adânc, cald, complex... Mă gândesc acasă... Un parfum bărbătesc îmi inundă nările, parfumul tău..., alături de binecunoscutul miros de țigară impregnat în mâinile tale...O atingere caldă mă înfioară... E mâna care o ține pe a mea, aceeași care mă ridică atunci când cad și mă împinge mereu să merg înainte...Aud vocea hotărâtă ce îmi spune zi de zi „ Capul sus!”, vocea care vorbește pentru mine atunci când a mea e prea obosită să o mai facă, aceea care mă mângâie când nimic altceva nu o mai poate face... Simt brațele care mă cuprind, ferm, dar tandru, dându-mi siguranța că nimic rău nu mă poate atinge, că sunt la adăpost. Privesc către ușa ce se deschide încet, cu grijă, în întuneric și simt pacea cum mă inundă. Te așezi lângă mine și mă cuprinzi în brațe. „ De ce nu dormi?” Răspunsul? Îmi așez capul pe pieptul tău, închid ochii și adorm cu mâinile tale în părul meu. Nu îmi doresc altceva decât această siguranță, această liniște, această împlinire. Orice realitate din jur se estompează când tu ești aici. Pentru că, indiferent cât de străin e totul în jurul meu, tu ești acasă pentru mine...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate